VIDEO Operaţiunea Rapid Falcon. US Army simulează intervenţia rapidă cu rachete la un atac la Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata americană, prin Regimentul 77 Artilerie, simulează intervenţia rapidă la un atac la Marea Neagră. Joi, două baterii de performante rachete HIMARS vor fi aduse din Germania cu avioane de transport strategic la Baza Mihail Kogalniceanu. În numai cateva ore acestea vor ajunge la poligonul de la Capu Midia se vor executa trageri.

La exerciţiu participă 130 de militari români şi americani. Forţele Terestre americane vor utiliza două sisteme mobile de artilerie - HIMARS din cadrul Brigăzii 41 Artilerie Terestră dislocată în garnizoana Grafenwoehr din Germania, iar Forţele Terestre Române vor participa cu trei lansatoare multiple de rachete – LAROM din cadrul Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani.

Rapid Falcon este un exerciţiu cu termen scurt de notificare, ce presupune deplasarea rapidă în teren, executarea tragerii şi defluirea personalului şi tehnicii în cazărmile de dislocare la pace şi se va desfăşura, succesiv, în două locuri, în intervalul orar 12.30-19.30. Astfel, în Baza 57 Aeriană, începând cu ora 13.30, va avea loc sosirea echipamentelor, iar în Poligonul Capu Midia, începând cu ora 15.30, vor avea loc tragerile cu sistemele de artilerie.

Exerciţiul va fi organizat cu respectarea normelor privind prevenirea răspândirii noului coronavirus impuse de autorităţi la nivel central şi local.

"Rapid Falcon este un mare exerciţiu comun care demonstrează capacitatea noastră de a ne deplasa rapid soldaţii şi capacităţile de tragerei de mare precizie pe distanţe lungi, oriunde în teatrul european”, a declarat colonelul Daniel Miller, comandantul Brigăzii 41. Misiunea este de tip HI-RAIN, care implică desfăşurarea rapidă a unităţii şi a echipamentului, efectuarea rapidă a unei misiuni de luptă de tip raid şi apoi revenirea imediată la baza iniţială, a precizat US Army Europe într-un comunicat.

Lovituri chirurgicale la 300 de kilometri

HIMARS M142 reprezintă un vârf de tehnologie pe plan mondial, fiind unul dintre cele mai fiabile sisteme de acest tip şi va intra în dotarea Armatei Române în 2021. Sunt utilizate şi de Forţele Terestre americane sau de Corpul de Infanterie Marină al SUA. Rachetele lansate de sisteme au o bătaie maximă de peste 300 de kilometri şi au o vastă experienţă în luptă fiind deja testate în conflicte ca Irak, Afganistan sau Siria. Mai mult, au avut un cuvânt greu de spus în operaţiunile de anihilare a luptătorilor Statului Islamic din Siria şi Irak. 

Oricum, rachetele HIMARS lansate de militarii americani în diversele teatre de operaţii  sunt ghidate prin GPS şi au o rată foarte mare succes.

Pe lângă Statele Unite, HIMARS mai sunt operate de Emiratele Arabe Unite şi Iordania. În plus, în afară de România, ţări ca Polonia, Qatar, Canada sau Spania au solicitat astfel de sisteme.

Ce are România acum

Spre deosebire de sistemele moderne care angajează ţinte de suprafaţă până la distanţă de 300 de kilometri, folosind muniţii inteligente ghidate prin GPS şi prin sistem inerţial, cele româneşti par recuzită de antrenament.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) arăta, cu ceva timp în urmă, că forţele armate române au în înzestrare aruncătoare de proiectile reactive nedirijate calibru 122 mm şi lansatoare multiple de rachete multiple  LAROM, pentru proiectile reactive nedirijate calibru 122 mm – GRAD şi rachete calibru 160 mm cu submuniţii LAR MK-4. „Sistemele multiple de rachete aflate în dotare prezintă limitări privind combaterea ţintelor la distanţe peste 45 Km şi pot lansa numai proiectile reactive nedirijate, cu o precizie relativă. Acestea nu pot combate ţinte punctuale şi ţinte situate la distanţe mai mari de 45 de kilometri”, arăta MApN. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite