VIDEO Oficial francez: Dacia va începe în doi - trei ani să lanseze maşini hibride şi electrice. Cu cât vor fi mai ieftine faţă de modelele Renault de pe piaţă

VIDEO Oficial francez: Dacia va începe în doi - trei ani să lanseze maşini hibride şi electrice. Cu cât vor fi mai ieftine faţă de modelele Renault de pe piaţă

Conform unor surse, prima Dacia electrică va avea la bază modelul Renault K-ZE, care se vinde pe piaţa chineză

​Dacia va începe în 2-3 ani electrificarea gamei, a spus şeful Renault pentru Europa care a adăugat însă că o maşină electrică Dacia va trebui să fie mai ieftină decât un model Renault şi trebuie să păstreze situaţia din prezent în care maşinile Dacia sunt cu cel puţin 20% mai ieftine decât modelele concurente.

Clienţii Dacia vor lucruri cu totul diferite faţă de cei ai Renault şi diferenţa dintre cele două mărci trebuie neapărat menţinută, spune Philippe Buros, preşedintele regiunii Europa la Renault. Dacia va lansa mai întâi maşini hibride, fiind primul pas către cele electrice, a spus recent Christophe Dridi, şeful companiei.
 
Buros a explicat că marca Dacia trece printr-o perioadă de tranziţie fiindcă trebuie să vină şi cu modele noi, să investească pentru reducerea emisiilor de CO2 şi să înceapă şi lansarea de hibride şi electrice, fiindcă va exista cerere. Totul trebuie să se întâmple însă în aşa fel încât maşinile Dacia să nu devină mult prea scumpe, fiindcă vânzările ar scădea.
 
Întrebat dacă Dacia va avea propria versiune a maşinii electrice Renault Zoe, Buros a răspuns că poate acest lucru se va întâmpla, dar va trebui să fie aceeaşi diferenţă de preţ ca între Sandero şi Clio în prezent, arată hotnews.ro. ”Clienţii Dacia sunt mai puţin interesaţi de noutăţi decât cei ai Renault. Sunt pragmatici şi vor o maşină care să-i poarte pe ei şi familiile lor în siguranţă, dar nu sunt preocupaţi atât de mult de ce este la modă”.
 
Buros spune că în grupul Renault s-a găsit între modelele Dacia şi cele Renault un echilibru între preţ şi ce dotări conţin maşinile, iar acest echilibru trebuie păstrat ”Dacă vom îmbogăţi conţinutul vom fi nevoiţi să creştem preţurile. Dacă am face asta am ajunge să concurăm cu Renault”, spune şeful regiunii Europa. Tot ca parte a strategiei, rămâne ideea de a nu da discount, dar şi de a nu creşte preţurile decât în funcţie de inflaţie.
 
Buros explică faptul că sunt diferiţi clienţii Dacia din Europa faţă de cei ai Renault. Clientul Dacia, spune el, a avut în tinereţe o maşină second-hand, dar după ce a cumpărat o Dacie nouă, următoarea maşină este tot Dacia. ”Foarte rar un client Dacia trece la Renault. Trebuie să păstrăm separate aceste mărci pentru că clienţii celor două mărci vor lucruri diferite”.
 
Noile regulamente legate de poluare şi de siguranţa la impact vor duce la creşterea preţurilor la toate mărcile, spune Buros, care precizează însă că trebuie să rămână diferenţa de preţ dintre Dacia şi cei mai apropiaţi rivali, diferenţă care este acum de 20%. Dacă ecartul s-ar reduce, vânzările Dacia ar scădea, spune Buros.
 
Versiune adaptată a modelului Renault K-ZE
 
Conform unor surse, prima model Dacia electric va costa în jur de 15.000 de euro, dar având în vedere subvenţiile acordate de statele europene pentru achiziţionarea de maşini electrice, suma finală achitată de un cumpărător va fi mai mică de 10.000 de euro.
Dacia electrică va fi o versiune adaptată a modelului Renault K-ZE, care se vinde pe piaţa din China la un preţ de aproximativ 8.000 de euro şi care la rândul lui este derivat din SUV-ul pe benzină Kwid, dezvoltat şi fabricat de Renault în India, pentru piaţa locală. În mod evident, SUV-ul electric de la Dacia va avea alte dotări pentru că standardele de securitate europene sunt superioare celor asiatice. 
 
 
Oricum, dacă luăm ca reper dimensiunile Renault City K-ZE, Dacia electrică al cărei nume nu se cunoaşte încă, va avea 3,74 metri lungime, 1,58 metri lăţime, 1,48 metri înălţime şi o gardă la sol de 151 de milimetri. Maşina va avea o autonomie teoretică de peste 250 de kilometri, iar viteza maximă va fi, cel mai probabil, limitată electronic la 105 kilometri pe oră. 
 
  
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: