VIDEO Ion Babonea, poveşti de la Revoluţie

VIDEO Ion Babonea, poveşti de la Revoluţie

„Revoluţionarul veritabil“ Ion Babonea este mândru de activitatea sa din decembrie 1989.

Acuzat că a vrut să-l omoare pe Iliescu în decembrie ’89, cel autointitulat „revoluţionarul veritabil“ neagă şi azi aşa-zisa tentativă. A început Revoluţia în curtea întreprinderii „Combustibilul”, a continuat-o în sediul CC, alături de Ion Iliescu, şi a sfârşit-o arestat de Nicolae Militaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Babonea a fost la Inter, în balconul CC, a mers în acelaşi TAB cu Ion Iliescu. Spune că s-ar fi tras asupra acestui TAB, dar „domnul preşedinte" nu a făcut mare tapaj pe chestia asta dintr-o anumită delicateţe a firii. Nu se ştie de ce, în nişte stenograme din 1994 apare că el, Babonea, ar fi vrut să-l împuşte pe Iliescu. Babonea spune că n-a vrut, că, dimpotrivă, îşi iubea tovarăşul de luptă. L-a şi votat.

Mai citiţi şi:

Stănculescu: Iliescu a jucat cartea sovietică pe mână cu spionul Militaru

Iliescu, în presa rusă: "Revoluţia din România a fost sângeroasă, nu am avut altă şansă"

Ion Iliescu: "Dacă cineva m-ar închide pentru Revoluţie, ar provoca un protest general în ţară"

Dincolo de aminitiri glorioase şi câteva relaţii cu „oameni care s-au făcut mari", relaţii pe care se jură că nu le-a exploatat, „evenimentele" nu i-au servit prea mult lui Babonea: „Director am fost înainte, director sunt şi acum".

„Am plecat cu băieţii în CC"

„Adevărul": Câţi ani aveaţi şi unde lucraţi în 1989?

Ion Babonea: Eram şef de Serviciu Comercial la „Combustibilul" şi aveam 42 de ani.

Şi cum aţi ajuns printre primii revoluţionari care au intrat în sediul Comitetului Central?

Pur şi simplu, ieşind în 21, la Intercontinental - nu vă ascund, cu toată întreprinderea, cu directorul tehnic, cu contabilul şef, care avea 70 de ani, cu secretara de partid - am făcut prima baricadă acolo. Mi s-a părut şi mie ciudat că în baricada respectivă erau şi persoane necunoscute care incitau soldaţii sau scutierii. Pe undeva cred că am fost monitorizaţi, ba chiar excitaţi din Intercontinental sau din blocurile învecinate pentru că eu nu mă mai recunoşteam. Mă uitam în oglindă şi nu mă recunoşteam, eram disperat.

Ne-au excitat cu parasunete, ceva... Ce ştiţi voi? Babonea avea trei fete, că altfel...

După momentul Inter, v-aţi întors acasă?

De acolo am fugit înspre Institutul de Arhitectură şi pe strada aia am fost rupţi în bastoane şi în picioare. Am ajuns târziu, cu greu, acasă. Şi a doua zi, dimineaţă, când am mers la birou, întreprinderea era legată cu lanţuri. Toate întreprinderile erau legate ca să nu iasă lumea la manifestaţie.

De cine?

Mi-au spus unii că am fost filmaţi la baricada aia şi tot ce-am făcut acolo. Şi atunci mi-am făcut o hârtie de la fabrică şi am spus că eu şi cu directorul tehnic plecăm pe la depozite. Dar cu toată hârtia asta am fost arestat din faţa întreprinderii. Directorul m-a salvat, fiindcă a scos toate femeile la fereastră, urlau alea acolo...

Mi-au dat drumul în mijlocul străzii şi am fugit din întreprindere. Am ieşit cu alţi băieţi şi ne-am dus în CC, direct.

„Am avut iniţiative ciudate"

La ce oră aţi ajuns acolo?

Până-n 12.00. Elicopterul era încă pe acoperiş. Vreau să vă spun că mi-era foarte frică, cât sunt eu de nebun, mi-era frică. Eram panicaţi. Coborau foştii activişti ai CC-ului ba cu un tablou la subţioară, ba cu o traistă, ba cu sacul. Sus, ţiganii aruncau pe fereastră ce găseau pe acolo. Furau fel de fel de lucruri. Era un haos complet.

În birouri ce se întâmpla?

În birouri au găsit şi pachete de cafea, ţigări, exact ce le trebuia lor, ce doreau oamenii. Vreau să vă spun că sunt printre primii care apar pe la balcon, vorbesc la microfon, fac apel la un şef de depozit, Adrian, să-l aducă pe Corneliu Mănescu, care era cu domiciliu forţat prin Chitila.

Dar de ce voiaţi să-l chemaţi? Vă spusese cineva să vină Mănescu?

Nu, nu mi-a spus nimeni. A fost iniţiativa mea. Am avut multe iniţiative ciudate.

Procurorul Dan Voinea ne-a povestit că Mănescu era undeva la începutul listei celor despre care mulţimea credea că vor prelua puterea.

Nici pomeneală. Corneliu Mănescu a fost un model pentru mine şi pentru toţi părinţii. Era un tip în primul rând foarte carismatic, înalt, inteligent, tot ce vrei. M-a dezamăgit când l-am adus acolo. Ramolisment. Zero.

Umbla vorba că a fost găsit băut.

Da, o fi fost băut. Cum să nu fi băut dacă eşti cu domiciliul forţat într-o casă ţigănească şi bate zăpada prin uşă?

„Tot îi dădeam înainte cu «Tiranul»..."

Şi ce s-a întâmplat în CC, ce aţi făcut acolo?

În CC am făcut fel de fel de secte, ca să le zic aşa. Vreau să spun că singurele fapte ale mele cu care pot să mă laud au rămas şi vor rămâne în istorie.

L-am luat, împreună cu Dan Iosif, pe Dăscălescu şi l-am dus la balcon să-şi dea demisia. L-am dus, Dan Iosif i-a pus pistolul în coaste. Eu n-am pus mâna pe nicio armă, nu sunt instruit, n-am făcut armată.

Vorbeaţi la microfon. Ce le-aţi spus oamenilor?

Parcă nu ştiu cine mi-a pus vorbele alea în gură. Că le-am văzut după ani de zile pe casete. Tot îi dădeam cu tiranul, cu dictatorul, nu ştiu de unde, că nu sunt un mare specialist în termenii ăştia.

Tot nu ne-aţi spus ce aţi făcut dumneavoastră în clădirea CC-ului.

De exemplu, l-am luat pe Dan Voinea şi am constituit o mică echipă. L-am arestat pe Postelnicu, l-am închis într-o săliţă din aia mică, plină cu cărţi şi cu dosare. Între timp, am aflat de la cei care-l cunoşteau că Postelnicu este o lepră care dacă intra într-un birou unde era cineva anchetat îi dădea două palme ăluia. În rest, este un fricos şi un căcăcios. Recunosc, i-am dat două palme. Şi m-am făcut că îl omor, mă ţinea Dan Voinea.

V-aţi înţeles cu Voinea înainte?

Da, adică să scoatem ceva de la ei, să nu pierdem timpul. Mai târziu, am zis să-l împuşcăm pe Postelnicu, noi, acolo. Nu mai ţin minte a cui a fost ideea. A apărut unu', militar, care s-a oferit să-l împuşte, dacă-i dă un superior ordin. Când a venit Stănculescu la CC, i-am zis: „Îl am pe unu' care-l împuşcă pe Postelnicu, dacă îi dă un superior ordin". „Îi dau eu ordin", a zis Stănculescu. Normal, nu i-a mai dat nimic până la urmă. Oricum, noi ne-am urcat imediat într-un TAB şi am plecat spre sediul MApN.

„Am intrat într-un cuib de viespi!"

Cine se mai afla în TAB-ul respectiv?

Ion Iliescu, Babonea, Iulian Vlad, de la Securitate, şi încă unul pe care l-am uitat. Aş fi vrut să meargă toţi, dar a fost o chestie aşa, mai selectivă şi mai pe blat.

Ne-aţi spus că s-a tras în TAB la intrarea în MApN. Totuşi, după ce aţi coborât şi aţi intrat în clădire, nu aţi întrebat cine a tras?

Păi, stai puţin, că eram disperaţi, şi eu şi Iliescu, pe scări. Am urcat amândoi în fugă şi atunci am schimbat cu el impresiile astea. Mi-a spus: „Am intrat într-un cuib de viespi!". Starea de spirit la MApN era de panică, era pe acolo o stare de război, pe la uşa ministrului erau soldaţi îmbrăcaţi de iarnă, cu armament din ăla greu. Prin curte pe acolo, tancuri ...

De ce totuşi credeţi că Ion Iliescu nu a readus în discuţie până acum acest argument? E puternic în favoarea sa.

Iliescu nu a adus acest argument niciodată. Iliescu, dacă observaţi, nu s-a dezvinovăţit, el n-are stilul ăsta.

„Oamenii lui Militaru mi-au luat ceasul"

Când s-a terminat Revoluţia pentru dumneavoastră?

În 26 decembrie, când sunt arestat în biroul ministrului Apărării, Nicolae Militaru. Mă dusesem la el să-mi facă legitimaţie pentru Paul Niculescu-Mizil. Şi aveam asupra mea buletinul lui.

Şi de ce v-au arestat, care a fost motivul ?

Am intrat în birou, eu - mai tupeist, că eram mare şef. Militaru a pus oameni de m-au arestat, m-au buzunărit, mi-au luat ceasul de la mână şi m-au dus în alt birou. Atâta mi-a spus Militaru: „Ne-ai încurcat destul, domnule maior".

Ce fel de maior?

Eu ştiu ce era în capul lui?! După ce m-a arestat, m-a dus din birou în birou, m-a ţinut din 26 decembrie până pe 5 ianuarie. Am făcut Revelionul arestat, din birou în birou. Nevastă-mea mă căuta la morgă. S-a dus şi la Iliescu, la Roman... S-a dus cu o poză ... Nu ştiau nimic.

În afară de Militaru nu ştia nimeni că sunteţi arestat ?

Nevastă-mea l-a sunat pe Militaru şi ăsta, nemernicul, îi spune că nu e niciun Babonea şi că nu are arest. A prostit-o în faţă. Petre Roman l-a sunat pe Militaru: „Domnule ministru, îţi ordon, indiferent de ce s-a întâmplat, să îl aduci pe Babonea imediat acum la Piaţa Victoriei, la CFSN, aici!". La care ăsta îi spune că nu e niciun Babonea, mă ia, mă aruncă într-o maşină şi mă lasă pe platou la Poliţia Capitalei. Fără nicio treabă. A venit nevastă-mea şi m-am dus acasă. Vreau să spun că în arest mi-au furat, dintr-o mapă, scrisorile mele. Îmi scrisesem şi eu când am fost arestat fel de fel de amănunte, de memorii, poveşti...

Aţi mai vorbit cu Militaru după perioada arestului?

După ce s-a liniştit treaba, chiar după un an-doi, voiam să-l urmăresc pe Militaru, să-l tund cu cuţitul de bucătărie, să-i tai meşa aia, să-mi bat joc de el. Până la urmă, n-am mai făcut nimic.

Fabulosul „plan criminal"

Punctul culminant al activităţii revoluţionare a lui Ion Babonea a rămas presupusa sa tentativă de asasinare a lui Ion Iliescu. Consemnat în stenogramele Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, evenimentul contrabalansează, extrem de fin, umorul negru, paranoia şi absurdul total, într-una dintre cele mai celebre mărturii ale haosului din timpul Revoluţiei.

"A doua zi, băiatu' dispăruse"

Presupusa tentativă a lui Babonea este documentată, în special, în declaraţia dată de către Mihai Montanu, reprezentantul FSN la Ministerul Apărării, cel pe care "învinuitul" îl caracterizează astăzi ca fiind "băiat bun, dar complet bolnav la cap".

Potrivit lui Montanu, "în noaptea de 23-24, Iliescu a venit destul de târziu la MApN şi s-a culcat în cabinetul de odihnă al ministrului. La un moment dat, cineva îmi dă un ghiont şi spune: «Fii atent, că se întâmplă ceva acolo!». Un tip luase un pistol, îl armase şi începuse să deschidă uşor uşa la cabinetul unde dormea Iliescu. Aveam şi eu pistol, m-am ridicat şi am ajuns la timp.

Acesta a spus că a făcut o glumă. A venit şi garda, i-au pus cătuşele la mână şi l-au dus la beci. Ca a doua zi dimineaţa, pe liniştite, să vedem ce misiune avea ăsta şi cine era. Surpriza a fost a doua zi dimineaţa, băiatu' dispăruse". Conspiraţionismul implicat în mărturia de mai sus a percutat imediat printre membrii Comisiei pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989.

Unul îşi aminteşte brusc că, de fapt, l-a cunoscut pe Babonea înainte de Revoluţie, iar altul opinează că ar trebui chemat în faţa Comisiei, fiind "economist de meserie şi un om cu idei originale în materie de afaceri". În fine, un alt membru lansează ipoteza de lucru mult-aşteptată: "Babonea nu a acţionat din propria lui iniţiativă".

Dezbătut intens la acel moment, subiectul tentativei de asasinare a lui Ion Iliescu a intrat în anii următori în zona poveştilor despre Revoluţie, a teoriilor cu iz de conspiraţie şi a legendelor urbane.
Astăzi, Babonea infirmă mărturiile de atunci, scurt, în trei paşi: "Deci, nu ştiu să armez o armă, că n-am făcut armata, nici n-am deschis vreo uşă. Iar Iliescu nu a dormit nicio secundă zilele alea, era un animal".

Babonea, în spatele lui Ion Iliescu, în sediul TVR.   Foto: Agerpres

Ion Iliescu, discurs "revolutionar"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările