Adrian Streinu-Cercel: „Dacă lumea nu înţelege că din acest virus se moare, e problema lor” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Streinu Cercel FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Adrian Streinu Cercel FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Streinu-Cercel se numără printre primele cadre medicale din România care s-au vaccinat duminică, 27 decembrie, dată la care a început campania de vaccinare anti-COVID-19 la noi în ţară.

Medicul Adrian Streinu-Cercel a declarat după efectuarea vaccinului că nu a durut deloc, că vaccinul este „superb” din punctul de vedere al conceperii lui.

„Fiecare care vine aici doreşte să se vaccineze, e dorinţa de a se vaccina, nu e vorba că-l împinge cineva de la spate. Vaccinul este superb din punctul de vedere al modului în care a fost conceput. Sunt practic nişte grămăjoare mici de grăsime şi în interiorul acestor grămăjoare este pusă o moleculă de ARN, care induce în organismul nostru producerea acelei molecule de vârf - spike - pe urmă celelalte celule vin şi fac treaba şi fac anticorpul necesar, ca atunci când vine virusul să fie inactivat de la poarta de intrare. Ceea ce este nemaipomenit”, a explicat doctorul Streinu-Cercel, citat de Digi 24.

Întrebat cum pot fi convinşi cei care nu doresc să se vaccineze, medicul a răspuns: „Nici nu se pune problema să convingem pe cineva. Dacă lumea nu pricepe că din acest virus se moare, e problema lor. Statul, respectiv statele europene au pus la dispoziţia cetăţenilor acest vaccin. Vor să se vaccineze, bine. Nu vor să se vaccineze, iarăşi bine, însă, dacă se îmbolnăvesc, să nu se întrebe de ce li s-a întâmplat treaba asta. Atât de simplu este!”

Citeşte şi:

Mihaela Anghel, primul român vaccinat împotriva COVID-19: „Nu a durut absolut deloc”

Moment istoric: România a început campania de vaccinare anti-COVID-19. Cine este prima persoană care a primit serul LIVE VIDEO

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite