VIDEO 29 de ani de la Revoluţie: „Au murit degeaba, au profitat de moartea copiilor şi profită în continuare“

Astăzi, 21 decembrie, s-au comemorat 29 de ani de la începerea Revoluţiei la Bucureşti. Reporterii Adevărul au stat de vorbă cu familiile tinerilor ucişi la Revoluţie, venite de dimineaţă la Cimitirul Eroii Revoluţiei pentru comemorare, dar şi cu un supravieţuitor al evenimentelor de la Universitate, care s-a ales cu un glonţ în picior, pentru a afla dacă România zilelor noastre a meritat sacrificial din iarna lui ’89.

S-au împlinit 29 de ani de când Revoluţia a izbucnit la Bucureşti, aprinzând suflete însetate de libertate, stigându-le mai apoi printre gloanţe ori sub roţile TAB-urilor şi tancurilor.

Martirii Revoluţiei se odihnesc de aproape 3 decenii sub pământul pe care au sădit libertatea, aşa cum au visat pentru ei şi pentru generaţiile viitoare, însă cei pe care i-au lăsat în urmă au văzut democraţia crescând strâmb, cu roade putrede şi încă îşi culeg puterile în urma pierderii lor.

La Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Bucureşti, în fiecare decembrie, în apropierea Crăciunului, se depun formal şi rece coroane de flori în semn de recunoştinţă pentru cei care s-au sacrificat ca noi să avem astăzi dreptul la libera exprimare şi porţile deschise spre străinătate. 1.166 de oameni au murit în toată ţară, dintre care 515 doar la Bucureşti. Numărul celor răniţi s-a ridicat la 3.321, însă rănile acelor zile nu s-au vindecat pe deplin nici până azi. 

În dimineaţa geroasă de 21 decembrie, printre cruci, familiile celor care şi-au sacrificat viaţa pentru un ideal, au continuat să-şi plângă morţii care nu şi-au mai găsit dreptatea nici până astăzi.

Micky Rockerul, prima victimă de la Sala Dalles: „S-a dus şi le-a pus flori în ţeava de la puşcă. El n-a vrut să fie erou“

„Pe 21 decembrie Mihai a fost lovit de TAB, a fost împuşcat în piept, l-au tras de păr şi l-au pus lângă un copac şi l-au împuşcat în cap“, ne-a spus cu lacrimi Laura, sora lui Mihai Gîtlan, prima victimă din Bucureşti, care după ce a oferi flori trupelor din faţa Sălii Dalles a primit în schimb 3 gloanţe mortale. Mihai avea 19 ani şi i se spunea Micky Rockerul pentru că face primii paşi spre o viaţă de muzician.

„Mihai al meu avea o bunătate, pot să zic, peste măsura mea, eu nu pot să mă laud cu asemenea bunătate, pe care o avea el.  La un moment dat, unul dintre prietenii lui, avea nevoie să se ducă la un spectacol şi nu avea haine, iar Mihai i-a dat hainele şi a trebuit să stea o săptămână în casă pentru că el nu mai avea cu ce să se îmbrace“, îşi aminteşte Ion Gîtlan, tatăl lui Mihai.

„Dumnezeu cred că i-a ales pe ei atunci să facă un sacrificiu, cu toate că, să fiu sincer, eu ca părinte, nu mă bucur de sacrificiu. Că spune să fiu mândru că e erou martir... Nu, eu voiam să îmi trăiască copilul. El nu voia să moară, el n-a vrut să fie erou. El nu se aştepta să tragă în el. Avea ordinul de chemare în Armată şi le-a arătat trupelor că vine şi el din februarie în Armată. Mihai s-a dus şi le-a pus flori în ţeava de la puşcă.  El putea să nu moară, dar lângă el era o fată pe nume Teona şi el când a văzut că vine camionul a împins-o pe Teona din faţa camionului, şi l-a lovit pe el. Asta e declaraţia Teonei şi acum, drept mulţumire, doamna Teona n-a vrut să vină ca martor la Parchet. A dat o declaraţie, dar apoi n-a mai vrut să participe ca martor la procese“, a povestit tatăl rămas fără fiu.

„Încă ne rugăm, ne rugâm ca cei care au tras în perioada aia să aibe demnitate şi să recunoască. Bine, într-un astfel de stat, de hoţi, mincinioşi şi tâlhari, cum ar putea să demonstreze şi să aibă bărbăţie, să iasă în faţă, să spună: «Da, domne, asta ma făcut în perioada aceea, asta ni s-a cerut.» Nu se poate“, a mai spus îndurerată sora lui Mihai, care avea 16 ani când şi-a pierdut fratele. 

„Păcat de un sacrificiu, pentru că nu l-am putut fructifica cum trebuie. S-a schimbat viaţa... Că orice spune că «Dom’le, au murit degeaba…». Nu s-a murit degeaba. Viaţa acum e mult superioară perioadei când eram eu tânăr“, a mai spus domnul Gîtlan.

Diana, împuşcată la 17 ani: „A zis că nu poate să stea acasă şi a plecat“

Tatăl Dianei Donea, elevă la Liceul Sfântul Sava, care a murit împuşcată la vârsta de 17 ani, este de cu totul altă părere.

„Au murit degeaba, a fost o lovitură de stat, au luat alţii puterea, au profitat de copii, de moartea lor. Sunt atâţia copii pe aici şi la Timişoara, au profitat de ei toţi şi profită în continuare. Totuşi am crezut că prin cei care şi-au dat suflarea acolo se va face ceva. Nu vedeţi că din păcate nu s-a făcut nimic?“, spune acesta.

„S-a dus singură la Universitate şi au împuşcat-o la 17.30 după-amiază în faţa Sălii Dalles. Primii 15 copii... A plecat de acasă şi nu a mai venit. Eu eram în străinătate, mama era la serviciu şi a plecat singură. I-a spus maică-sa să stea acasă, dar a zis că nu poate să stea acasă şi a plecat. Am găsit-o pe 28 mi se pare, era la morgă mai aveau puţin şi o dădeau necunoscută. Eu am dat telefon din Anglia acasă şi mi-au spus că e în regulă. De unde... o împuşcase de mult. Ca orice părinte, simţi când ceva nu e în regulă. Şi de 29 de ani vin la cimitir mereu...“, a spus tatăl Dianei, o fată „mititică, cu părul creţ, ascultătoare, frumuşică, un copil bun, care învăţa bine“, aşa cum o descrie domnul Donea.

O viaţă cu glonţul în gleznă

La Universitate, am întâlnit un revoluţionar de 65 de ani, care ne-a arătat cicatricea de pe glezna străpunsă un glonţ în ziua de 21 decembrie ’89.

„Am ieşit în stradă, am spus că stând în casă nu rezolvăm nimic. Măcar dacă murim, murim, am scăpat de greutăţi. Dar poate reuşim să facem ceva, nu? Am şi un glonţ în picior. Stăteau la vânătoare cu pistoalele în buzunar şi trăgeau din buzunar. Aşa s-a întâmplat la Revoluţie. Aici era un tanc, la 10.30 lumea a început să strige: «Armata e cu noi, armata e cu noi!», când a auzit că generalul Vasile Milea s-a împuşcat... Nu s-a împuşcat el“, îşi aminteşte el.

„Chiar îmi pare rău că am ieşit în stradă atunci. Am plecat în Africa de Sud 25 de ani, după Revoluţie. Am zis că... L-am dat jos pe Ceauşescu, un comunist, şi punem alt comunist? România se duce dracului. M-am întors pentru părinţii mei, sunt bătrâni, au 96 de ani, şi trebuie să fie cineva lângă ei”, ne-a mai spus bărbatul.

„Nu e democraţie, n-a fost democraţie niciodată. Am păşit greşit, am păşit cu stângul în 1989 şi am rămas tot cu stângul înainte, nu vrem să punem dreptul înainte. Ce am realizat într-o săptămână s-a distrus în cursul anilor care au urmat. Fiindcă an de an tot a venit cineva la putere care a vrut să ia ceva din această ţară, nu i-a păsat de cel din jur. Ieşim şi manifestăm. Aţi văzut ce s-a întâmplat pe 10 august? Am crezut că până la urmă sunt oameni chiar şi cei care ne conduc, dar nu sunt oameni. Poate, totuşi, tot tinerii vor ieşi în stradă să îşi ceară drepturile, la fel ca şi atunci, pentru că, nu avem cum altfel. Degeaba ne amintim acum, după atâţia ani, că am făcut ceva, dacă după 30 de ani se încearcă revenirea unui regim totalitar“, a mai spus cu dezamăgire.