VIDEO / GALERIE FOTO : Prinţesa Steluţa, logodnă cu sute de salbe de aur şi zestre din Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nepoata preşedintei rromilor din Mehedinţi, Steluţa Mihai (13 ani), s-a logodit ieri cu Nasie, un băiat din comuna Strehaia, în vârstă de 14 ani. Nicolae Guţă şi Florin Salam au fost invitaţi să facă atmosferă. În capitala ţiganilor din România ieri bubuia muzica. Ţiganii sunt în culmea fericirii.

Se uneşte Steluţa a lu' Stela, preşedinta noastră. Mai stăm puţin pe bancă şi ne ducem să ne primenim, ca să jucăm la chef. Mai ales că îl avem pe Guţă, fratele nostru de suflet", se aude Gica Gânţu, în timp ce întoarce capul după bolizii de zeci de mii de euro în care se află invitaţii de onoare ai petrecerii.

Citeşte şi:

Palatele ţiganilor din Strehaia au ajuns sub sechestru din cauza crizei

Au prejudiciat statul cu 4 milioane de euro

Viaţă de şatră în palate poleite cu aur (Galerie FOTO)

Acesta este doar un corp al palatului unde a fost organizat cheful.

image

Încă de la intrarea în comună, muzica zguduie ferestrele vilelor. În faţa porţilor, ţiganii cască ochii la străinii care se perindă pe stradă. Spre centru, gălăgia ia amploare. Boxele sunt date la maximum. În faţa unui palat lung de sute de metri se consumă logodna. Ţiganii fac o intrare de zile mari. „Luaţi câteva sticle cu lampanie, suc, vin, lichioruri, că avem din toate. E zi mare. Să afle toată ţara că ne serbăm copiii!”, vorbeşte Stela Mihai, preşedinta ţiganilor, în timp ce conduce oaspeţii spre colţul unde a aşezat zestrea, care constă în mobilier, pături, lenjerii, bibelouri, aduse din Dubai, şi grămezi uriaşe de săpun de casă.

Viitoarea mireasă a primit ca zestre zeci de kilograme de săpun de casă....

image

                                           ... mobilier din Dubai...

image

                         ... şi haine de firmă, aduse din străinătate.

image

Cu două lanţuri de aur atârnând la gât, cercei cât pumnul la urechi şi inele groase aduse pe degete, preşedinta ţiganilor se laudă că mobilierul este de calitate şi spune că a făcut tot posibilul să îi asigure nepoatei un viitor îmbelşugat. „Pentru ei muncim”, adaugă Stela Mihai. Îi îndrumă apoi spre peretele de care sunt agăţate salbele de aur.

Stelei Mihai, preşedinta rromilor din Strehaia, îi place să fie împodobită cu aur.

image

Purceii la cuptor şi pulpele afumate au fost câteva dintre specialităţile petrecerii.

image

Până la salbe, oamenii sunt nevoiţi să se strecoare printre mesele pline ochi cu fripturi, pulpe afumate, purcei la cuptor, grătare, frigărui, cupe uriaşe în care se înalţă toate soiurile de fructe exotice, începând cu ananas, kiwi, banane coapte bine, până la mango. Printre farfuriile încărcate cu delicatese culinare stau împrăştiate sticle de băuturi răcoritoare şi şampanie.”La noi, oaspetele trebuie să nu ducă lipsă de nimic”, explică preşedinta ţiganilor. Mirosul de friptură arsă, amestecat cu cel de sarmale, devine ameţitor.

Steluţa s-a îmbogăţit cu zece kilograme de aur.


image

La capătul cortului spectaculos se zăreşte un panou galben. Sunt sutele de salbe pe care viitoarea mireasă le-a primit de la familie. „Cântăresc 10 kilograme. Copila mea merită tot ce am mai scump. A fost plăcerea mea să îi dăm atâta aur”, completează bunica sărbătoritei.

Nicolae Guţă, s-a bucurat de o privelişte încântătoare, în timp ce cânta manele. 

image

Sute de salbe de aur au fost atârnate pe un panou, spre satisfacţia invitaţilor.

image

Alături, logodnicii joacă de zor pe melodia „Inima mea lângă inima ta”, cântată de Nicolae Guţă. „Sunt cea mai fericită. Huuu”, se aude fata, în vârstă de 13 ani. Mirele îi ţine isonul. „Ca ziua asta să fie toată viaţa!”, strigă Nasie Mihai (14 ani), după care duce braţul la mijlocul Steluţei şi încige un joc. Pe scena amplasată în curtea palatului, Nicolae Guţă cântă manele. Oaspeţii se ridică pe rând, scot din buzunare mii de euro şi-i dau cântăreţului, pentru o dedicaţie.

Oaspeţii au dat bani grei pentru o dedicaţie făcută de manelistul Guţă.

image

Guţă face atmosfera. Invitaţii spun că vedeta merită toţi banii. Preşedinta ţiganilor anunţă că în aceste zile vor urca pe scenă Florin Salam şi Adriana Antoni. Logodna dintre nepoata preşedintei şi băiatul de 14 ani va dura o săptămână.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite