Victor Ciorbea cere lămuriri din partea conducerii Curţii Supreme şi a CSM cu privire la alcătuirea completelor de 3 judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ciorbea a anunţat că a cerut precizări din partea conducerii Curţii Supreme şi a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la alcătuirea completelor de 3 judecători, şi că, în funcţie de aceste răspunsuri va decide dacă e cazul să sesizeze Curtea Constituţională. Anunţul vine după ce săptămâna trecută Avocatul Poporului a avut o întâlnire pe această temă cu 3 foşti condamanţi penali.

După pronunţarea Curţii Constituţionale (CCR) şi mai ales după motivarea deciziei de către Curte am primit mai multe sesizări referitoare la modul de constituire, la neconstituţionalitatea acestuia, a modului de reglementare a completurilor de 3 judecători de la Înalta Curtea şi unele care vizează alcătuirea completelor de la Curţile de apel şi alte instanţe”, a declarat Victor Ciorbea, sâmbătă seară la postul la Antena 3.

Avocatul Poporului a declarat că în funcţie de răspunsurile pe care le va primi de la Curtea Supremă şi Consiliul Superior al Magistraturii va decide daca va înainta o sesizare la CCR pe această speţă.

„Nu putem vorbi de o anchetă. E vorba de analizarea petiţiilor, a temeiniciei şi aspectelor de neconstituţionalitate. Am avut întâlniri cu o parte dintre cei care au făcut petiţii. Iar săptămâna aceasta cu Dina Anghelescu, cu fostul preşedinte al Asociaţiei Procurorilor, domnul profesor Dima, cu domnul Toni Neacşu, cu domnul profesor Adrian Severin. Am discutat pe larg şi am ascultat argumentele dânşilor despre neconstituţionalitatea alcătuirii completelor. În baza acestor discuţii, am formulat o adresă către ICCJ şi una către CSM prin care am solicitat să ni se răspundă la mai multe întrebări pentru a avea o imagine clară cu privire la cele invocate în petiţii şi cu privire la cele susţinute în mass-media privitor la constituţionalitatea alcătuirii completelor de la ICCJ, a Curţilor de Apel şi celelalte instanţe din ţară. În funcţie de acestea vom adopta o decizie finală, dacă e cazul să ridicăm o excepţie de neconstitionalitate la Curte sau dacă nu e cazul să facem lucrul acesta”, a precizat fostul premier, Victor Ciorbea.

În luna decembrie, omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, inculpat în dosarul Retrocedărilor de pe litoral, care a depus o plângere penală la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie pe numele şefei Curţii Supreme, unde reclamă modul de constituire a acestor complete, întrucât, susţine acesta, nu există o hotărâre de formare a acestora. În plus, pe acelaşi motiv, a înaintat o cerere Curţii de Apel Bucureşti prin care solicită să fie suspendată activitatea completelor de 3 judecători de la Instanţa supremă. Curtea de Apel Bucureşţti a respins acţiunea sa.

Curtea Supremă explica atunci că  potrivit art. 52 din Legea nr. 304/2004 colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, neexistând „niciun temei pentru care completurile colegiale de la nivelul instanţei supreme, cu excepţia completurilor de 5 judecători, ar trebui constituite printr-o altă procedură decât cea legală, aplicabilă tuturor completurilor colegiale din ţară”. Consiliul Superior al Magistraturii a transmis la rândul săi că decizia CCR privind componenţa completelor de judecată a vizat exclusiv completele de 5 judecători ale ICCJ, şi nu pe cele de 3 magistraţi ale instanţei supreme sau pe cele ale altor instanţe.

Avocatul Poporului, consultări cu trei condamnaţi penal

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a întâlnit joi cu mai mulţi petiţionari care contestă modul de constituire a completelor colegiale de judecată, printre care trei persoane deja condamnate penal – Adrian Severin, Jean Paul Andrei şi Adrian Toni Neacşu, după cum a anunţat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

„Petiţionarii, care au depus şi memorii la sediul instituţiei, au solicitat Avocatului Poporului sesizarea CCR în legătură cu constituţionalitatea constituirii completurilor de judecată, atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul celorlalte instanţe judecătoreşti, civile sau penale”, se arata într-un comunicat al institutţiei.

Cel mai cunoscut dintre cei trei este Adrian Severin, fost ministru de Externe şi europarlamentar, politician care în 2016 a fost condamnat la patru ani de închisoae cu executare, fiind găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Imediat după condamnare spunea că nu a fost o luptă „între cinste şi corupţie, ci între patrie şi duşmanii săi“.

O a doua persoană este Aurel Jean Andrei. Acesta, lector universitar la Universitatea din Bucureşti, a fost condamnat definitiv în „Dosarul Mazare“ la doi ani de inchisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru savârşirea de infracţiuni.

O a treia persoană care a avut probleme cu Justiţia e Toni Neacşu, avocat al Bombonicăi Prodana, fosta soţie a liderului PSD, Liviu Dragnea. Neacşu a fost condamnat în martie 2015 de un complet de 5 judecători la un an închisoare cu suspendare, într-un dosar in care era acuzat că în perioada în care a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a încasat nejustificat salariu şi diurnă in valoare de aproximativ 67.000 de lei.

Tudorel Toader, atac la adresa completelor de 3

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, lansa, la sfârşitul lunii ianuarie, un atac asupra constituirii completelor de 3 judecători de la Curtea Supremă, susţinând că, „prin analogie, lucrurile sunt identice” cu situaţia completelor de 5 (în privinaţ cărora CCR a s-a pronunţat).

Ministrul Justiţiei a declarat că Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la formarea completelor de 3 sau o persoană aflată în procedura de judecată poate ridica excepţie de neconstituţionalitate. 

"Mă întrebaţi de cele de trei. Prin analogie, lucrurile sunt identice. Da. Care-i deosebirea?

Deosebirea faptului că nu avem o decizie a Curţii Constituţionale care să aibă în spate, să bazeze pe nelegală constituire a completelor de trei şi analogia nu o putem pune în opera, dar oricând şi oricine, Avocatul Poporului poate sesiza Curtea Constituţională şi cei care mai sunt în curs de judecată, în cai de atac sau în contestaţie în anulare, dacă mai au termenul să nu fie expirat, pot ridică în faţă instanţei de judecată excepţia de neconstituţionalitate", a spus Tudorel Toader, la Antena3.

"Vizavi de completurile de cinci, Curtea Constituţională s-a pronunţat în conflict de natură constituţională, vizavi de completurile de 3, sigur, Curtea se poate pronunţă la sesizarea Avocatului Poporului, autosesizare din oficiu ori a cuiva ori la o excepţie ridicată de partea oricărui proces, parte judecată în complet de 3, complet la rândul lui nelegal constituit. Ce vreau să spun? Sunt remedii", a concluzionat ministrul Tudorel Toader.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite