„Călăii“ tac deocamdată şi, dacă jocul separaţiei puterilor statului nu e doar o  teorie din cărţi, vom afla într-un timp rezonabil vinovăţia ori nevinovăţia lor sau implicarea în jocuri politice şi afaceri – aşa cum sunt descrise în denunţul Elenei Udrea. Însă, în acest moment, faptul că cei pomeniţi în denunţ au ales tăcerea nu este şi o dovadă a vinei pe care o poartă. Fără probe, înregistrări şi martori nici o acuzaţie – oricât de tare e strigată - nu poate dărâma un sistem.  

Revenind la Elena Udrea şi apărarea sa, diferenţa faţă de mai vechii acuzaţi de fapte de corupţie este schimbarea subită a „călăilor“ în viaţa acuzaţilor politici. Aceştia au trecut, după alegerile din noiembrie, de la a arăta cu degetul politicieni care exercită puterea – ”m-a arestat Traian Băsescu“, „este dosar politic“ etc. - la şefii instituţiilor de forţă – „Mă urmăreşte SRI-ul“, “Îmi vor capul Codruţa şi Coldea“. Din păcate pentru ea, ipostaza de victimă nu o prinde pe doamna Udrea şi, dacă nu ar fi fost în arest preventiv, poate că i-ar fi spus-o fostul consilier de imagine Ştefan Lungu.

După ce ai pozat în femeia puternică în luptă cu „marii bărbaţi politici“, după ce ţi-ai construit în zece ani o aură de cunoscătoare a secretelor statale şi după ce te-ai lipit cu „superglue“ de imaginea lui Traian Băsescu – cel care face şi desface totul în ţară – este imposibil ca poporul să te mai vadă, vreodată, drept victimă a ceva sau a cuiva. Nimic din ce va face sau spune Elena Udrea zilele astea nu va putea înmuia sentimentele celor care o privesc acum şi care au urmărit-o mai bine de zece ani în capul mesei la care avea cel mai tăios cuţit cu care tăia aerul, tortul contractelor pe bani publici şi sferele de influenţă.

Aerul de victimă blondă, de femeie singură în faţa băieţilor răi şi cu cătuşe, nu îi aduce Elenei Udrea nici un strop de compasiune în ochiul telespectatorului după ce poza ultimilor zece ani a arătat-o călcând cu tocurile cui pe cadavrele politice rămase în urma celui care a protejat-o şi a împins-o în funcţii publice.

Dacă şi apărarea juridică în faţa cererilor de arestare va semăna cu cea publică, Elena Udrea are garantat cel mai scurt drum spre celula arestului preventiv.