Vicepremierul Gabriel Oprea: Prefecţii să dea mai puţine interviuri şi să muncească mai mult

Vicepremierul Gabriel Oprea: Prefecţii să dea mai puţine interviuri şi să muncească mai mult

Vicepremierul Gabriel Oprea îi îndeamnă la muncă pe prefecţii din ţară FOTO Mediafax

Ministrul interimat de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, le-a cerut miercuri prefecţilor din judeţele afectate de viscol să dea mai puţine interviuri şi să muncească „un pic mai mult”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Domnilor prefecţi, vreau să vă mai spun un singur lucru: eu cred că trebuie să daţi mai puţine interviuri şi să muncim un pic mai mult. Am mâncat pâinea dumneavoastră, am fost şi eu prefectul Capitalei, ministru al Administraţiei. Aveţi în mine unul dintre oamenii care vă cunosc foarte bine greutăţile, ştiu foarte mult cât munciţi, sunteţi profesionişti, aveţi în mine un prieten dar vă spun: acolo unde situaţia o impune, cum a fost cazul la Buzău, am să-i propun domnului Prim-ministru Victor Ponta, fără să stau pe gânduri, schimbarea”, a precizat vicepremierul Oprea în cadrul comandamentului de Iarnă care a avut loc astăzi la prânz la sediul Guvernului. 

Gabriel Oprea a mai spus că, în condiţiile Codului Roşu valabil pentru şase judeţe din sudul-estul ţării, a decis miercuri creşterea capacităţii operative a forţelor Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Acesta a mai precizat că, de la momentul instituirii Codului Roşu, peste 9.000 de oameni din cadrul MAI sunt în teren, adică 5.451 poliţişti, 3.281 pompieri, 288 jandarmi şi 27 de la Poliţia de Frontieră.

„Menţinem pregătiţi alţi peste 14. 400 de angajaţi ai MAI, iar, dacă situaţia o va impune, vom alerta aceste forţe în orele următoare. În cursul nopţii trecute, am dispus măsuri de relocare a unor autospeciale de mare capacitate, dar şi şenilate ale pompierilor către judeţele Brăila, Buzău, Bacău şi Tulcea. Sunt în prezent 17 şenilate şi 14 autospeciale de mare capacitate pe care forţele MAI le au la dispoziţie în misiunile de ajutorare a oamenilor”, a mai spus vicepremierul Oprea. 

Gabriel Oprea a mai precizat că „Ministerul Afacerilor Interne rămâne în continuare mobilizat adaptându-şi forţele şi resursele logistice la situaţia din teren”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: