Parchetul General: Dosarele în care este cercetat Valentin Riciu, consilierul ministrului Carmen Dan, au mers cu frâna trasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) care au verificat modul în care colegii lor de Parchetele de pe lângă Judecătoriile Sector 3 şi 4 au instrumentat dosarele în care este cercetat consilierul ministrului de Interne Valentin Riciu au ajus la primele concluzii. Unii dintre magistraţi vor fi cercetaţi de Inspecţia Judiciară.

Concret, conform unui comunicat al Parchetului General, din ancheta a rezultat că „în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 Bucureşti, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri şi stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor”.

De aceea, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării verificărilor prealabile ce se impun “sub aspectul prelungirii nejustificate a procedurilor în cele două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru a se stabili  eventuala existenţă a indiciilor săvârşirii vreunei abateri disciplinare din cele prev. de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”.

În acelaşi timp, procurorul general a decis efectuarea de către Serviciul de îndrumare şi control a PÎCCJ a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente “a activităţii de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada Rutieră, Biroul control intern”, se mai arată în comunicatul instituţiei.

Reamintim că că unul dintre dosare vizează infracţiunea de înşelăciune şi altul de ultraj, ambele instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Cel de-al treilea dosar este de abuz în serviciu, aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Consilierul ministrului Afacerilor Interne şi fost lucrător al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Valentin Riciu, a transmis sâmbătă, într-un raport înaintat conducerii MAI, că nu a fost şi nu este cercetat în vreun dosar penal pentru înşelăciune.

„Referitor la afirmaţiile calomnisoare apărute în spaţiul public, raportez următoarele: Nu am fost şeful numitului Stan Eugen; Nu am fost şi nu sunt cercetat în vreun dosar penal, pentru înşelăciune”, a scris Valentin Riciu, în raportul transmis conducerii Ministerului Afacerilor Interne.

De altfel, Valentin Riciu mai precizează, într-un punct de vedere transmis de către Direcţia Informare şi Relatii Publice din MAI, că în ultima săptămână au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva sa, fie că era prieten cu Eugen Stan, fie că era şeful lui. Totodată, acesta a catalogat informaţiile potrivit cărora ar fi vizat într-un dosar pentru înşelăciune drept "o nouă mizerie".

"Am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse", a conchis Riciu.

Dosarele lui Valentin Riciu

Primul dosar are numărul 5306/P/2016, pentru infracţiunea de  inşelăciune, şi este instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. PJS3.  În acest dosar, este acuzat că a fost plecat la o conferinţă sindicală, la mare, şi timp de două zile a figurat ca fiind prezent prin semnătură în buletinul posturilor şi a şi fost plătit.

Al doilea, cu numărul 13598/P/2016, pentru infracţiunea de ultraj, se află tot la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.  Este acuzat de ameninţări la adresa unui alt poliţist, Apostol Sorinel.

Al treilea dosar, 6453/P/2017, a fost deschis pe numele lui Riciu pentru abuz in serviciu şi este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Riciu este acuzat că ar fi reţinut abuziv permisul de conducere unui şofer care i-a făcut ulterior plângere penală.

Consilierul ministrului Carmen Dan pe probleme sindicale a dezminiţit însă acuzaţiile. Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Interne a prezentat poziţia lui Valentin Riciu.

”În ultima săptămâna au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirma că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi”, se precizează în document. 

Sindicaliştii din Poliţie au susţinut că unul dintre cei care l-ar fi putut identifica pe agentul acuzat de pedofilie este consilier al lui Carmen Dan.

Valentin Riciu a fost agent-şef şi lider sindical în Brigada Rutieră Bucureşti. Într-o postare pe Facebook, acesta spune însă că poziţia sa nu l-a adus faţă în faţă cu poliţistul acuzat de pedofilie. „Este evident că poliţistul-pedofil nu avea probleme şi conflicte de muncă şi nu avea de ce să solicite discuţii sindicale”, spune acesta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite