Vaccinul şi libertatea
0
Vaccinări obligatorii? Nu ne compromit ele drepturile şi libertatea? Şi cum să ne raportăm la atitudinea premierului Tudose în acest domeniu? Nu trebuie să-l criticăm sever din nou?
Alintat de soarele torid al Mediteranei, am revenit în nordul Europei simţindu-mă într-o stare de spirit destul de concesivă ca să mă îndemne să ridic steagul alb, într-unele din războaiele mele cu dregători inapţi, incompetenţi, penali, plagiatori. Dar atenţie. N-o fac. Pentru că nu e totul bine.
Cu toate acestea, anul dezastrelor populiste, 2016, pare să nu fi trecut fără oarecare beneficii în materie de eforturi ale elitelor politice de a recâştiga încrederea popoarelor din lumea liberă. Ca şi cum nici usturoi n-ar fi mâncat, nici gura nu le miroase, varii demnitari liberali şi social-democraţi din vest au schimbat brusc „calimera“. Mai nou, găsesc cuvinte de laudă pentru tentativele Italiei de a combate manu militari traficul de oameni din proximitatea graniţelor libiene, prefăcând în cimitire valurile Mediteranei. Ba unii se încumetă chiar să salute propunerile apusene de edificare de lagăre de refugiaţi pe teritoriul african, pentru ca Europa să nu se mai vadă luată cu asalt de emigranţi.
Că aceşti oameni caută o libertate ce li se refuză, pentru că vestul crede că se poate izola etanş de continentele mizeriei, înapoierii şi pauperităţii, fără a compromite globalizarea, văzută ca mişcare a mărfurilor şi ideilor, nu neapărat şi a persoanelor, lasă rece mare parte din lumea liberă.
Or, libertatea, după cum just spune o veterană, mie foarte dragă, a revoluţiei #rezist, „nu e de vânzare“. Are perfectă dreptate. Nici divizibilă, însă, nu e. Şi nici abuzată n-ar trebui să ajungă, vreodată, să fie. Or, din păcate, din motive pseudoreligioase, ori din nerozie libertară, tocmai asta i se întâmplă tot mai regretabil şi mai des. Un caz în speţă s-a evidenţiat în dezbaterea despre vaccinuri.
Care n-au ajuns la circa o jumătate de milion de copii români, deşi ministrul Sănatăţii a avut insolenţa nemaipomenită de a afirma că ar fi „rezolvat“, chipurile, „problema din sistem“. Culmea este însă că, în această speţă, chiar dacă mă abţin să flutur drapelul alb în faţa palatului Victoria, îmi pare foarte recomandabilă reţinerea faţă de pofta incriminării premierului actual. Care măcar are virtutea de a fi pus degetul pe rană, cartografiind contururile infernale ale unei tragedii naţionale.
Într-un mobbing extensibil la rigoare la scară naţională, premierul s-a văzut convocat la vorbitor, invitat să-şi înghită cuvintele, chemat să admită că n-are decât obligaţii, nu şi drepturi.
La postul naţional de radio, el s-a pronunţat în favoarea vaccinării obligatorii a celor mici, spre a nu se mai pune în pericol şi „copiii nevaccinaţi, şi întreaga comunitate“. Mihai Tudose a înţeles că în Europa şi America „peste 95% din copii sunt vaccinaţi“. Şi că o Românie cu un procentaj de circa de 50%, e „departe de civilizaţie“.
Reacţiile adverse nu s-au lăsat aşteptate. Un val de injurii, blesteme şi dejecţii s-au revărsat asupra lui. Într-un mobbing extensibil la rigoare la scară naţională, premierul s-a văzut convocat la vorbitor, invitat să-şi înghită cuvintele, chemat să admită că n-are decât obligaţii, nu şi drepturi, somat să dispară din guvern dacă nu şi din peisaj şi osândit să se vaccineze public.
De ce i-o fi frică de nevaccinaţi, a mai fost el cu obidă întrebat, deşi premierul îşi explicase clar poziţia. Povestea, fireşte, nu e nouă. Despre „Frica de vaccin“ scria cu ani în urmă, la Deutsche Welle, Vlad Mixich. El reliefa, în 2009, cât de importantă ar fi existenţa, pe lângă medici, a specialiştilor în comunicare, în vederea derulării cu succes a unor campanii de vaccinare.
Or, belicoasele proteste iscate de declaraţia propunând decăderea din drepturi a părinţilor ce refuză să-şi vaccineze copiii, probează că în tot acest răstimp neajunsul a rămas intact. Realitatea e că, raţional şi medical, nu există vreun dubiu că demersul preventiv al vaccinării salvează vieţi, iar accidentele provocate de administrarea injectată sau pe cale bucală de substanţe vaccinante tind, statistic, spre zero. Valoarea vaccinurilor în prelungirea vieţilor omeneşti şi evitarea mutilărilor provocate de poliomelită e deci incontestabilă. De ce atunci provoacă rezistenţe virulente?
Pentru că nu suntem persoane preponderent raţionale. Pentru că obscurantismul alimentat veacuri la rând de potentaţi şi biserici e încă puternic, chiar şi în ţările trecute prin iluminism şi cu atât mai mult în răsărit. Pentru că neîncrederea noastră în guvernanţi este imensă şi în creştere. Pentru că guvernanţii şi-au pierdut monopolul asupra informării cetăţenilor, cum reliefa recent Ivan Krastev, comentând flagelul inclusiv securitar al ştirilor false, în lumea globalizată. Şi pentru că, profitând de situaţie, forţe ostile democraţiilor răspândesc conspiraţionisme, conspirând să le anihileze.
Drepturile şi libertatea unuia se opresc acolo unde iscă moartea, mutilarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţii altuia.
Iată ce explică poziţia aiuritoare a nenumăratelor site-uri extremiste care laudă frecvent Kremlinul, dar condamnă în numele naţionalismului sau al justiţiei sociale, globalizarea, Uniunea Europeană, vestul, constituindu-se în vârful de lance al efortului alimentării mefienţei faţă de vaccinuri. Iată cum se lămureşte paradoxul luptei împotriva sănătăţii naţiunii, duse de site-uri care se declară „patriotice“.
Dar nu sunt fobia de vaccin şi teama de cel obligatoriu îndreptăţite? Nu e normal ca părinţii să refuze să delege autorităţilor răspunderea pentru sănătatea copilului? Nu e firească neîncrederea în capacitatea unui stat condus de penali şi neghiobi de a se îngriji de sănătatea publică? Nu se încalcă drepturile omului şi libertatea? Nu tocmai. Şi nu întru totul. Căci drepturile şi libertatea unuia se opresc acolo unde iscă moartea, mutilarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţii altuia. Iar statul şi autoritatea sunt necesare chiar şi când sunt defecte, dacă nu vrem să ne întreucidem.
Pernicios şi regretabil, în România ne indignăm de te miri ce. Dar nimeni n-a numărat încă victimele evitabile ale fobiei induse vinovat de campanii iresponsabile. De pildă pe cele ale fricii de vaccinul prevenind, să spunem, cancerul de col uterin. Or, lista unor similare campanii fatale e lungă. Ce-i de făcut? Simplu. Să se investească în fine, eficient, dar nu prin nelibertatea cenzurii, în campanii de combatere a conspiraţionismelor, obscurantismului, propagandei totalitare, antioccidentale, antiamericane şi antisemite, secându-se în fine sosul în care se lăfăie cruciadele antivaccinuri.
Abia atunci am putea flutura drapelul alb.
Petre Iancu - Deutsche Welle
Se încarcă comentariile...
