Ultimele știri ⏱️România alege România la EURO 2024 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

Lupii înfometaţi care bântuie România

0

Publicat: 04.12.2013 15:37

Ultima actualizare: 08.08.2022 01:54

„Lupii înfometaţi“ care cutreieră acum România

Modul în care guvernul Ponta a introdus în bugetul pe 2014 taxe bizare precum cea pe stâlpi şi cea pe combustibili justifică reticenţa istorică a românilor faţă de plata impozitelor şi ideea adânc înrădăcinată că banii strânşi prin biruri sunt furaţi, iar nu folosiţi în interesul obştesc.

De aici şi permanenta încercare a populaţiei de a se sustrage de la plată – mentalitate justificată de modul samavolnic în care adesea le este smulsă oamenilor agoniseala de stăpânirea lacomă şi coruptă. Dacă acum se apelează la evaziune fiscală sau la şpaga către medici, milioane de români fiind doar în acte grav bolnavi, orbi, chiori, şchiopi, ciungi sau suferind de handicapuri grave, pe vremuri erau alte subterfugii la modă.

Conform primelor statistici făcute în Principate, Moldova număra 1.419.105 locuitori în 1838, iar Ţara Românească ̶ 2.407.027 în 1839. Din această populaţie, notează Neagu Djuvara, aproape jumătate era scutită de impozite. Ca şi acum, primii care nu plăteau erau tocmai bogătaşii. Boierii, toată conducerea Bisericii, dar şi mănăstirile cotizau la bugetul statului doar în cazuri excepţionale, şi atunci numai după târguieli „la sânge“ cu domnitorul.

Suntem îngrijoraţi în special deoarece nu am fost consultaţi şi deoarece nu a fost prezentată o analiză de impact a consecinţelor acestui impozit, care va afecta nu numai plătitorul direct, dar se va răsfrânge indirect, prin preţ, şi asupra consumatorului final al produselor industriilor menţionate anterior. (…) Nu este nici moral, nici corect ca lipsa rezultatelor în ceea ce priveşte colectarea veniturilor la buget din diverse surse să cadă în responsabilitatea contribuabililor care susţin deja bugetul şi care vor fi sufocaţi de impunerea suplimentară anunţată în media de către autorităţi

Consiliul Investitorilor Străini în România, într-un comunicat oficial, reacţie la noile impozite ale guvernului Victor Ponta

Aceste pături sociale (boierii, prelaţii, călugării) au primit apoi şi dreptul de a avea un număr (cu timpul, mereu sporit) de „scutiţi“, adică de slugi care, de asemenea, nu plăteau nimic la stat. Lor li se adăuga un număr mare de slujbaşi mărunţi şi cele câteva mii de oameni care îndeplineau funcţii de pază (armată, poliţie). La 1819, în Muntenia erau 194.000 de familii „de starea a treia“, adică din pătura de jos a populaţiei. Dintre acestea, nu mai puţin de 76.000 – adică 39,1% – erau scutite de la impozit. Djuvara subliniază că, în unele circumscripţii, numărul scutiţilor era mai mare decât cel al impozabililor. La Iaşi, în 1848, existau 10.000 de familii scutite de impozite şi doar 7.939 de familii plătitoare, greul căzând pe negustori, meşteşugari şi ţărani.

Dar, pentru că suma imensă necesară îmbogăţirii domnitorului, a rudelor sale, a prietenilor şi boierilor, precum şi pentru plata haraciului trebuia scoasă de undeva, locuitorii care nu beneficiau de scutire erau pur şi simplu jefuiţi. „Iau, fără ruşine şi chiar fără să se ferească, de la fiecare ţăran, grânele, vitele, banii. Fiecare familie trebuie să plătească la Divan o dajdie oarecare: ispravnicul o face de două ori, de patru, de zece ori mai mare şi împarte suma cu membrii Divanului. (…) De altfel, ticăloşia locuitorilor aş pune-o nu atât pe seama propriilor lor porniri, cât pe seama cârmuirii lacome, asupritoare şi sălbatice, sub care gem Moldova şi Ţara Românească“, constata contele Louis Langeron la 1810.

Conform ultimelor statistici, acum, în 2013, în România există sub 4.000.000 de contribuabili la o populaţie de aproximativ 20.000.000. Dar, pentru că sumele enorme necesare îmbogăţirii clientelei de partid, a firmelor-căpuşă, a baronilor locali şi a familiilor lor, precum şi pentru plata datoriilor externe trebuie scoase de undeva, guvernul a hotărât mărirea impozitelor puse în spatele puţinilor plătitori de taxe. Iar de la 1 ianuarie vor fi introduse altele, noi.

„Văcăritul“ lui Hangerli, taxa pe stâlpi a lui Ponta

Antipatia şi reticenţa populaţiei faţă de birurile impuse de stat s-au sedimentat pe parcursul a zeci de generaţii. Practic, românii nu pot găsi o amintire, cât ar fi ea de îndepărtată, povestită din moşi-strămoşi sau intrată în folclor sub formă de legendă, despre un singur caz în care statul le-a folosit în mod responsabil şi cinstit banii smulşi sub formă de impozit (bir). Tradiţional, taxele percepute de la populaţie sunt furate de administraţie sau deturnate către alte scopuri.

În secolul al XVIII-lea, domnitorii fanarioţi se căzneau să descopere noi pretexte pentru impozitele deja uriaşe, ajungându-se la situaţii de-a dreptul tragi-comice. În 1798, presat de turci, grecul Constantin Hangerli, uns domnitor în Ţara Românească, reinstituie „văcăritul“, o taxă eliminată cu 30 de ani mai înainte de Constantin Racoviţă sub ameninţarea blestemului pentru cei care ar fi revenit asupra ei. Hangerli cumpără cu cinci pungi de galbeni dezlegarea de blestem de la patriarhul din Constantinopole şi trece la fapte, storcând populaţia deja sărăcită. Banii daţi patriarhului, se vede treaba, n-au fost suficienţi pentru a-l mitui pe Dumnezeu, pentru că Hangerli sfârşeşte la scurt timp asasinat, decapitat, târât în mijlocul curţii domneşti şi jupuit de turcii care-l bănuiau de trădare.

AmCham România îşi exprimă îngrijorarea faţă de noul val de impozite şi taxe anunţate în ultima vreme de către guvernul României. Împreună cu creşterile de fiscalitate impuse deja în legislaţie, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu mediul de afaceri, astfel de decizii determină o agravare, fără precedent în ultimii 20 de ani, a poverii fiscale pe care contribuabilii români vor fi obligaţi să o suporte

Camera de Comerţ Americană din România

În 2013, la peste două secole distanţă, România este în continuare pe primele locuri în Europa la numărul de taxe şi mărimea acestora. Doar în 2013, guvernul PSD-PNL-PC a introdus peste 20 de noi taxe şi impozite. Firmele româneşti au o rată totală de taxare de până la 43 la sută. Pentru comparaţie, conform Băncii Mondiale, în Marea Britanie nivelul e de 34%, în Elveţia – 29%, în Danemarca – 27%. O companie românească plăteşte în ţară 39 de taxe. În Suedia şi Norvegia, firmele au de achitat 4 taxe, în Franţa – 7, în Danemarca – 10.

Din 2014, în România intră în vigoare, printre altele, taxa pe stâlpi şi încă o acciză pe carburanţi.

„Frământă locuitorii cu osebit de nesuferitele cheltuieli ce le fac şi îi pradă cu sute şi mii de lei“

Modul în care sunt deposedaţi locuitorii României de banii agonisiţi s-a rafinat în ultimele decenii, dar aceasta este doar o deosebire de formă, şi nu de fond.

Dionisie Eclesiarhul, în „Hronograful Ţării Româneşti“, îi descria pe turcii şi arnăuţii care bântuiau aceste meleaguri acum 250 de ani ca pe „nişte lupi înfometaţi“ care „închideau oameni şi muieri în coşeri şi îi înecau cu fum de gunoi şi cu ardei şi îi afumau, şi-i ţineau închişi ziua şi noaptea, flămânzi, să dea bani. Pe alţii îi legau cu mâinile îndărăt şi cu spatele la garduri şi îi băteau cu bicele. Pe alţii legaţi îi băgau cu picioarele în zăpada geroasă“.

Toate caznele aveau ca scop determinarea respectivilor locuitori din Muntenia şi Oltenia de a scoate din ascunzătoare banii de bir. Djuvara relatează o întâmplare cutremurătoare. Câţiva ţărani l-au adus în curtea palatului pe un consătean omorât în chinuri şi i l-au arătat domnitorului. „Să plătească, şi nu-i ucide nimeni“, s-a răstit fanariotul.

La 20 iulie 1809, Divanul de la Bucureşti anunţa ispravnicul din Olt că „un Gheorghe, polcovnic spătăresc şi căpitanii după la căpitănii umblând din sat în sat unul peste altul, în cinci plăşi de la deal nebăjănărite, frământând pe locuitori cu osebit de nesuferitele cheltuieli ce le fac îi pradă cu sute şi mii de lei, îi bate despuieţi, legaţi cu mâinile îndărăt, spânzuraţi de sus, apoi traşi în jos cu osebite legături de gât şi de picioare în jos“. Aşa scoteau autorităţile de la populaţie banii de taxe, acum 200 de ani.

Constantin Dinicu Golescu relata exact acelaşi gen de fapte şi 25 de ani mai târziu: „Au fost câte zece aşternuţi la pământ cu ochii în soare şi o bârnă mare şi grea pusă pe pântecile lor, ca muşcându-i muştele şi ţânţarii nici să poată a se feri. (...) Alţi creştini, tot pentru dare de bani, au fost spânzuraţi cu capul în jos, şi alţii iarăşi închişi în coşare de vite, unde le-au dat fum, şi alte multe asemenea pedepse“.

Acum, guvernanţii impun taxe pe combustibili şi pe stâlpi. Pentru că nu există produs transportat fără ajutorul vehiculelor pe benzină sau motorină şi pentru că nu există posibilitatea de a se evita consumul de energie electrică şi gaze, guvernul a luat ostatică întreaga populaţie, care îşi va plăti răscumpărarea de două ori, atât direct (la benzinării sau la factura de electricitate şi gaze), cât şi indirect (scumpirea va fi ascunsă în preţul tuturor bunurilor, care va creşte de asemenea).

Noile nevoi ale guvernului

Un stat atât de ticălos, opresiv şi jecmănitor cu cetăţenii săi a produs o transformare de substanţă în adâncul poporului român. Aversiunea faţă de aşa-zişii reprezentanţi ai legii s-a perpetuat indiferent de regim, alimentată de corupţia din administraţie şi de evidenţa că banii încasaţi de stat nu sunt folosiţi pentru prosperitatea cetăţenilor de la care sunt smulşi. Aceasta, împreună cu certitudinea că autorităţile sunt slabe şi coruptibile, fiind posibilă astfel evitarea pedepsei (amenzii) în caz de nesupunere, au făcut ca practica neplăţii taxelor să fie generalizată.

În urmă cu câteva săptămâni, premierul Victor Ponta anunţa că taxele şi impozitele s-au colectat la un nivel mult mai mic decât era planificat din cauza evaziunii fiscale de proporţii. Ca urmare, acelaşi personaj a dispus mărirea impozitelor şi introducerea unor taxe noi pentru contribuabilii cinstiţi, care îşi plătiseră deja dările. Apoi, la scurt timp după ce a impus acciza pe combustibil „pentru construirea de autostrăzi“, Ponta a anunţat că, de fapt, destinaţia sutelor de milioane obţinute din noul bir nu e clară şi că banii vor fi folosiţi în funcţie de nevoi ulterioare. „Aici, bunurile nu se mai întorc de unde au plecat: poate că niciodată un piastru nu a ieşit din cuferele curţii ca să intre din nou în circulaţie. Noile nevoi ale domnitorului trebuie acoperite cu noi venituri. Nici cele mai neobişnuite întâmplări nu vor face să se dezlege baierele unei pungi o dată ce a fost umplută“, observa francezul Parrant, viceconsul al Republicii în Moldova. Cugetare rostită în 1798...