Vaca lui nea Genică şi muzica electronică

Tinerii „ciudaţi“ care participă la Festivalul de muzică din Pădurea Cornetu i-au îngrozit pe bătrânii satului, care s-au închis în casă. Ritmurile ameţitoare zguduie de două zile liniştea unor ţărani din comuna gorjeană Schela. Nici animalele localnicilor nu se simt prea bine, susţine primarul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sute de tineri din toată lumea şi-au montat corturile în pădurea Cornetu (Gorj), pentru a participa la „Festivalul de muzică psihedelică şi artele dansului", care are loc în acest weekend. La manifestare participă aproape 1.000 de tineri adepţi ai unui gen muzical care, datorită tempoului rapid şi a liniilor melodice, are un efect energizant şi hipnotizant. Lor li se adaugă şi 60 de artişti din Japonia, Argentina, Germania, Bulgaria, Macedonia, SUA şi Austria.

Cu o ţinută aparte, deloc obişnuită pe uliţele satului, tinerii i-au băgat în sperieţi pe localnici.

„Dacă ne prind în pădure, ne taie şi ne scot inima. N-am văzut de când sunt aşa ceva! Ăştia îl sperie şi pe dracu', la cât sunt de ciudaţi", spune tanti Polina, uitându-secu ochii mari cât cepele la cei trei tineri care trec spre pădure prin faţa porţii ei.

„Mă speriai când îi văzui"

Îmbrăcaţi în pantaloni evazaţi, viu coloraţi, cu părul prins în vârful capului, cu funii de usturoi la gât şi cercei în nas, tinerii îşi văd nestingheriţi de drum. „Eu nu prea am ieşit din curte, că mi-a fost frică. Am văzut că e zarvă mare şi mulţi tineri cu părul lung şi nişte belciuge prin nas. Nu ştiu cum au ajuns pe la noi, pe-aci, că nu am văzut niciodată aşa oameni... S-a întors lumea cu fundu-n sus. S-au îndepărtat de la Dumnezeu!", clatină din cap, dezamăgită, tanti Maria (76 de ani), apoi îşi face cruce.

Ceva mai încolo, câţiva bătrâni şi-au scos scăunelele la poartă şi stau de vorbă. Ne spun că au rămas şocaţi când au auzit sunetele care au „zguduit" pădurea din apropiere şi se tem că Satana a venit peste ei.

„Nu ştiu, mumă, ce-i aci, dar mă speriai când văzui ce plete au. Crezui că sunt femei, dar când se apropiară, îmi dădui seama că sunt bărbaţi! N-am mai auzit muzică din asta în viaţa mea: satanică, mumă! Vui de mine, trebuie să închid bine uşa la noapte. Mă luară pe mine cu limbile străine, păi ce treabă am io?", se întreabă mirată tanti Leana.

Fără intruşi

Deşi îi transportă cu maşina personală în inima pădurii, acolo unde şi-au instalat tabăra, până şi primarul este şocat de înfăţişarea musafirilor. „S-a speriat vaca lui Genică de unul dintre ei. Când l-a văzut, s-a dat înapoi! Nu ştiu dacă se ascunde ceva necurat sub masca acestui festival, dar sunt tineri veseli, plini de viaţă! Am făcut zeci de drumuri cu maşina mea, ca să car cât mai mulţi la festival. Cred că mă fac şi eu adeptul lor!", spune râzând Aristide Şerbănescu, primarul comunei Schela.

Edilul are şi motive să-i îndrăgească pe tinerii care i-au invadat teritoriul. „Am adus compartimentul de contabilitate la faţa locului, în pădure, pentru a vedea câte bilete de intrare se eliberează, pentru că doi la sută din taxă se varsă la bugetul local", precizează Aristide Şerbănescu.

Tinerii veniţi la festival sunt îmbrăcaţi fistichiu pentru gusturile ţăranilor din zonă  Foto: ALIN ION


Toate manifestările se desfăşoară într-un mare secret. „Nu aveţi voie să filmaţi şi să fotografiaţi! Sunt câţiva studenţi la ATF care vor face un film documentar. Nu vrem publicitate!", spune Tudor, unul dintre organizatori. Acesta ne dezvăluie, totuşi, mai multe despre această acţiune:

„150 de oameni se ocupă de organizarea evenimentului. De decoraţiuni şi de amenajarea celor trei scene se ocupă mai multe echipe din Austria şi Germania. Aici vin membrii unei comunităţi care ascultă muzică electronică şi caută locuri cât mai sălbatice, împotriva a ceea ce se întâmplă în oraş".

Pentru a intra pe teritoriul psihedelicilor trebuie să plăteşti o taxă de 130 de lei, în urma căreia ţi se acordă o brăţară colorată, care te transformă în adeptul lor şi îţi oferă posibilitatea de a participa la festival.

Securitate sporită

Autorităţile spun că s-au luat măsuri suplimentare pentru liniştea şi ordinea publică. Astfel, cinci jandarmi şi opt poliţişti sunt prezenţi permanent pentru a supraveghea satul şi zona unde se desfăşoară festivalul. Organizatorii au încheiat un contract cu o firmă de pază pentru a nu permite accesul cuiva „din afară".

„A venit şi inspectorul-şef adjunct al poliţiei ca să vadă ce se întâmplă şi nu sunt probleme. Nu aruncă nimic şi nu au tăiat nimic", spune primarul Aristide Şerbănescu.

ORGANIZARE ECO

Asociaţia Space Sheep, cea care se ocupă de organizarea festivalului, a plătit 5.000 de lei obştii de moşneni pentru închirierea unui loc în pădure. Organizatorii au mai plătit 1.600 de euro pentru toaletele ecologice şi au cumpărat 500 de saci ecologici pentru gunoi.

Ce e muzica psihedelică

Muzica psihedelică are un tempo rapid, ceea ce îi dă ascultătorului un efect energizant şi hipnotizant. Acest gen de muzică e potrivit pentru activităţi care necesită concentraţie mentală sporită şi reprezintă simbolul unui stil de viaţă şi al unei filosofii.

Festivalurile de muzică psihedelică se organizează în zone pitoreşti, unde se adună la un loc oameni din toate ţările lumii, pentru a petrece câteva zile în uniune cu natura. Câteva sute de astfel de evenimente au loc anual în întreaga lume.

Participanţii la festivaluri promovează de obicei idei sociale precum viaţa în armonie cu natura, eliberarea de concepţiile corporatiste şi comerciale, explorarea spirituală, convieţuirea paşnică între naţiuni, religii şi etnii. Gurile rele susţin că respectivul stil de muzică este construit de multe ori sub influenţa substanţelor psihedelice şi psihoactive, în special LSD, ciuperci halucinogene sau marijuana.

Consumul moderat şi responsabil al acestor substanţe ar avea o conotaţie spirituală pentru consumatori. Acest gen muzical a fost marcat de-a lungul anilor, printre altele, de trupa americană The Doors şi de formaţiile britanice Pink Floyd şi King Crimson.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările