Scenariul povestit de Elena Udrea nu este extras dintr-un roman policier care are loc într-o ţară bananieră, ci sunt poveşti din România „europeană şi civilizată”. Este de necrezut că într-o ţară democratică, unde drepturile şi libertăţile civice sunt respectate, preşedintele unui partid politic poate să îl acuze pe şeful serviciilor secrete că face şi desface majorităţi parlamentare, că gestionează fondurile oneroase ale oamenilor de afaceri pe care „îi are la mână” şi, mai mult, că ţine sub controlul său mijloacele de informare publică.

Este portretul robot al unei societăţi din America de Sud în anii '70, sau, mai rău, imaginea colorată rozaliu a practicilor Securităţii comuniste. Dacă este adevărat ce spune Udrea, atunci situaţia este catastrofală. Într-adevăr „Serviciile” au scăpat de sub control, vorba ex-preşedintelui care a girat-o pe doamna Udrea. Când culegerea de informaţii, necesară pentru protejarea statului, ajunge să fie utilizată pentru controlul privat şi economic, atunci avem de-a face cu o încălcare flagrantă a statului de drept, a principiilor democraţiei, a tot ce înseamnă o societate liberă.

Adeseori serviciile secrete utilizează tehnici de diversiune şi infiltrare pentru a influenţa politica din ţările pe care le consideră „vizate”. Aşa a fost în cazul scandalului celebru când Günter Guillaume, secretarul personal al cancelarului Germaniei Willy Brandt, s-a dovedit a fi infiltrat ca agent al serviciilor secrete din Est, Stasi.

Însă când asistăm la implicarea serviciilor secrete în războiul politic intern, atunci vorbim despre ultima barieră înaintea dictaturii şi autoritarismul discreţionar. Elena Udrea afirmă public nici mai mult nici mai puţin decât că şeful serviciilor secrete de la noi doreşte „puterea absolută”, că vrea să aibă o putere cel puţin egală cu cea a Preşedintelui! Existenţa unui „maestru păpuşar” denotă potenţialul unei forţe corozive, menită să pericliteze tot ce înseamnă procese decizionale ne-trucate, dialog public şi schimb de opinii politice prin sistem electoral democrat.

Dacă e adevărat că şeful SRI poate cere retragerea unor informaţii de presă, iar acestea sunt eliminate, atunci lucrurile sunt extraordinar de grave; dacă ofiţerii SRI adună informaţii pe care şeful lor le utilizează pentru a şantaja parlamentari şi pentru a crea politici în Parlament, este o catastrofă la nivelul democraţiei româneşti; dacă oamenii de afaceri de la noi circulă cu sutele de mii de euro în valize, pe care le livrează celor indicaţi de către serviciile secrete atunci nu mai avem economie de piaţă liberă. Când televiziunile, diversele institute de sondare a opiniei publice , chiar serviciile secrete sunt finanţate de oameni de afaceri care „duc bani la SRI” nu mai există nicio linie de demarcaţie între controlul poliţienesc şi libertate.

Dar faptul că într-o ţară democratică un singur om poate avea „cheia” comportamentului social al politicienilor, magistraţilor, ziariştilor este de neimaginat. „Depozitarul secretelor”, stăpânul „scheletelor din dulap” nu mai este numai un personaj şarmant, coborât din cărţile lui Frédéric Dard. Cea mai gravă acuzaţie este aceea că şeful SRI a fost implicat în campania electorală şi ca l-a susţinut pe contracandidatul lui Victor Ponta, care îl ameninţase cu demiterea. Consecinţele sunt cutremurătoare. Asistăm la utilizarea intimidării şi şantajul prin intermediul informaţiilor secrete pentru obţinerea de beneficii politice şi economice. Este vorba despre poliţie secretă, practici ale Securităţii lui Nicolae Ceauşescu. Controlul societăţii prin metode oculte, prin folosirea unor tehnici de supraveghere şi prin intermediul unei instituţii militarizate întrece orice limite. Utilizarea armelor serviciilor secrete împotriva propriilor cetăţeni, care sunt plătitori de taxe şi impozite care finanţează aceste servicii este reprobabilă.

Toate aceste acuzaţii nu vin din partea unor adepţi ai „teoriilor conspiraţiei”. Elena Udrea nu este doar un fost candidat la preşedinţia României. Ea a fost în cercurile cele mai înalte ale puterii din ultimul deceniu. A avut acces la cele mai importante „secrete” din statul român, atât în calitate de consilier al preşedintelui Băsescu, cât şi ca ministru în „Guvernul Băsescu”, sau candidat al „partidului Băsescu”. De fapt Elena Udrea descrie moştenirea socio-economică-politică a acestui tip de regim politic. El trebuie să fie demantelat.

Suspiciunile aruncate de politicianul PMP vor plana asupra serviciilor secrete de la noi, până când nu vom primi un răspuns public la toate aceste alegaţii. Este clar că doar controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informaţii este insuficient şi că avem nevoie de o supraveghere suplimentară pentru buna funcţionare a tuturor serviciilor secrete. Este nevoie urgent de o investigare independentă a activităţilor serviciilor secrete. Este obligatorie dezvăluirea conexiunilor dintre clasa politică, elitele economice şi liderii de opinie ori jurnaliştii „acoperiţi”. Toate acestea au devenit toxice pentru buna funcţionare a societăţii noastre.

Preşedintele Iohannis are obligaţia morală şi politică de a crea şi impune regulamente şi legislaţii care să împiedice proliferarea acestor practici. A face „o nouă politică” în această ţară înseamnă nu doar a renunţa la figurile politice ale trecutului. Este nevoie de garanţii instituţionale că practicile din trecut nu vor mai fi utilizate niciodată.

Aşa cum s-au prăbuşit zidurile Troiei din pricina unei Elene, întreg eşafodajul putred al sistemului politic românesc trebuie să se prăbuşească sub impactul declaraţiilor mai bine zis al denunţurilor Elenei Udrea. Până una alta, însă, ca în războiul Troiei, decimarea clasei politice actuale continuă, sub oblăduirea DNA. În curând nu vom mai avea bazin demografic pentru politicieni, golirea artificială prin intermediul justiţiei va duce foarte rapid la reducerea numărului de parlamentari la cifra magică de 300, în mod spontan. Nici nu e sigur că vom mai avea doritori pentru funcţii politice şi publice.

Vorba lui Dumas (tatăl): cherchez la femme!