Aflat sub controlul unor grupări de interese care reiterează aceleaşi triste figuri la fiecare ciclu electoral statul român a abandonat misiunea protejării cetăţenilor, nu are rost să ne mirăm de împuşcarea unei sălbăticiuni. Reprezentanţii statului român nu au fost în stare să salveze o fată care i-a sunat pe linie directă sau nişte ostatici luaţi de un amator. Deja este normal pentru un nobil teuton să vină să împuşte un urs cu punctaj record. Să zicem mersi că n-a venit să vâneze băştinaşi, dar aici avem reţelele de trafic de carne vie care se ocupă de vânzarea de oameni fără să fie deranjaţi de poliţie, procurori sau judecători. Să ne amintim că toată lumea s-a mirat că a re-apărut robia în Ţara Românească?
 
Statul român nu are nici un cuvânt de spus la exploatarea în masă a populaţiei de către bănci şi hypermarketuri. A devenit din ce în ce mai dificil, în unele cazuri aproape imposibil să discuţi cu un reprezentant uman al unei bănci. Clienţii băncilor au devenit angajaţi neplătiţi, fiind siliţi să efectueze personal majoritatea operaţiunilor bancare prin intermediul aplicaţiilor. Chestiunea este împachetată atractiv, însă nu poate fi ascunsă realitatea faptului că clienţii băncilor muncesc pentru bănci – şi este o muncă forţată, nu este ca şi cum ai avea de ales. Statul român nu are nimic de zis referitor la chestia asta, normele în vigoare sunt făcute să protejeze băncile, nu pe cetăţeni – pentru că problema statului român nu sunt cetăţenii.
 
Casele cu auto-servire din hypermarketuri funcţionează în baza aceluiaşi sistem: clientul devine angajat, îşi scanează singur produsele şi plăteşte cu cardul. În condiţiile pandemiei povestea asta a fost împachetată publicitar şi băgată pe gâtul cetăţenilor drept o minunăţie. Din nou, statul nu are nimic de spus când corporaţiile îi silesc pe cetăţeni să presteze muncă neplătită, statul are grijă de corporaţii, nu de cetăţeni. Ce e frumos că la hypermarketuri trebuie să munceşti mai mult: codurile de bare nu pot fi scanate şi asta rămâne problema clientului, nimeni din hypermarket nu pare deranjat de chestia asta. Dacă tot scanezi produsele de ce să nu depui un efort suplimentar pentru profitul corporaţiei şi să nu introduci manual cifrele? Oricum nimeni nu este vinovat, responsabilitatea este pasată de la hypermarket la producătorul care a trimis etichetele defecte şi cine are timp să descâlcească un lanţ românesc al nevinovăţiei?
 
La fel şi în cazul împuşcării ursului Arthur: nimeni nu este vinovat, nu există responsabili, vina este pasată dintr-o parte în alta. Primul ministru a avut exact reacţia de reprezentant al unui stat fantomă care nu este interesat de protejarea intereselor propriilor cetăţeni. Pentru Florin Cîţu este important faptul că ursul Arthur nu era cel mai mare urs din România. Păi şi ce mai aşteptăm? Nu ne apucăm să-l căutăm pe cel mai mare urs şi să-l împuşcăm? Repede, adică repede de tot. N-am reuşit cu Arthur, să-l căsăpim cât de curând pe cel mai mare. Oricum, rămâne ideea că nimeni nu e vinovat. Poate că împuşcarea ursului Arthur nu a fost 100% legală, dar cu siguranţă nu a fost 100% ilegală.