Următorul termen în dosarul în care Dragnea a făcut apel la condamnarea la 3 ani de închisoare este pe 19 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 10 dec 2018
Liviu Dragnea / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea / 10 dec 2018

Noile complete de 5 judecători de la Curtea Supremă, desemnate joi prin tragere la sorţi, au stabilit termene pentru zilele de 19 şi 20 decembrie pentru marile dosare de corupţie aflate pe rolul instanţei supreme. Astfel, atât Liviu Dragnea, dar şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, sunt aşteptaţi miercuri, 19 decembrie, la un nou termen în dosarele în care sunt judecaţi la Curtea Supremă.

Noile compelte de 5 judecători trase astăzi la sorţi la Curtea Supremă au dat noi termene de judecată în dosarele aflate pe rol, Astfel, în 19 decembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea, condamant în primă instanţă la 3 ani şi jumătate cu executare, are un nou termen. La fel şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă. Tot miercuri, 19 decembrie, se vor judeca şi contestaţiile în anulare depuse de fugarele Elena Udrea şi Alina Bica, contestaţii ce au la bază decizia CCR cu privire la formarea completelor de 5.

Programul Ecris al Înaltei Curti a repartizat aleatoriu noilor complete dosarele aflate pe rolul Curţii. Printre acestea, dosarele în care sunt inculpaţi: Liviu Dragnea, Toni Greblă, Victor Ponta, Sebastian Ghiţă, Călin Popescu Tăriceanu, Cristian David sau Darius Valcov.

Apelul lui Liviu Dragnea va fi judecat de un complet format din cinci doamne judecător. Acestea sunt Simona Daniela Encean, Tatiana Lucia Rog, Alexandra Iuliana Rus, Luciana Mera, Rodica Aida Popa. Luciana Mera şi Luciana Rog au făcut parte din completul care a condamnat-o la 7 ani de închisoare pe fosta judecătoare Geanina Terceanu, care a acceptat sume de bani de la fraţii Becali pentru o decizie favorabilă în Dosarul „Transferurilor”. Judecătoarea Luciana Mera, făcuse iniţial parte din completul care a judecat dosarul „Gala Bute”, fiind înlocuită cu judecătorul Ionuţ Matei, o schimbare deplânsă de Elena Udrea, condamnată ulterior la 6 ani în acest dosar.

Deşi vechiul complet stabilise deja termenul următor pe 14 ianuarie, acesta a fost un termen administrativ, astfel că noile complete şi-au stabilit noile termene pentru zilele de 19 şi 20 decembrie.

Însă, în contextul în care noile complete de 5 sunt valabile doar până la sfârşitul anului, cel mai probabil dosarele importante aflate pe rolul Curţii Supreme vor fi judecate totuşi de completele care vor fi trase la sorţi la începutul anului viitor. Singura posibilitate ca actualele complete să rămână să judece în continuare aceste dosare este ca la termenul următor să administreze probe. „Pentru ca aceste dosare să rămână acestor complete şi în anul următor, teoretic, ar trebui ca în ele să fie administrate probe. Nu e vorba neapărat de noi mărturii, ci poate fi vorba doar de audierea unui martor. O astfel de audiere are o tentă foarte personală, un judecător putând să înlăture o mărturie ca fiind nesinceră. Şansele însă ca în vreunul din aceste dosare să fie audiaţi martori sunt, în mod normal, nule”, este de părere avocatul Adrian Cuculis. În opinia acestuia, posibilitatea administrării probelor în această fază de apel ţine în mare măsură de voinţa judecătorului. „Acesta poate cere reaudirea unui martor. Deci teoretic este posibil să avem o administrare de probe”, a completat acesta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite