Urmărit 40 de ani de Securitate

Urmaşii fostului deţinut politic Nicolae Stroescu au câştigat în instanţă 300.000 de euro pentru suferinţele disidentului. Nicolae Stroescu (1921-2002) a înfundat puşcăriile, a fost internat la sanatoriu, mutat cu domiciliu forţat şi urmărit de fosta Securitate. 40 de ani a îndurat ororile comuniste.

A intrat în atenţia comuniştilor, la 27 de ani, în anul 1948, atunci când a încercat să pună bazele unei mişcări anticomuniste, denumită „Rezistenţa Naţională". În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Stroescu a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri Activi Infanterie din Zărneşti. După terminarea conflictului, a urmat simultan cursurile Academiei Comerciale şi ale Facultăţii de Ştiinţe Jurdicie şi Administrative.

La facultate, Nicolae ­Stroescu a încercat să recruteze doi colegi în mişcarea sa de rezistenţă - Constantin Mischie şi Tripon Mateescu - şi să facă mai multe declaraţii în cantina studenţească împotriva partidului unic şi a noii orânduiri socialiste.

Citiţi şi:

Şeful SRI: „E mai greu să acţionezi în democraţie”

George Maior la bilanţul SRI: Predarea arhivelor către CNSAS marchează ruptura de vechiul sistem

Herta Muller se întâlnea în pădure cu editoarea sa de frica Securităţii

La 14 martie 1948 a fost accidentat grav de o maşină, condusă de un colaborator al Securităţii, fiind internat sub pază la Spitalul de Urgenţă, cu bazinul distrus şi craniul fracturat. În spital a aflat acuzaţia: „delict de comitere de acte preparatorii pentru surparea ordinii constituţionale existente în Republica Populară România."

Cu ambulanţa la Canal

Procesul s-a judecat la Tribunalul Militar Bucureşti, iar magistraţii au arătat că inculpatul „intenţiona să acţioneze potrivit planurilor aţâţătorilor la războiul imperialiştilor anglo-americani, că organizaţia preconizată de el avea caracter burghez şi că se opunea luptei clasei muncitoare în mersul ei spre socialism." Nicolae Stroescu a fost condamnat la patru ani de închisioare, iar în recurs judecătorii au redus pedeapsa la trei ani. Cei doi colegi ai săi au fost condamnaţi la câte un an de închisoare corecţională pentru omisiunea denunţării complotului.

Cea mai mare parte din perioada de detenţie a executat-o în spital întrucât avea o stare de sănătate precară, în urma accidentului de maşină. Va rămâne cu o invaliditate, piciorul stâng mai scurt cu patru centimentri, iar starea sa psihică a avut de suferit în urma loviturii la cap. De altfel, atunci când a fost mutat la Canal, în 1950, de la Penitenciarul Jilava, a fost transportat cu o ambulanţă.

Tit- Emilian Stroescu, fiul lui Nicolae Stroescu, a povestit pentru „Adevărul" că tatăl său a fost condamnat iniţial la patru ani de închisoare, iar în recurs a primit trei ani, dar în final a stat cinci ani după gratii. În 1953, după ce a fost eliberat, autorităţile comuniste i-au fixat domiciliu forţat în localităţile Neagra Şarului, Panaci şi Vatra Dornei. Este momentul în care i s-au deschis primele dosare de urmărire informativă.

Supravegheat de rude

„Potrivit dosarului de la CNSAS, 200 de persoane, rude şi vecini, l-au supravegheat şi au dat informaţii la Securitate despre tatăl meu", ne-a spus Tit- Emilian Stroescu. Nemulţumit de şicanările miliţienilor şi ale şefului Securităţii din Suceava, Nicolae Stroescu a trimis mai multe scrisori la Radio Europa Liberă. Este arestat din nou şi încarcerat la Penitenciarul Caransebeş, fiind acuzat pentru denunţare calomnioasă. În 1960 a fost condamnat de Tribunalul Popular din Vatra Dornei la un an şi jumătate de închisoare corecţională.

„Memoriile", confiscate

„În perioada 1946-1973, tatăl meu a avut 16 locuri de muncă, majoritatea fiind profesii necalificate, chiar dacă el a absolvit două facultăţi", a mai arătat Tit- Emilian Stroescu. În aprilie 1973, când făcea un stagiu de pregătire profesională, de recalificare în meseria de cizmar, a suferit un şoc psihic şi a fost internat la Spitalul 9 din Bucureşti. El s-a pensionat din motive medicale şi a început să scrie mai multe cărţi de memorii din penitenciar şi despre perioada când a avut domiciliul forţat.

Necazurile au continuat după ce a trimis mai multe scrisori la radio Europa Liberă, în care a prezentat problemele cotidiene ale românilor, dar şi la revista „Flacăra", nemulţumit de atitudinea editorială a publicaţiei. O expertiză grafologică a stabilit că el a fost expeditorul scrisorilor, iar în 1984 Securitatea i-a confiscat mai multe manuscrise ale unor romane: „Cât şapte vieţi", „Ani de Casimca" şi „Memorii", pe care le-au distrus. De asemenea, i-au fost confiscate şi volumele „Viaţa din puşcării 1948-1950" şi „Viaţa de la Canal 1950-1953". În acest context, a redevenit numărul unui dosar de urmărire la Securitate, dosar care va rămâne deschis până în decembrie 1989.

Şi-a căutat în zadar turnătorii

După 1989, Nicolae Stroescu a încercat să-şi deconspire turnătorii care au fost folosiţi de Securitate şi să-şi recupereze cărţile confiscate. În 1992 a trimis un memoriu ministrului Justiţiei de la acea vreme, Mircea Ionescu Quintus, în care a cerut condamnarea comunismului. Nicolae Stroescu a decedat în 2002 şi nu a reuşit să-şi vadă decât o mică parte din dosarul de urmărit, care are peste 800 de pagini. Amintirile cu fostul disident rămân adunate acum în jurul unei fotografii sepia pe care este „imortalizat" momentul primei eliberări din temniţă: 20 august 1962.