Unul din cinci condamnaţi definitiv din România se află în libertate, sustrăgându-se executării pedepsei cu închisoare

Unul din cinci condamnaţi definitiv din România se află în libertate, sustrăgându-se executării pedepsei cu închisoare

Un număr de 4.450 de condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoare cu executare se află în libertate, fiind daţi în urmărire la nivel naţional şi internaţional, se arată într-un răspuns al Ministerului de Interne (MAI) transmis deputatului Robert Turcescu.

Potrivit informaţiilor furnizate de MAI, 350 de condamnaţii definitiv sunt daţi în urmărire la nivel naţional, în vreme ce restul de 4.100 la nivel internaţional.
 
Numărul fugarilor reprezintă o cincime din totalul condamnaţilor la pedepse privative de libertate din România, având în vedere că, potrivit statisticilor publicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), în prezent în închisorile din ţară se află 20.307 persoane.
 
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care au fost condamnaţi fugari daţi în urmărire naţională şi internaţională, acestea sunt:
 
Infracţiuni contra persoanei – 107;
Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii – 175;
Infracţiuni contra libertăţii persoanei – 35;
Infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile – 194;
Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale – 26;
Infracţiuni contra patrimoniului (furt / tâlhării) – 853;
Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (înşelăciuni) – 506;
Infracţiuni privind autoritatea de stat – 31;
Infracţiuni privind frontiera de stat – 119;
Infracţiuni de corupţie – 31;
Infracţiuni de fals – 69;
Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice – 887;
Infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor – 16;
Infracţiuni economice şi de evaziune fiscală – 526;
Infracţiuni la regimul stupefiantelor – 195;
Alte fapte (ultraj contra bunelor moravuri, abandon de familie, violare de domiciliu, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, infracţiuni la regimul silvic, ameninţare etc) – 680. 
  
 
            
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: