Martori duşi cu duba la audieri, în dosarul „Referendumul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea este acuzat de fraudarea referendumului din iulie 2012  FOTO PRO TV
Liviu Dragnea este acuzat de fraudarea referendumului din iulie 2012  FOTO PRO TV

Doisprezece martori din mai multe comune din judeţul Teleorman, cărora le-a fost frică să se prezinte în faţa instanţei şi pe numele cărora au fost emise mandate de aducere, au fost duşi la Curtea Supremă cu două dube ale Jandarmeriei. Aceştia au fost audiaţi în procesul în care este judecat şi vicepremierul Liviu Dragnea.

Audieri-maraton miercuri la Curtea Supremă unde s-a judecat un nou termen în dosarul „Referendumul” în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de 74 de persoane, de fraudarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, din iulie 2012. 

Pentru că nu s-au prezentat în faţa judecătorilor, după ce au fost citaţi de mai multe ori, 12 martori, majoritatea cu vârste de peste 70 de ani, au fost aduşi la instanţă cu dubele jandarmilor, după ce au fost luaţi din mai multe localităţi din judeţul Teleorman. 

Cei mai mulţi dintre ei au spus că nu au venit până acum la proces „de frică”, după care le-au explicat magistraţilor că nu au votat la referendum, chiar dacă pe listele speciale apare că ar fi făcut acest lucru. 

Momente comice în sala de judecată

O femeie trecută bine de 80 de ani şi cu probleme auditive le-a dat ceva bătăi de cap judecătorilor. Chiar dacă în timpul anchetei aceasta declarase în faţa procurorilor că nu a votat, ieri a susţinut în faţa instanţei că de fapt a votat. Pentru a clarifica situaţia, instanţa i-a solicitat cartea de identitate, iar pe spatele acesteia apărea abţibildul care dovedea că a votat. Nici în cazul celorlalţi martori misiunea judecătorilor nu a fost una uşoară. 

„Mi s-a prezentat o listă de la o altă secţie, o listă suplimentară. Era numele meu acolo, dar nu mi-am recunoscut semnătura”,  „Nu am votat. Am trimis vorbă să vină cu urna mobilă, dar nu a venit nimeni” sau  „M-au găsit pe o listă la căminul cultural. Nu era semnătura mea”, spuneau pe rând martorii audiaţi.

Vârstnicii au reuşit să destindă puţin atmosfera apăsătoare din sala de judecată cu inocenţa şi specificul vârstei a treia. Hohote de râs a stârnit şi un bărbat atunci când, după ce a jurat pe Biblie că va spune adevărul, a adăugat-o şi pe fiica lui când l-a pomenit pe Dumnezeu: „Aşa să-mi ajute Dumnezeu, şi la fata mea!”

O altă sitaţie tragicomică care a adus zâmbete pe feţele celor prezenţi în sală a fost şi momentul în care a fost audiată o bătrână cu reale probleme de vedere care nu mai fusese în viaţa ei într-o instanţă. Aceasta a fost pusă în mare încurcătură de boxele sistemului de sonorizare care erau amplasate în spatele sălii de judecată, astfel că ori de câte ori magistraţii îi adresau o întrebare la microfon, femeia se întorcea cu spatele la aceştia deoarece auzea vocile din spate, acolo unde se aflau boxele. Drept urmare, toate răspunsurile acesteia au fost mai mult ghicite, deoarece bătrâna simţea nevoia să vorbească în direcţia din care le auzea vocile judecătorilor. 

Se pare că cei 12 martori aduşi ieri cu dubele nu vor fi singurii care vor ajunge în acest fel la instanţă. Magistraţii au dispus ca pentru termenul din 3 octombrie să se emită şi alte mandate de aducere pentru martorii care au lipsit astăzi de la proces şi nu şi-au justificat absenţa. 

Vicepremierul Dragnea, acuzat de trafic de influenţă

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, pe 7 octombrie 2013, fiind acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Potrivit procurorilor, vicepremierul, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, s-a folosit de influenţa şi autoritatea sa în partid pentru a obţine voturi pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de acesta, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”. 

Primele condamnări definitive în dosarul „Referendumul“

Procesul are deja şi două condamnări definitive. Asta după ce soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ, care au fost judecaţi separat după ce şi-au recunoscut vinovăţia în dosarul „Referendumul”, au fost condamnaţi definitiv, pe 2 iulie, de magistraţii Curţii Supreme, la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. 

Mai mult, judecătorii au decis desfiinţarea parţială a listei electorale de la Secţia 105 Piatra Olt, judeţul Olt, şi au anulat de pe această listă opt voturi de la referendumul din 2012, care ar fi fost fost falsificate. 

Alte 100 de persoane, trimise în judecată

Anchetatorii precizează că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, de aproape 100 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Aceştia au fost trimişi în judecată petnru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

„Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Citeşte şi:

Procurorii DNA solicită Curţii Supreme ca dosarul „Referendumul” să fie judecat mai repede

Direcţia Naţională Anticorupţie a depus o cerere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care solicită ca judecarea dosarului  „Referendumul” în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat de corupţie, să înceapă mai repede. Termenul actual este stabilit pentru 18 februarie 2014.

Dosarul Referendumul. Procesul în care Liviu Dragnea este acuzat de corupţie se va judeca cu trei luni mai devreme

Liviu Dragnea va fi judecat cu trei luni mai devreme, după ce Curtea Supremă a aprobat cererea procurorilor anticorupţie de preschimbare a termenului în dosarul vicepremierului, acesta fiind stabilit pentru 15 noiembrie. Iniţial, termenul fixat de instanţă a fost 18 februarie 2014.

Dedesubturile „loviturii de forţă“ de la DNA. Ce spun Traian Băsescu şi Lucian Papici

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în cadrul unei emisiuni televizate, că etichetele adresate procurorului Lucian Papici sunt propagandiste, iar USL nu concepe că Justiţia trebuie să aibă prioritate. În plus, procurorul a povestit într-un interviu cum s-a ocupat de dosarul „Referendumul”, dar şi cum ar putea pune beţe în roate de către un procuror-şef numit politic. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite