Universitatea Bucureşti se delimitează de postarea cu caracter rasist a lui Vladimir Tismăneanu

Universitatea Bucureşti se delimitează de postarea cu caracter rasist a lui Vladimir Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu

Universitatea din Bucureşti se delimitează de poziţia exprimată public de profesorul Vladimir Tismăneanu şi anunţă că va discuta situaţia acestuia, referindu-se la postarea cu caracter rasist de pe contul de Facebook al lui Tismăneanu.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Universitatea din Bucureşti se delimitează de poziţia exprimată public de profesorul Vladimir Tismăneanu (o postare pe contul domniei sale de Facebook, ştearsă ulterior)”, anunţă instituţia de învăţământ.
 
Universitatea din Bucureşti precizează că rămâne dedicată rolului său de a forma tinerele generaţii în spiritul valorilor şi al principiilor democraţiei autentice, iar apărarea demnităţii umane, lupta împotriva xenofobiei şi a rasismului, apărarea drepturilor şi a libertăţilor individuale sunt câteva dintre principiile şi valorile nenegociabile pe care se consolidează activitatea comunităţii academice a universităţii.
 
”Profesorul Vladimir Tismăneanu este, începând cu anul 2017, coordonator al Centrul de Cercetare a Totalitarismelor ”Hannah Arendt”. Funcţia deţinută de prof. Tismăneanu este una onorifică, neremunerată. Deşi nu există relaţii contractuale între profesorul Tismăneanu şi Universitatea din Bucureşti, situaţia domniei sale va fi discutată în cursul săptămânii viitoare în forurile de decizie ale Universităţii din Bucureşti”, precizează Universitatea din Bucureşti.
 
Politologul Vladimir Tismăneanu a distribuit pe Facebook o imagine in care apăreau mai multe ciori pe un gard, cu mesajul ”Aeroportul Ţăndărei. Toate zborurile sunt anulate”, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării anunţând că se autosesizează în acest caz. Tismăneanu a şters postarea, şi-a explicat atitudinea, ulterior stergând însăşi justificarea gestului său.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările