Uniforme noi pentru soldaţii voluntari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soldaţii şi gradaţii voluntari primesc din partea Ministerului Apărării Naţionale uniforme de instrucţie, tip mozaic, necesare pentru activităţile din unitate şi pentru îndeplinirea misiunilor.

Spre deosebire însă de cadrele militare (ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri), soldaţii şi gradaţii nu aveau până acum uniforme de oraş, pe care să le poarte în afara orelor de instrucţie. Problema a fost studiată de specialiştii MApN, iar acum câteva zile, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a trecut în revistă primii soldaţi îmbrăcaţi în costume de oraş.

Acţiunea s-a desfăşurat în cazarma Batalionului 30 Gardă din Bucureşti. Angajaţii acestei unităţi vor fi primii beneficiari ai noilor uniforme. MApN promite că, începând cu anul 2011, uniformele de oraş vor intra, treptat, în “norma de echipare” a tuturor soldaţilor şi gradaţilor. Ministrul Oprea a declarat că noile uniforme vor constitui “blazonul acestei categorii de personal”.

image

Uniforme noi din materiale vechi

Uniformele de oraş au fost concepute în cadrul unui program-pilot derulat de MApN. La “parada uniformelor” de la Regimentul 30 Gardă au participat 300 de oameni, îmbrăcaţi cu noile articole de echipament, în diferite variante. Programul-pilot a fost realizat de MApN cu materiale care se aflau deja în depozitele Armatei, astfel că nu a necesitat fonduri suplimentare. Dar întreaga Armată are aproape 40.000 de funcţii de sergent voluntar. Pentru zecile de mii de uniforme necesare va fi declanşat un program de achiziţie, care va include o licitaţie publică. Achiziţia se va derula în mod “transparent”, ne-a asigurat MApN.

Pentru sezonul cald, ţinuta de oraş a soldaţilor şi gradaţilor voluntari se va compune din bonetă, costum din stofă kaki (veston cu doi pantaloni, respectiv veston cu pantalon şi fustă pentru femei), centură sau curea, cămaşă cu epoleţi, cravată, pantofi şi şosete. Pentru sezonul rece, soldaţii şi gradaţii vor avea în plus o scurtă cu misadă, beretă, ghete şi mănuşi.

image

Drepturi pentru voluntari

Introducerea de uniforme de oraş pentru soldaţii şi gradaţii voluntari face parte din setul de măsuri menite să apropie situaţia acestora de cea a cadrelor militare, prin acordarea unor drepturi noi. Statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, aprobat prin Legea  384 / 2006, a fost completat şi modificat prin Legea 51 / 2010. Potrivit acesteia, soldaţii şi gradaţii voluntari vor putea lucra în MApN până la vârsta de 45 de ani, faţă de 40 de ani, cum stabilise Legea 384, iar vechimea în calitate de soldat sau gradat voluntar este acum considerată vechime în serviciul militar şi va fi luată în calcul la stabilirea pensiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite