Un vagon al unui tren încărcat cu motorină a deraiat. Trenurile de călători au fost oprite

Un vagon al unui tren încărcat cu motorină a deraiat. Trenurile de călători au fost oprite

Nu există pericol de explozie

Un vagon al unui tren de marfă care transporta motorină a deraiat, joi dimineaţă, între localităţile Voşlăbeni şi Izvoru Mureşului din judeţul Harghita. Un vagon al unui marfar care transporta motorină a deraiat de un boghiu între staţiile Izvorul Mureşului şi Voşlăbeni din Harghita, două trenuri de călători aflate în circulaţie pe linie fiind oprite, iar călătorii preluaţi cu microbuzul

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) spun că nu sunt scurgeri de combustibil şi nu există pericol de explozie, stranmite Mediafax.

Marfarul cu 17 vagoane care transporta motorină se află între cele două staţii, în care sunt oprite trenurile de călători până la reluarea în siguranţă a circulaţiei.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a declarat pentru Mediafax că au fost anunţate toate organele abilitate, nefiind semnalat vreun pericol.

Până în acest moment, din cauza incidentului, au fost oprite două trenuri InterRegio care erau în circulaţie, călătorii fiind preluaţi cu un microbuz.

La faţa locului se va deplasa un vagon de ajutor, urmând ca în cel mai scurt timp să se reia în condiţii de siguranţă traficul feroviar pe ruta Voşlăbeni - Izvorul Mureşului, se arată într-un comunicat al CFR.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: