Atenţie la dată: 26 noiembrie 1944, o lună şi jumătate după conversaţia Churchill-Stalin (9 octombrie 1944) în care prim-ministrul britanic creionase acordul ca România viitorului să fie condusă în proporţie de 90% de influenţa rusă.  Se făceau ultimele ajustări de fineţe ale acordului şi, mai ales, se scria ultimul raport privind dezechilibrele de pe pieţele politice din ţările care intraseră la împărţeală.

Iată, preluat de aici,  textul relatând discuţia avută de ofiţerul de informaţii britanic House şi diplomatul francez Spitzmuller cu Regele Mihai.

Informaţiile sunt halucinante.  România era deja pierdută şi aceasta a fost poate ultima discuţie care să închidă raportul de situaţie privind opţiunile imediate, în acest caz toate lăsate pe seama aliatului rus, căci la Bucureşti partida era jucată, şi se putea transmite la Moscova acordul ca de acolo să fie formată echipa care va organiza puciul care va schimba soarta României.

Pe 26 noiembrie 1943, la ora 14.05, boronul Mocsony-Styrcea m-a introdus împreună cu dl.House în biroul său din palatul regal din Bucureşti. Fuseseră luate toate precauţiile necesare pentru ca sosirea noastră la palat să rămână neobservată. La ora 14.10, Regele însoţit de Regina Mamaă, a intrat în cameră. După ce dl. House a fost prezentat, a explicat Regelui că era un ziarist britanic ataşat grupului de presă Allied Newspapers, un grup de presă aparţinând Lordului Kemsley. A mai povestit pe scurt că petrecuse ultimii trei ani în Danemarca de unde a reuşit să scape croindu-şi drum spre Turcia graţie unui grup de prieteni francezi care i-au făcut rost de un paşaport francez cu toate vizelel necesare, având toate şansele să ajungă în Turcia înainte de 2 decembrie.

În acel moment au intrat şi alte persoane: Ioaniţiu, secretarul particular al Regelui, Niculescu-Buzeşti şeful de cabinet al ministrului de externe şi un asocat apropiat al lui Maniu, însărcinat cu menţinerea legăturilor între Rege şi Partidul Naţional Ţărănesc. House i-a explicat Regelui că, mulţumită prietenilor prezenţi la interviu, a fost pe deplin informat asupra situaţiei politice din România şi a spus că era gata să prezinte Guvernului britanic o descriere obiectivă şi, dacă Regele doreşte acest lucru, ar putea prezenta şi un mesaj personal al său, dacă dorea acest lucru. Regele a răspuns că cea mai mare dorinţă a sa era ca Guvernul britanic să fie informat cât mai complet posibil asupra situaţiei politice din România precum şi asupra poziţiei sale personale. Regina Mamă a fost de acord cu acest lucru şi amândoi au spus că Aliaţii nu trebuie să aibă niciun dubiu în ce priveşte dorinţa lor sinceră de a coopera cu ei în interesul României şi că propriile lor sentimente, care nu au încetat să fie favorabile Aliaţilor, vor sta garanţie pentru asta.

«Ştiaţi că - i-a spus regele domnului House - Mareşalul Antonescu a declarat războiul fără măcar să mă avertizeze în prealabil şi că am aflat asta de la radio şi din ziare?» Regele şi regina Mamă au descris momentul în care Mareşalul a fost incredibil de insolent faţă de ei...

Revenind la subiectul conversaţiei, Regele a spus: «a trebuit să am o mare capacitate de autocontrol pentru a rezista din momentul în care Mareşalul Antonescu a preluat guvernul, încălcând Constituţia, căci am suportat cele mai mari insulte şi am făcut-o doar din datoria Noastră faţă de ţară. Fiţi siguri că nu-mi lipseşte curajul şi nici puterea de sacrificiu. Împreună cu colegii mei credincioşi, adesea am conceput planuri pentru a răsturna acest odios regim care ne asupreşte acum ţara. Dar care ar fi sensul unui puci dacă nu poate fi dus la concluzia sa logică? O asemenea mişcare s-ar sfârşi mai degrabă în mâinile lui Antonescu şi ale germanilor. În ce-l priveşte pe Mareşal, este exclus orice compromis cu el pe această problemă»

«S-ar putea spune - a adăugat Regele - că (Antonescu) este este un nebun în sensul medical al cuvântului şi că se consideră mai mare decât Mussolini în cel mai important punct al puterii sale».

Regina Mamă a remarcat că ea şi Mareşalul Antonescu se aflau la cuţite şi că o considera drept geniul malefic din spatele regelui. Regele a adăugat că are nevoie să primească sfaturi pentru a înţelege situaţia.

House a întrebat, dacă în aceste condiţii, oare n-ar fi mai bine ca Regele să intre în contact cu aliaţii pentru a-şi pleda cauza. Regele a replicat spunând că plecarea sa, în special în actualele circumstanţe, ar pune în primejdie atât interesele României cât şi cauza Aliaţilor. Din aceste considerente, pentru el ar fi mai bine să stea în România pentru a sprijini cu întreaga sa autoritate, atunci când va veni vremea, colaborarea României cu cauza Aliaţilor. Mai mult, plecarea sa va fi considerată ca o fugă în faţa primejdiei ca şi a propriilor sale responsabilităţi. Din această cauză, credea că decizia de a fugi era ultima soluţie, singura alegere fiind între fugă sau prizonieratul în Germania.  

«Tot ce pot face - a continuat Regele cu amărăciune - este să aştept evenimentele atâta timp cât Aliaţii nu sunt decişi să-mi vină în ajutor într-un fel sau altul. Să nu uiţi să explici că această grijă pentru viitorul ţării mele nu mă face să nu văd că politica aliaţilor este bazată pe cooperarea între cele trei Puteri şi că, din această cauză, înţeleg că Rusia şi România trebuie să ajungă la un fel de înţelegre“.

House a remarcat apoi faptul că Aliaţii repetaseră recent faptul că predarea necondiţionată rămânea condiţia esenţială a oricărui armistiţiu. «Ştiu - a replicat Regele - dar nu din cauza acestei formule aş refuza să negociez dacă s-ar ivi prilejul. Fără a subestima importanţa sa, consider şi sper că însuşi cadrul acestei formule ar putea permite interpretări care să-mi dea ocazia să o pot accepta.»

Conversaţia s-a concentrat apoi asupra posibilităţii unui puci legat de un demers al Regelui pe lângă Aliaţi. Regele şi toţi cei prezenţi i-au explicat lui House că o asemenea mişcare ar conduce la ocuparea completă şi imediată a ţării de către Germani care ar pune mâna pe toate resursele României. Regele şi consilierii săi i-au explicat domnului House că situaţia din România era unică în sensul că guvernul Mareşalului Antonescu reprezenta doar o minoritate subţire care luase puterea şi se menţinea cu ajutorul germanilor, a impus şi continuă să impună ţării o politică ce era contrară dorinţelor şi intereselor poporului.Un nou guvern care să reprezinte cu adevărat dorinţele poporului era ceva imposibil în acel moment fără a beneficia de o cooperare strânsă cu aliaţii. «Dacă Aliaţii vor organiza o debarcare în Balcani - a adăugat Regele - lucrurile ar fi mai simple. Practic, peninsula este lipsită de apărare, dar România va fi imediat ocupată de germani în cazul în care situaţia ar fi mai puţin favorabilă».

House i-a pus Regelui mai multe întrebări asupra ideilor sale şi asupra intenţiilor pe care le avea privind guvernul care să-i urmeze Mareşalului. Regele a replicat spunând că va încredinţa această sarcină domnului Maniu. House urmează să facă un raport separat supra lui Maniu şi poziţia partidului său.  «Maniu este un om cinstit - a adăugat Regele - şi majoritatea covârşitoare a populaţiei îl susţine. Dacă unii îl consideră drept încet şi foarte indecis, are totuşi nişte calităţi foarte însemnate. Relaţiile dintre noi sunt caracterizate de încredere reciprocă. Vă voi da o fotocopie a unei scrisori din partea lui Maniu prin care mă împuterniceşte să vorbesc în numele partidului său care reprezintă o foarte importantă majoritate a poporului român în cadrul negocierilor pe probleme de politică externă. Din aceast motiv, fireşte, îl voi desemna drept conducător al viitorului guvern. În acelaşi timp, deoarece doresc să domnesc în numele democraţiei, poporul român va fi cel căruia-i va aparţine decizia ultimă privind rămânerea lui Maniu la putere. După părerea mea, are o şansă însemnată de a păstra încrederea ţării; în ceea ce mă priveşte, sper că aşa se va întâmpla».

Discuţia a durat 1h.30 min.

Nu mai e nimic de comentat. Pentru emisarul britanic, care ştia deja conţinutul acordului de la Moscova, devenea clar ce se va întâmpla în viitor în contextul în care Stalin avea deja pregătit nucleul echipei pentru preluarea puterii la Bucureşti. Era limpede care era poziţia lui Regelui Mihai faţă de Antonescu. veniseră deja rapoartele privind situaţia din Armata română care era gata să întoarcă instantaneu armele imediat după ce câţiva soldaţi aveau să-l aresteze pe Mareşal, iar Regele Mihai avea să citească faimoasa sa „proclamaţie către ţară“. Ruşii au impus ignorarea oricărei alte propuneri de armistiţiu venite din România, inclusiv din partea lui Antonescu, acceptând doar predarea necondiţionată. Semnalul dat prin paraşutarea lui Bodnăraş a fost semnalul începerii operaţiunii finale.  Dar, tot de atunci,  a început o altă tragedie pentru România deoarece nici măcar „întoarcerea armelor împotriva duşmanului“ cum s-a numit mai apoi, timp de decenii, sărbătoarea noastră naţională de 23 August n-a fost suficientă pentru a ne trece cumva în rândul Puterilor Aliate. Şi ştiţi preţul plătit.

Apoi, scenariul de la Moscova a continuat punct cu punct:

- parada de pe 23 august 1945, sub portretele noilor conducători:

- Regele Mihai primeşte Ordinul Victoriei, cea mai mare distincţie a URSS pentru contribuţia sa directă la arestarea Mareşalului Antonescu şi pentru ordinul dat Armatei Române de a întoarce armele împotriva fostului aliat german.

 

- lucrurile au continuat pe acelaşi trend ascendent:

A urmat abdicarea şi gata, s-a încheiat povestea.