Un sistem de rachete Patriot va fi adus în România pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistem Patriot FOTO techreleased.com
Sistem Patriot FOTO techreleased.com

Circa o sută de militari americani au primit săptămâna aceasta un ordin surpriză să transporte pe calea ferată un sistem de rachete antiaeriene Patriot din Germania în România, pentru a participa la un exerciţiu împreună cu alţi circa o sută de militari români.

Un astfel de program de aplicaţii militare se va desfăşura în România la începutul lunii noiembrie.

Exerciţiile militare surpriză şi viitoare desfăşurări de trupe vor ajuta NATO să-şi perfecţioneze apărarea antiaeriană în timp ce Alianţa îşi adaptează abordarea pentru a descuraja Rusia în flancul estic, a declarat general american Timothy McGuire, adjunctul comandantului trupelor americane în Europa, relatează joi agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Astfel de aplicaţii consolidează capacitatea de reacţie rapidă, a precizat generalul citat.

„Nu dorim război, dar cea mai bună cale de a menţine pacea este să ne consolidăm apărarea şi să fim pregătiţi în orice moment“, a explicat el, adăugând că acest punct de vedere a fost împărtăşit de şeful Statului Major al armatei americane, generalul Mark Milley, şi de comandanţii a 38 de armate europene reuniţi la o întâlnire desfăşurată la Wiesbaden, în Germania.

În contextul ameninţărilor venite dinspre Rusia, armata americană şi aliaţii ei au început să lucreze urgent la îmbunătăţirea coordonării cu apărarea antiaeriană a statelor din flancul estic, care au în dotare sisteme de rachete antiaeriene foarte vechi, unele achiziţionate pe vremea Pactului de la Varşovia.

Un exerciţiu de tragere asupra unor ţinte aeriene, la care au participat trupe americane, germane şi olandeze s-a desfăşurat luna trecută în insula greacă Creta, împreună cu un alt exerciţiu în Slovacia şi la care au participat opt state, au dovedit capacitatea statelor membre NATO de a dezvolta a abordare comună a apărării antiaeriene, a mai declarat generalul Timothy McGuire.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite