Un român bolnav de cancer în fază terminală, condamnat la 7 ani de puşcărie în Regatul Unit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român care susţine că are cancer în fază terminală, Vasile Mărgineanu în vârstă de 34 de ani, a fost condamnat la şapte ani de închisoare în Regatul Unit, după ce şi-a înjunghiat iubita pe care o suspecta că are un amant.

Totul s-a întâmplat pe 24 iunie, când Mărgineanu a intrat într-o cameră în care se afla iubita lui, Ionela Zimbru, şi “amantul” Ştefan Gherasim, arată westerntelegraph.co.uk

Între cei trei s-a iscat o ceartă în urma căreia Mărgineanu i-a lovit pe amândoi cu pumnii şi a tăiat-o pe româncă cu cuţitul.

În final, scandalul a fost aplanat de un alt român, iar femeia a reuşit să fugă în stradă unde a cerut ajutorul trecătorilor care au anunţat poliţia. 

În timpul verificărilor făcute în România, poliţiştii britanici au aflat că Mărgineanu are în ţara natală condamnări pentru tentative de omor, tâlhării şi furt calificat. Avocatul lui Mărgineanu, Craig Jones, i-a spus judecătorului că românul a fost diagnosticat în România cu cancer de colon şi că medicii i-ar fi spus că mai are 12 luni de trăit. Judecătorul Geraint Walters nu s-a lăsat însă impresionat şi l-a condamnat de Mărgineanu la şapte ani de închisoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite