Un referendum pentru dictatură

Un referendum diversionist? Jandarmii dedându-se violenţelor împotriva unor protestatari paşnici la 10 august, la Bucureşti

Pentru mulţi, zarurile au fost aruncate şi cale de întoarcere nu mai e. Dar mai există perplecşi, nehotărâţi şi timoraţi, faţă cu sumedenie de ameninţări şi cu absenţa unei dezbateri lămuritoare şi nemanipulative.

Rezultatul referendumului nu va suprinde pe mai nimeni. E cert că, aşa cum a fost „organizat“ cu banii şi propaganda Moscovei în alianţă cu PSD şi BOR, se va solda cu o confortabilă zestre de prezenţe şi de „Da“. Dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să băgăm capul în nisip.

Mai există credincioşi, ori agnostici nelămuriţi încă, pe deplin, cu privire la semnificaţiile reale ale acestui plebiscit. Ceea ce nu e de mirare, dată fiind absenţa oricărei dezbateri publice oneste, clădite pe argumente şi nu pe etichetări şi condamnări sumare. Or, dat fiind posibilul impact al plebiscitului în cauză, însemnătatea lui se cere înţeleasă cu adevărat.

Şi-apoi destui ar vrea să aleagă moral în baza propriei judecăţi, nu a chemărilor pesediste, putiniste, îmbisericit ortodoxiste ori fundamentaliste. Sau în temeiul îndemnurilor pioase ale unor formatori de opinie carismatici, dar prea adesea titirezi uituci, pasivi şi selectivi în mod bizar în raport cu principii etice universale, care se întâmplă să contravină intereselor lor de moment şi uriaşei opere de mancurtizare efectuate la nivel naţional.

Să pornim de la constatări de bun simţ. De-a lungul şi de-a latul ei, România e plină ochi de pancarte şi afişe electorale îndemnând la participarea la referendumul de la 6 şi 7 octombrie. De ce lipsesc orice afişe revendicând boicotul? Nu ar fi boicotul justificat chiar şi numai pentru că acest plebiscit e manipulativ prin întrebarea neclară la care autorităţile PSD-iste convocatoare le solicită cetăţenilor răspuns? Nu ar fi el justificat prin însăşi dezinformarea legată de alternativa boicotului, deşi organizatorii referendumului ştiu bine că neparticiparea la vot e o replică perfect legitimă şi democratică la asemenea consultări?   

Dar pentru ce ar trebui să opteze românii? S-a spus că pentru „familia tradiţională“. Sau „normală“. Împotriva căsătoriilor homosexuale. Pe care legea actuală nu le permite. Dar în favoarea cărora, e adevărat, există ample presiuni politice de stânga. Dar nu în România! Ci în vest.

S-a spus, deci, că ar fi nevoie de un referendum „preventiv“. Că modificarea constituţiei ar preîntâmpina viitoare schimbări legislative care să permită  contracte matrimoniale între oameni de acelaşi sex. Stupiditatea acestui punct de vedere nu e evidentă imediat.

Problema nu e atât faptul că s-au mai validat în trecut referendumuri (precum cel privind 300 de parlamentari) de care partidul stat nu a ţinut seama. Că nu e, deci, clar de ce ar modifica PSD acum legea fundamentală, intrând într-un conflict ireconciliabil cu grupul său parlamentar european.

Fiindcă, de bună seamă, PSD vrea oricum să salveze cleptocraţia actuală scoţând România din UE şi prea puţin pare să-i pese de opiniile socialiştilor europeni. Dar dacă toate partidele româneşti cu excepţia USR sunt pentru acest referendum, cum să se coaguleze în parlament majorităţi parlamentare în favoarea căsătoriei homosexuale? Ori autorizând adopţia de copii de către cupluri homosexuale?

Şi dacă s-ar găsi într-un viitor incert, oare cine să împiedice astfel de majorităţi să organizeze un nou referendum de schimbare a constituţiei şi să opereze modificarea iscând delir de urmărire acum?

Reiese din toate acestea că în chestiune nu e defel pretinsul conţinut al plebiscitului. În cauză nu sunt „copiii“, ori „familia tradiţională“, decât ca pretext. Prin urmare devine extrem de suspectă  insistenţa cu care, susţinută de propaganda rusă, a militat pentru acest referendum alianţa PSD şi BOR, un parteneriat amintind de cele similare, păstorite cândva de Berlin sau Moscova, cu participarea inchizitorilor cuzişti şi legionari, sau a securiştilor şi comuniştilor.

Suspiciunea lasă locul certitudinilor triste dacă, dincolo de toate astea şi de teribila învrăjbire, prin referendumul de faţă, a românilor anticleptocratici recent bătuţi şi gazaţi, se adaugă sumbrului tablou şi detaliile lui tehnice.

Sunt cele ale unei consultări electorale imposibil de controlat într-o ţară condusă de un infractor condamnat definitiv pentru fraudă electorală. Concludentă e lipsa oricăror mecanisme eficiente de control electronic şi informatic al sufragiilor. Nu doar că autorităţile n-au făcut nimic spre a împiedica votul multiplu. Au făcut totul pentru a-l face posibil. Sau probabil.

Astfel, numărul votanţilor nu poate fi verificat. Numărul participanţilor, decisiv pentru validarea referendumului, ar fi trebuit să fie egal cu al voturilor din urne. Care nici ele nu pot fi controlate. Dar coaliţia  PSD-ALDE-UDMR a modificat această lege, astfel încât numărul participanţilor poate fi mai mare decât al buletinelor existente. Şi aşa mai departe.

Atât şi ar fi fost de ajuns să scoată în stradă, în orice ţară normală,  multe milioane de „protestanţi“ indignaţi. Dar după ani de proteste generate de nefăcutele pesediste, România e grav surmenată. Iar românii, ca venezuelenii sau ca mulţi balcanici, au început de mult să voteze cu picioarele. Emigrând. 

În aceste condiţii ar fi fost normal ca măcar opoziţia şi elitele politice şi culturale să fie unite împotriva unui demers menit, esenţialmente, să abată atenţia de la violenţele de stat poliţienesc de la 10 august 2018 şi, în genere, de la neajunsurile enorme ale vieţii politice, sociale şi economice din pesedizata Românie, de la talibanizarea şi putinizarea ei galopantă.

Ar fi fost normal ca măcar formatorii de opinie autodeclarat democratici să intuiască in corpore pericolul de a oferi PSD pe tavă succesul unui vot din capul locului manipulat ca în Rusia ţarilor sau bolşevicilor. Ar fi fost firesc să priceapă riscul major al contagiunii, al transformării lor şi a alegătorilor în complicii unui proiect de culpabilizare populară generală, astfel încât să fim “cu toţii vinovaţi“, ca în adagiul securiştilor încercând să se disculpe astfel, după 1990.    

Din păcate, fanatismul şi arghirofilia sunt prea la îndemână. Favorizate şi de un Occident el însuşi profund dezbinat şi insuficient de vigilent, vrajba, extremismul, prostia şi infecţia au prins, rinocerizându-i pe mulţi ca în etnocraticii şi ortodoxiştii ani 30 ai veacului trecut.

Contaminaţi de propagandă, unii „conservatori“ au ajuns chiar să creadă în grotesca nerozie a urgenţei acestui vot şi, ca atare, în prezumtiva lor “datorie“ de a participa la urne spre a stinge, „preventiv“, se înţelege, un incendiu imaginar. Dar, culmea, pasămite, acut. 

Da, acest referendum chiar este despre copiii României. Dar nu despre periclitarea lor sexuală. E, mai degrabă, despre viitorul lor într-o ţară pe care, ahtiaţi după putere, neurastenicii ei guvernanţi ar vrea să o transforme într-un ospiciu aflat perpetuu la cheremul delirului lor. Şi e, deci, despre dictatura care, cu ajutorul democraţilor, îi bate democraţiei ultimul cui la sicriu.

Petre Iancu - Deutsche Welle