VIDEO Un protestatar s-a legat de gardul Palatului Victoria şi a ameninţat că îşi va da foc dacă jandarmii vor interveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un protestatar s-a legat joi dimineaţă de gardul Palatului Victoria şi a ameninţat că îşi va da foc dacă jandarmii vor încerca să îl ia de acolo. Forţele de ordine au intervenit şi au tăiat lanţurile cu care acesta se legase de gardul clădirii guvernului. Protestatarul a fost ridicat de jandarmi.

UPDATE: Jandarmeria Bucureşti a informat că protestatarul care s-a legat de cu lanţuri de gardul Guvernului, având o canistră cu benzină în mână, a fost amendat cu 1000 de lei şi eliberat. Aceeaşi sancţiune a fost dictată şi împotriva unui alt protestatar care s-a legat de un semn de circulaţie.

"Cele doua persoane conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie au fost sancţionate cu câte 1.000 de lei fiecare pentru participarea la adunări publice nedeclarate şi pentru adresarea de expresii jignitoare împotriva persoanelor aflate într-o instituţie publică, fapte de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, în conformitate cu prevederile art. 26, lit.d, din Legea 60 /1991 şi prevederile art.2, pct.1, din Legea 61/1991", a transmis Jandarmeria.

UPDATE 13:15: Forţele de ordine alături de o echipă de la descarcerare au intervenit şi au tăiat lanţul cu care protestatarul se legase de gardul clădirii guvernului. Acesta, împreună cu un alt protestatar care a încercat să se lege cu lanţuri de un semn de circulaţie, a fost ridicat de forţele de ordine.

La această oră, cei câţiva protestatari rămaşi poartă un dialog încins cu jandarmii ce păzesc palatul Victoria, invocând dreptul constituţional la un protest spontan.

UPATE: Cristian Mihai Dide, unul dintre protestatarii amendaţi în repetate rânduri de Jandarmerie, s-a legat astăzi cu lanţuri de gardul Palatului Victoria şi a ameninţat, având un bidon de benzină în mână, că-şi va da foc dacă jandarmii vor încerca să taie lanţurile.

Dide a susţinut că protestează faţă Guvern şi de intenţia acestuia de a emite o ordonanţă de urgenţă pe amnistie şi graţiere. 

„M-am săturat să păzesc Guvernul acesta să dea ordonanţe de urgenţă”, a spus el.  

Ulterior jandarmii au reuşit să-i smulgă acestuia bidonul cu benzină însă, atât jandarmii cât şi Mihai Dide, protestatarul legat de gard, s-au stropit cu benzină.

Imagine indisponibilă

***

Ştirea iniţială: Bărbatul are legat de mână un bidon în care susţine că are benzină şi că îşi va da foc, dacă jandarmii vor încerca să îl desprindă de gard.

El spune că protestează faţă de orice intenţie a Guvernului de a emite un act normativ referitor la aministierea şi la graţierea unor pedepse, conform informaţilor care au circulat în spaţiul public.

Cabinetul Dăncilă se reuneşte din nou în şedinţă, joi, pentru a doua oară în această săptămână, pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte de corupţie. Tot joi se încheie şi sesiunea extraordinară a Parlamentului, astfel că joi este ultima zi din această vară în care Guvernul mai poate emite ordonanţe de urgenţă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite