Un preot plecat din Maramureş slujeşte de doi ani, fără acte, pentru câteva mii de români din Lucca

Are 28 de ani. O soţie, un copil şi credinţă în Dumnezeu. Îl cheamă Marina-Fiţ. Nu are documente, nu are salariu! Trăieşte din cutia milei, deşi are carte de muncă în ţară.

Are 28 de ani. O soţie, un copil şi credinţă în Dumnezeu. Îl cheamă Marina-Fiţ. Nu are documente, nu are salariu! Trăieşte din cutia milei, deşi are carte de muncă în ţară. Slujeşte în diaspora, în oraşul natal al compozitorului italian Giacomo Puccini, pentru miile de credincioşi români. Până la venirea preotului în Lucca, românii nu aveau unde să se cunune în faţa lui Dumnezeu, nu aveau unde să îşi boteze copiii. Nu aveau un loc de rugăciune şi, ortodocşi fiind, se rugau în bisericile catolice.

Liviu Octavian Marina-Fiţ este unul dintre absolvenţii de Teologie pentru care nu s-a găsit de lucru pe piaţa muncii din România. A plecat din ţară după absolvirea facultăţii. Devenise preot misionar, adică, făcând o paralelă cu fotbalul, era rezervă, neavând parohie. Prea mulţi absolvenţi, prea puţine posturi de preot. S-a gândit că sunt milioane de români în afara ţării, şi undeva cu siguranţă cineva are nevoie de un slujitor al lui Dumnezeu. A cerut ajutor la Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif, la Paris. S-a găsit parohie vacantă la Lucca. Nu ştia prea bine unde este pe hartă acest oraş, dar, odată venit aici, a găsit o comunitate numeroasă de români. Câteva mii.

Preotul trăieşte din mila credincioşilor

Când a început pregătirile de plecare, şi-a depus actele de viză la autorităţile diplomatice italiene de la Bucureşti. Acolo au rămas din 28 octombrie 2005. Până acum nicio veste: nici de viză de cult, nici de vreun salariu. Noroc cu banii obţinuţi de la slujbe sau botezuri. Pentru că preotul Marina-Fiţ îşi primeşte "salariul" de la credincioşi. Mai mult, preotul nu are documente. Şi dacă nu sunt documente, oficial nu beneficiază de niciun serviciu, inclusiv cel medical.

Când s-a îmbolnăvit, noroc că l-au cunoscut medicii de la spital, care au rămas perplecşi când preotul le-a zis că nu are acte. Nu era ilegal însă: preotul făcea naveta între Italia şi România, la fiecare trei luni. Unde aştepta invitaţia episcopului Siluan, vicar pentru Italia al Mitropoliei de la Paris.

Odată primită invitaţia, preotul se putea întoarce la credincioşii săi de la Lucca. "Lucrul care mă necăjeşte cel mai mult este că nu am un salariu, că nu sunt plătite toate taxele la stat. Nu îmi convine nici mie, nici familiei, până acum am găsit înţelegere la italieni, dar şi ei au rămas blocaţi când le-am spus că nu am acte", povesteşte preotul Marina-Fiţ.

Dascălul lucrează part-time la o fabrică de hârtie

"Vina a fost până acum aruncată pe autorităţile italiene, un pic, să zicem, ignorante la capitolul ortodoxie, aceasta nefiind încă recunoscută în Italia", continuă tânărul preot.

Preotul va încerca să rezolve problema căutând un loc de muncă. Ar vrea să lucreze în domeniul computerelor, are câteva promisiuni. Nici ajutorul său, dascălul Georgian Burlăcescu, nu are o situaţie mai roz. El însă lucrează part-time într-o fabrică de hârtie igienică, iar în timpul liber se ocupă de treburile bisericeşti. La fel ca şi preotul, fără să fie plătit.