Un post de propagandă pro-Kremlin abia aşteaptă să intre în casele românilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne aşteptam ca această vară să fie una liniştită, dar n-a fost să fie. Dincolo de deciziile controversate ale mediului politic vizavi de pensii speciale, impozite, majorări salariale etc. şi mult „zgomot mediatic“, coordonatorii propagandei ruse vor şi o bucată din plăcinta spaţiului informaţional din România.

Analiză realizată de *Nicolae Ţîbrigan

Acum, strategii de la Kremlin „vor să ne bage mortul în casă“ pentru a ne „otrăvi“ minţile cu subiecte prefabricate despre istoria României, NATO, UE, Rusia, Putin, ş.a.m.d.

Mai exact, pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 10 august, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au avut de răspuns în faţa unei solicitări din partea SC Telecontent Production SRL (companie înregistrată la Iaşi în 2017) pentru emisia în România a RTR (principalul canal de propagandă internă şi regională a Rusiei). Despre desfăşurarea şedinţei şi discuţiile care au apărut pe marginea subiectului ne relatează pe larg jurnalistul Mihai Pavelescu într-un material publicat pe Forbes.ro AICI. Este vorba despre aparţia printre canalele difuzate în România, şi a postului RTR care va transmite conţinutul „nucleului dur“ al dezinformării şi propagandei pro-Kremlin în România – televiziunea Rossiya 1 din holdingul Companiei Ruse de Stat de Televiziune şi Radio (Vserossiyskaya Gosudarstvennaya Televizionnaya i Radioveshchatelnaya Kompaniya sau VGTRK).

Din diverse motive membrii CNA au amânat adoptarea unei hotărâri, dar asta nu cred că-i va opri pe coordonatorii reţelei RTR să găsească diverse metode de a-şi promova proiectul. Am căutat prin arhivele CNA şi am descoperit că firma din Iaşi (promotare a proiectului RTR în România) nu se află la prima încercare de a obţine avizul CNA. Vedeţi AICI extrasul de pe ordinea de zi de marţi, 18 iulie, unde reprezentanţii firmei Telecontent Production SRL au solicitat o amânare din motive necunoscute.

Propaganda Kremlinului vine la Iaşi via Chişinău

În spatele companiei din Iaşi se află o altă firmă înregistrată în R. Moldova: SRL TV-Content administrată de Evghenii Sergheev şi Victor Steţco. Printre activităţile sale licenţiate se numără şi „construcţia şi (sau) întreţinerea, exploatarea, precum şi crearea posturilor de radio sau televiziune, a reţelelor prin cablu“. Firma din R. Moldova este titulara licenţei de emisie a RTR prin canalul „RTR Moldova“ şi are trei fondatori: Societatea rusă pentru organizarea şi managementul proiectelor în domeniul mass-media şi comunicării publice (Rossiyskoe obshestvo po organizatzii i upravleniyu proektami v oblasti sredstv massovoy informatzii i massovyh komunikatzii sau Rosmediakom) – 50%, Valentina Steţco – 25% şi SB Grup Media SRL – 25%.

  • Rosmediakom reprezintă un conglomerat necomercial cu sediul în Moscova (strada Yamskovo Polea 5-ya, 19/21) pentru managementul proiectelor mass-media în Federaţia Rusă.  
  • Potrivit datelor oficiale din registrul comerţului, directorul Rosmediakom este Orgakov Arsenii şi are la fel trei fondatori: Sberbak, cea mai mare bancă din Rusia, Vneshekonombank, a doua ca mărime bancă din Rusia şi VGTRK (compania sus-menţionată), evident toate controlate de guvernul rus. Surprinzător sau nu, dar pe aceeaşi adresă se află situată şi clădirea postului de televiziune Rossiya-1 (Yamskovo Polea 5-ya, 19/21).  


Captură Google Maps. Sediul Rosmediakom şi al televiziunii Rossiya-1 din Moscova

image
  • Valentina Steţco este o femeie de afaceri fondatoare a mai multor firme. Ea este şi director la Nova TV Group, cu activităţi în radio şi TV.  
  • SB Grup Media SRL are doi fondatori, pe Galina Sîrbu (80%) şi Oxana Borşevici (20%). Cele două figurează doar ca fondatoarele firmei.  

„Sergheii“ iau cu asalt CNA-ul

La şedinţa din 10 august fusese prezent şi coordonatorul celor două firme (TV Comunicaţii Grup din România şi TV Content SRL din R. Moldova) – Sergheev Evghenii, care nu luaseră cuvântul, dar îi folosise pe interpuşii Veaceslav Hristea (un proaspăt cetăţean român conform ordinelor Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie) şi Luminiţa Popa-Diacenco (producătoarea emisiunii „Dimineaţa la RTR“, în trecut realizatoarea matinalului de la Prime – „Prima Oră“) pentru a reprezenta interesele statului rus în România.

Luminiţa Popa-Diacenco – producătoarea matinalului de la RTR Moldova (prima din dreapta). Sursa: Facebook

image

Astfel, chiar dacă „şeful“ TV Content SRL fusese evacuat respectuos din sală, interpuşii şi-au prezentat argumentele în susţinerea canalului de propagandă rusesc, dar fără a reuşi să-i convingă din prima pe membrii CNA-ului.

Potrivit celor relatate în materialul de pe Forbes.ro, Luminiţei Popa-Diacenco şi-a propus să promoveze canalul rusesc prin „filme şi seriale“, dar fără a le divulga denumirea acestora (probabil e secret de stat şi nu neapărat comercial). Aparatul de propagandă rusesc utilizează destul de eficient aceste instrumente ale „melodramelor“ (sic!), aşa cum se exprimase jurnalista Popa-Diacenco, pentru a însera în conştiinţa publicului anumite atitudini şi emoţii negative vizavi de UE, valorile occidentale, SUA etc.

„Ne orientăm spre publicul feminin… Vom difuza melodrame (sic!), dar şi filme cu caracter istoric şi detective…“

Reieşind tot din afirmaţiile jurnalistei de la Chişinău, cel mai grav mi s-a părut că printr-o investiţie a statului rus se intenţionează propagarea conceptului de „diasporă moldovenească din România“ – o reluarea insidioasă a teoriei moldovenismului europenist a diferenţei etno-civice dintre moldoveni şi români. „Avocata“ RTR uitase probabil că din cei peste 20.000 de cetăţeni moldoveni aflaţi în România, majoritatea dintre aceştia s-au stabilit aici de zeci de ani, au cetăţenia română şi s-au integrat demult în societate.

De asemenea, s-a promis o pondere de 50% filme ruseşti şi ucrainene (probabil subtitrate) şi 50% europene şi americane (aşadar, filmele ruseşti şi ucrainene intră la categoria de asiatice!). Nu se menţionează nimic despre filmele realizate de Moldova Film, în schimb se promite că de la Chişinău va fi retransmisă doar o emisiune culinară. Brusc, „subiectele româneşti pentru diaspora moldovenească din România“ nu mai contează.

Ce serveşte în realitate RTR publicului din R. Moldova?

M-am uitat peste programul RTR Moldova disponibil AICI şi am descoperit că cetăţenilor moldoveni, pe lângă acele 5 telenovele şi o serie de detective (cu miliţieni care întotdeauna dau dovadă de bravadă), li se furnizează 160 de ore de ştiri şi emisiuni informaţional-analitice.

Jurnaliştii de la Chişinău n-au stat cu mâinile în sân şi au realizat o monitorizare a posturilor TV ruseşti retransmise în R. Moldova în perioada martie-aprilie 2017. Printre aceste posturi se numără şi RTR Moldova care excelează la capitolul informaţii distorsionate şi narative antiucrainene, antiamericane şi antieuropene. Acest post a susţinut-o şi promovat-o masiv pe candidata ultranaţionalistă din Franţa, Marine Le Pen. De asemenea, postul promovează cultul personalităţii şi măreţia preşedintelui Vladimir Putin, calitatea Rusiei de garant al securităţii a popoarelor fostei Uniuni Sovietice etc. Tehnicile sunt diverse şi aplicate conform manualelor de propagandă sovietică ale KGB-ului: selectarea şi interpretarea/comentarea tendenţioasă a faptelor, prezentarea informaţiei dintr-o singură sursă şi fără oferirea dreptului la replică, prezentarea unor opinii (inclusiv ale reporterilor) drept fapte etc.

Nu degeaba, în aprilie 2015, autorităţile lituaniene s-au autosesizat şi au suspendat pe o perioadă de trei luni licenţa de emisie a canalului RTR (pe atunci RTR Planeta). Motivul: „propagarea violenţei şi a instigării la război“ prin narative de subminare a inegrităţii teritoriale a Ucrainei.

Cele mai toxice sunt aşa-numitele emisiuni cu caracter informativ-analitic şi talk-show-urile: Vesti nedeli, Preamoy efir şi Voskresnyi vecher cu politologul de serviciu Vladimir Soloviov. Sunt sceptic în privinţa intenţiei lui Sergheev de a retransmite din Iaşi Vesti nedeli şi aceste talk-show-uri cu moderatori şi invitaţi învăluiţi în diatribe sălbatice. De ce?

Anume pe televiziunea Rossiya-1 România era prezentată drept un „exemplu al degradării Europei“, iar românii catalogaţi nu demult drept un „popor laş“ sau chiar „javre“ de către Dmitri Rogozin. Dar astfel de emisiuni vor fi muşamalizate ca să nu le vadă românii deoarece „ne orientăm spre publicul feminin… vom difuza melodrame (sic!), dar şi filme cu caracter istoric şi detective...“.

Dezbateri pe Rossiya-1. Captură YouTube

image

Aşteptăm ca membrii CNA să-l întrebe la următoarea şedinţă pe Evghenii Sergheev şi acoliţii săi despre conţinutul propagandistic difuzat de Rossiya-1 nu numai în R. Moldova, dar şi în Rusia. Anume de acolo putem extrage adevăratele narative şi intenţii ale propagandiştilor pro-Kremlin vizavi de România. 

Toamna se numără bobocii, sperăm că nu şi noile canale de manipulare şi dezinformări în spaţiul mediatic românesc.

*Nicolae Ţîbrigan este licenţiat în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, absolvent al masterului de Studii de securitate din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. În prezent este înscris la Şcoala doctorală de Sociologie. Începând cu 2013 este colaborator al revistei Foreign Policy România şi asistent de cercetare la Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C. Brătianu“ al Academiei Române.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite