Un poliţist, sancţionat de două ori de şefii din IGPR după ce a vorbit despre nepotismul şi muşamalizările din Poliţia Română - Sesizarea APADOR-CH

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Valer Sandor Kovacs a fost sancţionat de superiori pentru că a vorbit despre neregulile din Poliţia Română Imagine: Facebook
Poliţistul Valer Sandor Kovacs a fost sancţionat de superiori pentru că a vorbit despre neregulile din Poliţia Română Imagine: Facebook

Un poliţist care a atras atenţia asupra mai multor nereguli din IGPR în cadrul unor emisiuni televizate a fost sancţionat prin amânarea cu doi ani a promovării diminuarea salariului cu 10% pe o perioadă de 2 luni arată APADOR-CH într-o sesizare adresată şefului Poliţiei Române.


Este vorba despre cazul poliţistului Valer-Sandor Kovacs, pe care şeful Poliţiei Timiş, Alin Petecel, l-a pedepsit astfel pentru că în lunile septembrie octombrie 2019, a participat la două emisiuni TV fără acordul şefilor săi şi că în acele emisiuni a făcut afirmaţii denigratoare şi neprobate cu privire la funcţionarea poliţiei, care au afectat prestigiul instituţiei.


Agentul şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, încadrat la IPJ Timiş, care este vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC).

Printre subiectele „sensibile” care au inflamat „spriritele” supreiorilor poliţistului Valer-Sandor Kovacs s-au numărat cazul unui poliţist mutat de la locul de muncă pentru a elibera postul în favoarea unui favorit al şefului sau cazul unui poliţist rănit în misiune şi căruia nu i s-a recunoscut calitatea de victimă a acelui accident de muncă.

Ce nereguli grave din IGPR a semnalat poliţistul

„Pe parcursul participării la cele 2 emisiuni de televiziune, pentru care a fost sancţionat de 2 ori, poliţistul a dezvăluit încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale sau ale principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, economicităţii şi transparenţei”, se arată în sesizarea APADOR-CH.


Avertizările în interes public făcute de poliţist în cele 2 emisiuni tv s-au referit la:

  • necesitatea depolitizării poliţiei (este de menţionat că acelaşi lucru, depolitizarea poliţiei, a fost apreciat ca necesar chiar şi de către actualul ministru de interne, dar într-o altă emisiune televizată)
  • necesitatea ocupării funcţiilor de conducere în poliţie fără intervenţii politice, deoarece factorul politic se schimbă de la o zi la alta (aceasta ţine tot de depolitizarea poliţiei)
  • necesitatea ca examenele pentru funcţiile de conducere să se dea pe calculator, ca în alte ţări; ele să fie organizate de o autoritate independentă, iar câştigătorul lor să nu fie cunoscut înainte de începerea examenului
  • lipsa de transparenţă şi de echitate a acordării salariilor de merit/excelenţă
  • durata prea mare (3-4 ore) şi programarea prea frecventă (în 3 zile din 5) a şedinţelor operative de conducere
  • muşamalizarea unor cazuri de către conducerea poliţiei, printre care cazul unui avertizor de integritate, care a fost forţat să iasă din sistem (pentru publicarea unei liste cu salariile de merit)
  • acordarea de salarii de excelenţă unor şefi de birou, care nu fac muncă de teren şi nu sunt direct implicaţi în salvarea vieţii oamenilor
  • cazul unui poliţist mutat de la locul de muncă pentru a elibera postul în favoarea unui favorit al şefului
  • cazul unui poliţist rănit în misiune şi căruia nu i s-a recunoscut calitatea de victimă a acelui accident de muncă
  • îndepărtarea unui poliţist dintr-o funcţie de conducere pentru că insista să continue nişte dosare care deranjau.

„Pentru una din cele două fapte imputate poliţistului, consiliul de disciplină a propus sancţionarea cu mustrare, dar şeful IPJ Timiş a dispus sancţionarea cu amânarea cu 2 ani a promovării în grade profesionale (se observă o discrepanţă uriaşă între sancţiunea propusă de consiliul de disciplină şi cea aplicată de şeful inspectoratului), iar pentru cealaltă faptă şeful IPJ Timiş a dispus sancţionarea poliţistului cu diminuarea salariului funcţiei de bază cu 10% pe o perioadă de 2 luni”, potrivit sesizării APADOR-CH.

Legea avertizorilor de integritate, ignorată de IGPR

Legea avertizorilor de integritate îi protejează pe funcţionarii care semnalează diverse încălcări ale legii în instituţiile în care lucrează, atrage atenţia sursa citată.


„Legea le permite avertizorilor de integritate să facă astfel de declaraţii presei, chiar dacă nu şi-au informat superiorii înainte, şi interzice sancţionarea disciplinară a respectivilor avertizori. Cu toate astea, s-a constatat că statutul poliţiştilor are prevederi contrare Legii 571/2004, ceea ce permite sancţionarea avertizorilor, sub pretextul că au afectat prestigiul instituţiei.

APADOR-CH a cerut, aşadar, şefului IGPR, inspectorul general de poliţie Liviu Vasilescu, o anchetă imparţială şi eficientă cu privire la încălcarea prevederilor legale,  în special cele din Legea nr. 571/2004, de către persoane din cadrul IPJ Timiş în cazul cercetării şi sancţionării agentului şef de poliţie Kovacs Valer-Sandor, pentru avertizările de integritate pe care le-a făcut, mai arată APADOR-CH.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite