Un poliţist de penitenciare, confirmat cu noul coronavirus la Penitenciarul Aiud. Numărul angajaţilor ANP infectaţi ajunge la 11

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un angajat al Penitenciarului Aiud a fost confirmat pozitiv, acesta aflându-se în autoizolare la domiciliu din data de 7 aprilie, măsură dispusă de conducerea unităţii ca urmare a unui posibil risc epidemiologic în familia acestuia. Astfel, numărul total al angajaţilor ANP confirmaţi cu noul coronavirus ajunge la zece.


Potrivit unei informări transmise sâmbătă seara, Agerpres, de către purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Adelina Popescu, un angajat a fost testat pozitiv la testul efectuat pentru SARS-CoV-2.

„Deşi poliţistul de penitenciare nu prezenta simptomatologie specifică COVID-19, conducerea unităţii a dispus, preventiv, din data de 7 aprilie 2020, autoizolarea acestuia la domiciliu, urmare analizării unui posibil risc epidemiologic în mediul de suport. Având în vedere măsura de prevenţie adoptată la nivel instituţional, în Penitenciarul Aiud nu există contacţi ai acestui caz confirmat şi niciun alt caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit ANP, în rândul deţinuţilor nu există niciun caz confirmat de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Situaţia cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în rândul angajaţilor  ANP:

  • Penitenciarul Gherla: 2 cazuri, confirmate pe 23.04
  • Penitenciarul Jilava: 3 cazuri, confirmate pe 21.04. 23.04 şi 25.04
  • Penitenciarul Giurgiu: 4 cazuri, confirmate pe 17.04, 22.04 şi două pe 24.04
  • Penitenciarul Aiud: 1 caz, confirmat pe 25.04
  • Penitenciarul-Spital Dej: 1 caz (n.r. - primul caz), confirmat în data de 8.04

Oficialii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor spun că spitalele din închisori au pregătit paturi de tratament şi camere de izolare în contextul răspândirii noului coronavirus.
Potrivit reprezentanţilor ANP, sistemul are pregătit de mai mulţi ani un plan de măsuri contra răspândirii bolilor, tocmai pentru că penitenciarele sunt comunităţi închise, unde riscul izbucnirii unui focar epidemic este o realitate. Nu de puţine ori, la închisoare ajung persoane care suferă de afecţiuni contagioase pulmonare, cum e tuberculoza, sau boli cu transmitere sexuală.

Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), spune că în toate spitalele-penitenciar s-au luat măsuri de prevenire şi o eventuală combatere a COVID-19. „Sunt alocate deja paturi pentru astfel de cazuri, în camere de tratament izolate, în fiecare spital-penitenciar. La Rahova a fost pregătită chiar şi secţia ATI a spitalului-penitenciar pentru eventualitatea apariţiei unor cazuri mai grave. Mai mult, în fiecare penitenciar sunt deja camere de izolare pentru cei care au intrat în contact cu un bolnav. Din fericire, până în prezent, nu am avut cazuri de infectări în rândul deţinuţilor, aşa că paturile de tratament şi camerele de izolare au rămas neocupate. Probabil şi datorită unor măsuri luate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Astfel, au fost suspendate transferurile deţinuţilor între penitenciare, vizitele şi pachetele. Ca o compensare, s-a majorat până la 75 de minute pe zi timpul pe care fiecare deţinut îl poate petrece la telefon”, a declarat, pentru „Adevărul”, Sorin Dumitraşcu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite