Politician italian, mesaj jignitor la adresa românilor pe tema coronavirusului: „Persoane a căror capitală are canalele pline cu copii abandonaţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niccolo Fraschini, politician italian Imagine: Facebook
Niccolo Fraschini, politician italian Imagine: Facebook

Un consilier municipal în oraşul Pavia, Niccolò Fraschini, a postat pe Facebook un mesaj jignitor la adresa românilor, a francezilor şi a napoletanilor în contextul răspândirii noului coronavirus. Politicianul a şters postarea, după ce a primit ca reacţie un val de critici, mai ales din partea italienilor.

„Noi, cei din Lombardia, suntem ţinuţi la distanţă cu greaţă de persoane care trăiesc în mijlocul gunoaielor, sau nu au bidet şi de persoane a căror capitală are canalele pline cu copii abandonaţi”, a fost mesajul lui Niccolò Fraschini, care e şi purtător de cuvânt în cadrul Regiunii Lombardia.

„De la aceste persoane nu acceptăm lecţii de igienă. Staţi liniştiţi, când se va termina totul rolurile se vor inversa”, a adăugat Fraschini. 

Postarea a devenit virală şi a strâns zeci de comentarii critice, dar după 10 ore a fost ştearsă de pe profilul politicianului italian. Înainte de a fi ştearsă, o comentatoare l-a întrebat la cine se referă în declaraţia sa, iar Fraschini a precizat: „la napoletani, francezi şi români”.

„O postare ruşinoasă, care a stârnit o avalanşă de insulte şi l-a constrâns pe consilier să elimine textul, dar deja circulă peste tot un screenshot care a provocat indignarea tuturor”, scrie publicaţia Il Mattino din Napoli, citată de Hotnews.ro, care mai precizează că este foarte gravă şi „insultarea României”.

Niccolo Fraschini
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite