Un Kamikaze pe frontul politic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă de la membrii guvernului impuşi de păpuşari, nu aveam nici o pretenţie de moralitate şi decenţă, de la generalul Ciucă, un aparent om politic mioritic până recent, când încă nu dădea semne de troacă politică, acum, acesta recită de câteva zile, aproape continuu, minciunile scrise de alţii!!! Promite câte în lună şi stele, lucruri despre care ştie sigur că nu or să se facă în veci, nici din întâmplare cu o astfel de guvernare!!!

De zile, chiar săptămâni întregi, românii sunt bombardaţi de către ciolaniştii puterii politice cu o avalanşă de bla-blauri, cu râurile de lapte şi miere ce vor curge odată cu restauraţia puterii roşii. Nu trece nici o zi, nicio oră fără ca vechii şi noii mahări ai guvernului să nu vorbească în neştire despre culmile de înaltă civilizaţie şi progres, de bunăstarea ce se va abate asupra poporului oropsit al României.

După startul dat cu ceva timp în urmă de baştanul pesedist Marcel Ciolacu, era să zic ciolanu, cu mâna pe portofel, devenit între timp şeful Camerei Deputaţilor, privind cornul abundenţei ce va lovi ţărişoara noastră, acum, refuzatul dar impusul premier, militarul Nicolae Ciucă, citeşte şi reciteşte continuu, recită şi povesteşte neobosit despre aceeaşi prosperitate care va cade din cerul noilor guvernanţi.

Dărnicia acestora cu poporul român este incomensurabilă. Nimeni niciodată, nu a mai dat poporului român atâta minciună sfruntată, servită nonşalant, arogant, sfidând bunul simţ şi pe toţi oamenii cinstiţi din această ţară.

Respectul adevărat nu mimat faţă de oameni, de cetăţeni, de votanţi, de legi şi de toate lucrurile de bun simţ lipseşte cu desăvârşire, de zeci de ani, la clasa politică românească, dar nesimţirea şi prostia actualilor guvernanţi şi politicieni ai puterii parcă le întrece pe toate guvernările trecute la un loc.

Dacă la membrii guvernului impuşi de păpuşari, nu aleşi de el, nu aveam nici o pretenţie de moralitate şi decenţă, de la generalul Ciucă, un aparent om politic mioritic până recent, când încă nu dădea semne de troacă politică, acum, acesta recită de câteva zile, aproape continuu, minciunile scrise de alţii!!! Şi promite fără să clipească, câte în lună şi stele poporului român şi ţării, lucruri despre care ştie sigur că nu or să se facă în veci, nici măcar din întâmplare cu o astfel de guvernare!!!

Până de curând, generalul Nicolae Ciucă părea să fie altfel decât restul cloacei politice în care singur a intrat. Şi avea parte de o anume simpatie şi respect din partea multor români, care apreciau haina militară şi aveau încredere în Armata Română şi conducătorii ei. Aura de combatant pe frontul irakian, cu care venise acesta în fruntea armate şi ulterior în politică, abţinerea lui de a se afişa la fel ca un politician romăn sadea, îi aduseseră o imagine bună în opinia publică.

Dar, de câteva săptămâni Nicolae Ciucă s-a transformat total, confirmând teoria că politica şi în special puterea îi schimbă radical pe oameni. Şi nu în bine, ci în rău. Aşa cum l-a transformat şi pe domnia sa odată cu nominalizarea şi impunerea ca premier al României, într-o coaliţie PNL-PSD-UDMR, cu mari probleme de credibilitate, integritate, moralitate.

Din respectatul general al Armatei Române, în acelaşi timp cu ajungerea în cea mai înaltă funcţie a Executivului, premierul Ciucă a ajuns să arate şi să se prezinte conform feţei şi imaginii dubioase, un cuvânt pe care l-am auzit des în ultima vreme, a coaliţiei şi mai ales a membrilor noului guvern, plini de autocompetenţe şi abilităţi autorecomandate, după cum am văzut sideraţi la audierile din parlament!!!

Transformarea politică, radicală, toxică a proaspătului premier impus este o mare surpriză pentru mulţi cetăţeni, civili dar şi militari dintre cei cu care a lucrat şi desfăşurat misiuni în teatrele de război sau în România!

Oare omul Nicolae Ciucă s-a uitat în oglindă, în ultimele săptămâni sau măcar a revăzut avalanşa de blau-blauri, de minciuni citite, recitite şi promise românilor, pe care i le-au pus alţii în braţe odată cu responsabilitatea încredinţării funcţiei de prim ministru? Probabil că nici el nu crede în ceea ce promite fără încetare? Sau poate crede odată cu transformare în politician neaoş!

Sigur colegii lui de partid, coaliţie şi guvernare ştiu că tot programul de promisiuni este ceea ce este- minciuni sfruntate fără nicio legătură cu realitatea din terenul României. Drept urmare se comportă ca atare şi mint cu neruşinare.

Dar foştii camarazi de arme ai generalului Ciucă cred ce li se livrează greţos, fără jenă, de fostul lor coleg, comandant? Mai au aceştia încredere în el sau nu? Ar mai pleca la luptă acum, cu el?

Dar familia, prietenii domnului actual prim ministru, cred în toate gogoşile politicianiste  pe care acesta le împarte cu nemiluita la tot poporul, să aibă toţi oamenii parte, că nu costă nimic?

Ce ar fi ca generalul, politicianul, premierul Nicolae Ciucă să-şi întrebe familia ce crede: va curge de acum încolo lapte şi miere peste români şi România? Dacă familia i-ar spune verde în faţă că acele promisiuni din programul de guvernare pesedist sunt minciuni sfruntate, că bla-blaurile nu ţin de foame şi cu atât mai mult nu modernizează ţara peste noapte şi că se compromite iremediabil, livrându-le românilor ca la piaţă, ce ar mai zice, ce ar mai face acesta?

Poate, înainte de a deveni premier, unii cetăţeni mai aveau o brumă de simpatie pentru fostul militar, care a ales calea compromisului politic. Acum, însă, dintr-o persoană decentă, cu bun simţ, cu onoare, respectată şi respectabilă, avansat mai marele Executivului, premierul Ciucă s-a transformat într-un politician român sadea: indecent-păi ce decenţă să mai ai dacă îi minţi cu bună ştiinţă pe români; lipsit de respect atât pentru propria persoană cât mai ales pentru popor; lipsit de onoare şi demnitate atâta timp cât accepţi să intri într-o cloacă politică şi să faci compromisuri, să te compromiţi iremediabil, pierzându-ţi onoarea, după ce ai acceptat să fii jucăria politicienilor dubioşi.

Unele voci au vorbit în spaţiul public că Nicolae Ciucă este atacat de diverşi din nu ştiu ce cauze, dar cele scrise de mine nu sunt niciun fel de atacuri, ci vorbe, lucruri, văzute, auzite de toţi românii. Sunt lucruri publice.

Promisiunile acestui program de guvernare făcut pe genunchi, nu au nicio treabă cu realitatea, iar poporul român nu-i chiar atât de prost pe cât lasă unii dintre poporeni să se vadă. Chiar dacă unii amărăşteni privesc cu speranţă mai ales că se promite mărirea pensiilor, nu crede nici dracu că peste noapte se transformă România, cu ciuma roşie la putere, în raiul pe pământ. Că se va revărsa cornul abundenţei ciolacilor şi va curge lapte şi miere.

Doar că premierul robot recită poezia propagandei deşănţate.

Dacă ar mai avea un pic de onoare şi respect faţă de români, noul prim ministru Nicolae Ciucă le-ar spune acestora adevărul, fără să-i mintă cu bună ştiinţă, după cum scrie în fantasmagoriile programului de guvernare. Şi ar încerca să caute soluţii, să facă ceva bun din cea mai înaltă funcţie a Executivului.

Însă dacă privim la echipa de adunătură politică din spatele generalului, încropită după interesele găştilor din  coaliţie, e clar unde bate vântul şi va împinge ţara.  

Aruncat pe frontul politicii cu oaste de umplutură formată de alţii, cu simbriaşi şi cioflingari de partid şi de cumetrie, generalul învestit premier, Ciucă, un kamikaze de serviciu patriei, va înfrânge sigur până la victoria finală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite