Un deţinut este cercetat după ce ar fi înşelat din spatele gratiilor, prin telefon, patru bătrâne cu 134.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinutul le-a înşelat pe femei prin telefon, din închisoare FOTO Adevărul
Deţinutul le-a înşelat pe femei prin telefon, din închisoare FOTO Adevărul

Un deţinut din Penitenciarul Giurgiu este cercetat după ce ar fi înşelat patru bătrâne, pe care le-a anunţat telefonic, dându-se drept reprezentant Romtelecom, că au câştigat premii de zeci de mii de euro şi că, pentru a intra în posesia acestora, trebuie mai întâi să plătească impozitul.

Surse din Poliţia Capitalei au precizat că deţinutul se numeşte Laurenţiu Anghel, are 29 de ani şi este închis în urma unei condamnări pentru furt.

Din închisoare, începând cu luna septembrie, el a sunat mai multe femei în vârstă, pe care le-ar fi convins să îi trimită diferite sume de bani reprezentând impozitul la premii ce ar fi fost câştigate de acestea, spun poliţiştii.

În unele cazuri, spun sursle citate, deţinutul îşi suna victima de mai multe ori, pentru a o anunţa că "premiul" câştigat de aceasta a fost mărit şi, în consecinţă, şi "impozitul" ce trebuie plătit este mai mare.

Deţinutul, care se recomanda drept "Răzvan Stroe, reprezentant Romtelecom", le solicita victimelor să trimită banii prin mandate online sau să îi dea unor persoane necunoscute acestora, conform aceloraşi surse.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prejudiciul în acest caz fiind de peste 134.000 lei.

Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor, pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracţiuni, să fie prudenţi şi să verifice autenticitatea informaţiilor care le sunt comunicate.

"Astfel, în situaţia în care sunteţi contactat de persoane ce se recomandă drept reprezentanţi ai unor companii de telefonie şi care vă anunţă că sunteţi câştigătorul sau câştigătoarea unui concurs, solicitându-vă să efectuaţi plăţi, să cumpăraţi cartele preplătite sau să apelaţi numere de telefon, vă rugăm să verificaţi dacă compania de telefonie derulează un astfel de concurs şi dacă dvs. participaţi în cadrul acestuia. Totodată, pentru a evita riscul de a cădea în plasa unor infractori ce urmăresc să vă înşele, solicitaţi celui care v-a apelat cât mai multe detalii cu privire la concursul în cadrul căruia aţi fi câştigat premiul. Nu comunicaţi în aceste situaţii informaţii personale confidenţiale, precum codul numeric personal, seria şi numărul cărţii de identitate, conturi bancare sau numere ale cardurilor deţinute şi nici nu daţi curs invitaţiei celui care v-a apelat de a plăti diferite sume de bani prin transferuri bancare sau de a cumpăra cartele preplătite. (...) Nu apelaţi eventualele numere indicate de cel care v-a contactat, înainte de a verifica dacă acestea sunt alocate de către compania de telefonie unui concurs în derulare", se arată într-un comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite