Un consilier local al municipiului Constanţa, găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul local Daniel Georgescu a fost declarat incompatibil de către ANI FOTO Adevărul
Consilierul local Daniel Georgescu a fost declarat incompatibil de către ANI FOTO Adevărul

Un consilier local al municipiului Constanţa, Daniel Georgescu, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce firma la care acesta era director, asociat  şi administrator a încheiat contracte cu municipalitatea şi cu instituţiile subordonate primăriei.

„În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Georgescu Daniel s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatelor de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanţa a încheiat cu Primăria Municipiului Constanţa, precum şi cu alte instituţii subordonate primăriei, diverse contracte în valoare totală de 297.441 lei (aproximativ 67.600 de euro), prin intermediul S.C. Expertissa Constanţa Srl (societate în cadrul căreia deţine calitatea şi funcţia de asociat şi administrator), încălcând, astfel, dispoziţiile legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”, se arată într-un comunicat emis, miercuri, de ANI.

Inspectorii Agenţiei precizează că pe 18 iunie 2008, lui Georgescu i-a fost validat mandatul de Consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanţa, pentru perioada 2008 - 2012, iar în 25 iunie 2012 a fost reales în aceeaşi funcţie, pentru mandatul 2012 – 2016.

De asemenea, Georgescu deţine, în cadrul SC Expertissa Constanţa SRL, funcţia de director (începând cu data de 4 septembrie 2008), este şi administrator, din 26 februarie 2009, acesta fiind şi administrator, dar şi asociat, de la 1 aprilie 2010.

Inspectorii au reţinut faptul că, în perioada iulie 2008 - 2012, societatea Expertissa Constanţa SRL a încheiat cu Primăria Municipiului Constanţa, precum şi cu alte instituţii subordonate primăriei (Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanţa, Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi S.C.I.L. Confort Urban S.R.L. Constanţa), contracte de vânzare-cumpărare, de prestări servicii tipărire, de service şi achiziţii publice directe, în valoare totală de 297.441 lei (aproximativ 67.600 de euro).

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite