UPDATE Dumitru Fărcaş şi-a retras plângerea. Bărbatul care a recunoscut că i-a furat taragotul nu va mai fi cercetat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Farcaş şi-a retras plângerea depusă la Poliţie, astfel că bărbatul care a declarat că a furat sâmbătă taragotul şi acordeonul instrumentistului nu va fi cercetat. Hoţul, de 38 de ani, s-a predat miercuri dimineaţă şi le-a spus anchetatorilor că a crezut că în cutia în care se aflau instrumentele erau parfumuri.

UPDATE Potrivit unor surse din Poliţie, Dumitru Fărcaş şi-a retras plângerea depusă sâmbătă după-amiază după ce a observat că din microbuzul cu care a ajuns la Ateneul Român, unde urma să susţină un concert, au dispărut taragotul acestuia şi un acordeon.

Aceleaşi surse au precizat că, în această situaţie, bărbatul care s-a predat miercuri nu va mai fi cercetat.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că era singur când a furat cele două instrumente, însă poliţiştii au vizionat imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona Ateneului Român şi au stabilit că la furt au participat trei persoane, acestea fiind identificate, potrivit surselor citate.

Acordeonul, furat sâmbătă odată cu taragotul, a fost recuperat de la un bărbat care a spus că a cumpărat instrumentul. 

Acesta a declarat iniţial că a găsit instrumentul în timp ce alerga într-un parc din zona Basarab. Ulterior a spus că l-a cumpărat cu 100 de lei.

Taragotul lui Fărcaş, furat sâmbătă din faţa Ateneului

Interpretul Dumitru Fărcaş a rămas fără taragot, după ce acesta i-a fost furat, sâmbătă, dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir.

Surse din Poliţia Capitalei au declarat că furtul s-a produs sâmbătă după-amiază, fiind reclamat la Poliţie în jurul orei 17.45.

„Taragotul şi un acordeon au fost furate dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat. Bunurile furate valorează aproximativ 7.000 de euro", au spus sursele citate.

Dumitru Fărcaş şi alţi artişti sosiseră la Ateneu pentru a participa la spectacolul aniversar „Zamfir - 50 de ani pe scenă". Hoţii au acţionat după ce aceştia au coborât din microbuz. Cel mai probabil, ei ar fi găsit o uşă a microbuzului deschisă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite