S-a propus şi unificarea televiziunii publice cu radioul public – ceea ce ar fi o mare prostie. Radioul public funcţionează, n-are probleme financiare, aşa că trebuie lăsat în pace. Ce sens ar avea să lipeşti o instituţie funcţională şi eficientă de una înglodată în datorii? În plus, ideea de a reface un mamut media de stat e tributară unei gândiri învechite: în era digitală n-ai de ce să pui sub acelaşi acoperiş legislativ şi managerial un radio şi o televiziune doar aşa, pentru că amândouă sunt ale statului (căci alte argumente nu există). Sper ca năzbâtia asta cu unificarea să dispară.

Dar nici celelalte propuneri nu au şanse de succes. Din 1990 încoace, principala problemă a TVR a fost şi este politizarea. TVR a fost tot timpul – şi mai este şi acum, când audienţa e foarte slabă şi impactul său în spaţiul public e scăzut – jucăria preferată a oamenilor politici. Conform legii de organizare, conducerea TVR e numită, în fapt, de partide. Iar acestea şi-au plasat totdeauna oameni de încredere în Consiliul de Administraţie, pentru a controla instituţia şi pentru a-şi răsplăti nişte slujitori credincioşi. Soarta TVR, eficienţa managerială, felul cum se cheltuiesc banii au fost totdeauna probleme secundare pentru decidenţii politici. Aşa că TVR a funcţionat, una peste alta, ineficient, dar a fost o tribună electorală utilă diverselor partide şi guverne. Nu s-a reformat, are în continuare foarte mulţi angajaţi şi nu va putea niciodată să adune atâţia bani pentru a-şi plăti datoriile şi a rămâne, totuşi, funcţională. Chiar dacă se măreşte taxa TV, care e foarte mică (iar politicienii, în laşitatea lor, n-au vrut s-o mărească: ar fi fost ca şi cum s-ar fi scumpit pâinea, pentru un popor atât de dependent de TV ca al nostru), chiar dacă se vor vinde din active, chiar dacă se va reduce personalul, tot nu se vor aduna destui bani. 

Dar toate acestea sunt chestiuni manageriale. Or, la TVR nu numai despre managementul ineficient este vorba.  Să presupunem că televiziunea publică va reuşi, după ce va intra în insolvenţă, să se redreseze economic. Va scăpa, ce-i drept, de datorii, dar nu şi de vechile probleme: tot politizată va fi, iar ineficienţa financiară va reapărea. Răul cel mare este că, de fapt, TVR n-a avut şi nu are independenţă şi autonomie: atâta timp cât conducerea este numită de partide, iar şefii trebuie să facă faţă tot timpul telefoanelor “de sus”, de la politicienii care i-au numit, TVR n-are nicio şansă să devină cu adevărat o organizaţie independentă, o expresie a interesului public. Ar trebui schimbate regulle şi criteriile pentru numirea Consiliului de administraţie şi a conducerii executive, astfel încât TVR să nu mai fie o veşnică jucărie a politicienilor. Dar cine să facă asta? Politicienii înşişi? Imposibil: le place prea mult să se vadă la televizor.

Şi atunci, ce se va întâmpla? Din păcate, nimic semnificativ. O să intre, probabil, în insolvenţă, iar administratorul special va fi numit tot de partidele parlamentare. Diverşi politicieni au găsit şi vor mai găsi ocazia de a se împăuna cu dorinţa lor vie de “a salva televiziunea”. Frumos gând, dar realitatea e mult mai tristă: televiziunea publică trebuie să iasă de sub pulpana politicii şi să scape de ideile “salvatoare” ale celor care au folosit-o ani la rând ca simplă tribună electorală. Or, asta nu se va întâmpla prea curând, iar TVR nu va mai deveni vreodată ce-a fost: nu-şi va recâştiga audienţa pierdută, nici nu-şi va reconstrui prestigiul.