Turnătoria şi poliţia politică

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii spune din când în când că nu ştiu ce turnător nu a făcut poliţie politică, iar informatorii se apără zicând că nu au făcut niciun rău cu delaţiunile lor. Din păcate, problema nu are o rezolvare aşa de simplă.

Se întâmpla în anul 1986.  Doi elevi de a XI-a, colegi de clasă cu un bun prieten al meu, şi-au pus în cap să fugă peste graniţă. Voiau să treacă Dunărea înot la bulgari şi apoi să ajungă în Grecia, unde să ceară azil politic. S-au antrenat câteva luni la bazin, au făcut rost de labe de scafandru şi de pungi care se închideau ermetic, să-şi pună rucsacele în ele. Amicul meu, care era destul de apropiat de cei doi, ştia ce puneau ei la cale.

Când s-au simţit pregătiţi, băieţii au trecut la fapte. Au avut noroc şi au ajuns cu bine pe malul bulgar, dar au avut proasta inspiraţie să nu se debaraseze imediat de labele de scafandru. Când i-a văzut un poliţist bulgar cu ele atârnate de rucsace, i s-au părut suspecţi şi i-a arestat. Apoi au fost predaţi Securităţii române, unde au avut parte de interogatorii şi de bătăi.

Au fost interogaţi, desigur, şi colegii lor de clasă. Doi securişti au venit la liceu, s-au instalat în cabinetul directorului, pe care l-au trimis la plimbare, şi i-au luat la întrebări pe toţi elevii din clasa respectivă. Copiii aşteptau la uşa directorului ca la dentist, iar când ieşeau de acolo arătau cu toţii de parcă li se extrăsese o măsea.

Îi vine rândul şi amicului meu. Era decis să nu spună nimic din ce ştia, să nu le facă şi mai mult rău celor doi. Când au văzut că nu vrea să coopereze, securiştii l-au luat tare: „Crezi că eşti şmecher? Nu-ţi merge cu noi! Ştim tot despre tine, aşa că ai face bine să vorbeşti. Ştim, de exemplu, şi că, nu mai departe de ieri, fumai pe terenul de sport o ţigară Marlboro“. Asta îl năuceşte de-a dreptul pe amicul meu, care se gândeşte că nu are rost să le ascundă nimic, că ei oricum ştiu şi îl întreabă doar aşa, să vadă cât e de loial orânduirii socialiste... Şi, de frică, le turuie tot ce ştie.

Povestea aceasta mi se pare semnificativă pentru deciziile pe care le dă CNSAS în legătură cu unii informatori ai fostei Securităţi – că au turnat, dar nu au făcut poliţie politică. Adică membrii Consiliului consideră că informaţiile pe care le-au dat respectivii au fost nesemnificative şi că nu au pricinuit rău nimănui. După cum se vede mai sus, nu există aşa ceva! Nu numai delaţiunile de tipul „X este un element ostil regimului” făceau rău. Un informator elev a spus despre amicul meu că a fumat un Marlboro pe terenul de sport – ceea ce era o banalitate, că nu te aresta nimeni pentru aşa ceva. Securitatea, însă, ştia să folosească orice banalitate împotriva ta şi, astfel, făcea poliţie politică. Doar ăsta îi era rostul! Totuşi, rămâne întrebarea: amicul meu, care, strâns cu uşa, a spus tot, a făcut şi el poliţie politică?