Turcia vrea să revoluţioneze piaţa vehiculelor electrice. Ce performanţe va avea SUV-ul celor de la TOGG FOTO VIDEO

Turcia vrea să revoluţioneze piaţa vehiculelor electrice. Ce performanţe va avea SUV-ul celor de la TOGG FOTO VIDEO

SUV-ul electric C al turcilor de la TOGG va fi lansat în anul 2020 FOTO togg.com.tr

În viitor, Turcia ar putea schimba piaţa europeană a automobilelor electrice după ce un producător din această ţară a anunţat lansarea unor astfel de modele de maşini.

Concret, TOGG, Türkiye’nin Otomobili Girişim Grubu, primul producător de autoturisme din Turcia va lansa cinci modele diferite, printre care şi un SUV, care vor utiliza o aceeaşi platformă tehnică. 
 
Noul SUV C se va lansa în 2022, cu un propulsor integral electric care promite o viteză maximă demnă de luat în seamă şi un cost scăzut de întreţinere, susţine producătorul. Acesta mai menţionează că modelul a fost dezvoltat în totalitate de către inginerii TOGG.
 
Clienţii pot alege dintre două variante ale bateriei litiu-ion. Opţiunea mai ieftină promite o autonomie teoretică de 300 de kilometri, în timp ce pachetul superior ar trebui acopere o autonomie de peste 482 de kilometri. Încărcarea rapidă va permite SUV-ului C să ajungă la 80 la sută din capacitatea acumulatorilor în doar 30 de minute. TOGG a anunţat că va oferi o garanţie de opt ani pentru acumulatori. 
 
 
SUV-ul va avea tracţiune pe spate unde motorul va furniza 200 CP, dar şi o variantă cu tracţiune integrală. În acest caz puterea finală va fi de 400 CP. Cifrele de cuplu nu sunt încă disponibile, dar TOGG spune că modelul cu tracţiune din spate poate atinge 100 de kilometri pe oră în 7,6 secunde, iar versiunea integrală va reuşi această performanţă în numai  4,8 secunde. 
 
 
Designul SUV-ului este impresionant, iar TOGG a lucrat la acest capitol cu experţii Pininfarina. Instrumentele de bord sunt exclusiv digitale, iar numărul butoanelor clasice este minim. 
 
INTERIOR SUV C
 
 
PREZENTARE SUV C 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările