Tupeul escrocului român care a furat diamante de 5,2 milioane de euro din Paris. Alba-neagra cu o cutie plină cu bijuterii în faţa vânzătorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un escroc ploieştean,  George Ploscaru, zis „Mache”, a acţionat ca în filme atunci când a furat bijuterii şi diamante de 5,2 milioane de euro de la magazinul de lux „De Grisogono” din Paris. Românul a fost prins după ce s-a lăudat unui prieten cu lovitura sa

George Ploscaru (42 de ani) a intrat pe 30 decembrie 2016 în magazinul „De Grisogono” din Paris. Ţinta fusese aleasă cu atenţie, era vorba de o casă de bijuterii exclusivistă, care furnizează accesorii inclusiv vedetelor de top de la Festivalul de la Cannes.

„Numele meu este Mizrahi, sunt gemolog (evaluator de pietre preţioase –n.r.) şi vreau să examinez mai multe produse pe care doresc să le achiziţionez”, le-ar fi spus românul angajaţilor din magazin. Pentru a nu atrage atenţia, românul purta un costum croit de un designer de la o celebră casă de modă şi un ceas de peste 10.000 de euro.

Îmbrăcat elegant

Vânzătorul i-a adus o cutie, în care se aflau două diamante brute şi două inele. Toate acestea valorau 5,2 milioane de euro. „Mache” „a studiat” cu atenţie pietrele, iar în final a ridicat din umeri şi a spus că nu este interesat de aceste bijuterii. Însă, déjà profitase de o scurtă neatenţie a vânzătorului şi schimbase cutia originală cu o alta, asemănătoare. Românul a plecat cu două diamante şi două inele cu briliant.

Ancheta procurorilor DIICOT a dezvăluit că George Ploscaru avea doi complici sârbi, cu care plănuise detaliile loviturii. Partea  lui a fost un inel şi un diamant brut, iar restul le-a revenit sârbilor. „Mache” ar fi vândut diamantul unor israelieni, dar valoarea tranzacţiei încă nu a fost aflată. Apoi a plecat din Franţa în Germania. Nu a rămas însă mult acolo, pentru că şi poliţiştii din Berlin îl căutau pentru comiterea mai multor furturi.

Diamante în valoare de 5 milioane de euro, furate de un prahovean dintr-o bijuterie din Paris

Se lăuda tuturor cu „lovitura”

A plecat spre Timişoara cu maşina, împreună cu iubita sa şi vărul femeii. De acolo, cu avionul, au ajuns la Bucureşti. În aceeaşi zi a mers acasă la Ploieşti. Nu a rezistat şi s-a lăudat unui prieten cu furtul din magazinul de bijuterii. Prin intermediul acestuia, povestea a ajuns şi la procurorii DIICOT. „George mi-a spus că a dat o «lovitură de maestru» şi că «a făcut o bijuterie» şi că a fost băgat în afacere de nişte rromi sârbi sau albanezi, însă nu mi-a mai oferit şi alte detalii”, le-a spus denunţătorul procurorilor DIICOT.

„George m-a chemat la el în apartament, cu scopul de a-i regla temperatura în casă, ocazie cu care mi-a arătat un inel, care era împachetat în hârtie şi mi-a spus că este de o calitate foarte bună, de la o bijuterie renumită, pronunţând ceva de genul «degrongo», afirmând totodată că «a făcut o bijuterie» şi că inelul valorează câteva sute de mii de euro. Tot cu aceeaşi ocazie, George mi-a spus că se va ocupa să-l vândă, urmând a se întâlni cu nişte evrei”, a mai povestit prietenul lui „Mache”.

Expert în escrocherii

Potrivit datelor DIICOT, posibilii cumpărători ar fi un cuplu de evrei cu cetăţenie belgiană şi un cetăţean israelian. Românul spera să ia pe inel aproximativ 500.000 de euro, dar i s-ar fi oferit doar 350.000 de euro. Negocierile s-au ţinut la un hotel central din Bucureşti, dar au căzut. Apoi au intervenit anchetatorii care monitorizau totul.

Ploscaru este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni similare pe teritoriul Ungariei, Turciei, Franţei, Italiei şi Germaniei. În faţa procurorilor DIICOT, el nu a vrut să dea declaraţii. Alte şapte persoane sunt cercetate în acest dosar pentru tăinuire, una dintre acestea fiind pusă sub control judiciar.  „Mache” a fost arestat duminică de Tribunalul Prahova.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite