Tupeu: Inculpaţii pentru tragedia din clubul Colectiv se declară nevinovaţi şi cer achitarea

Tupeu: Inculpaţii pentru tragedia din clubul Colectiv se declară nevinovaţi şi cer achitarea

65 de persoane au decedat în urma tragediei din clubul Colectiv. Cu toate acestea cele noua persoane trimise în judecată în acest dosar cer achitarea

Nici unul dintre inculpaţii din dosarul „Colectiv” nu se simte vinovat pentru tragedia de acum 4 ani, deşi în urma incendiului au murit 65 de tineri. Toate cele nouă persoane din dosar au cerut ieri la ultimul termen în acest dosar, achitarea. O primă sentinţă este aşteptată lunea viitoare.

Procurorul DNA a cerut însă ca toţi inculpaţii să fie condamnaţi la închisoare cu executare. Pentru pompierii, Antonina Radu şi George Matei, acuzarea a cerut pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, respectiv 14 ani de închisoare. Ei sunt acuzaţi că au verificat clubul înainte de incendiu şi nu au luat măsuri pentru remedierea problemelor de securitate. Parchetul a mai cerut ca pompierii să achite contravaloarea intervenţiei salvatorilor din noaptea tragediei de la clubul Colectiv, situată la suma de 30.000 de lei, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă să plătească împreună cu cei doi pompieri daunele civile şi morale.
   
Totodată şi avocaţii mai multor părţi civile au cerut luni condamnarea celor doi foşti angajaţi ai ISU amintind alte detalii din dosar obţinute de anchetatorii DNA Militar pe parcursul urmăririi penale. „Aşa cum am văzut din piesele dosarului erau în stare să închidă ochii pentru o cafea şi o apă minerală atunci când mergeau la club. Cerem condamnarea acestora aşa cum a cerut procurorul”, a spus avocatul unora dintre victime.
 

Pedepse maxime şi pentru patronii clubului şi angajaţii primăriei

La termenele precedente, procurorii au cerut şi condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
 
Procurorii au mai cerut ca Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, Cristian Niţă să fie condamnat la cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.
 
De asemenea, reprezentanţii Parchetului au cerut aplicarea unor amenzi maxime pentru SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, acuzate de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
 
Acuzarea a mai solicitat condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie - Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior).
 
Părţile civile din dosar - familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite - au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro.

Peste trei ani şi jumătate de procese

Dosarul Colectiv ajunge acum la final, după mai bine de trei ani şi jumătate de când a fost trimis în instanţă, în aprilie 2016. Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime. Procesul se judecă în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti. Decizia magistraţilor va putea fi atacată la Curtea de Apel.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: