Trupurile celor doi români ucişi în Algeria au ajuns în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi români au fost ucişi de terorişti în Algeria. FOTO Adevărul
Cei doi români au fost ucişi de terorişti în Algeria. FOTO Adevărul

Trupurile neînsufleţite ale celor doi români ucişi săptămâna trecută în Algeria au fost aduse marţi dimineaţă în ţară, cu o aeronavă militară. Familiile lor au dorit însă să nu se ţină o ceremonie oficială la baza militară unde a aterizat avionul militar.

Aeronava C-27 J Spartan a MApN cu trupurile neînsufleţite ale celor doi români decedaţi în Algeria, în atentatul terorist de la In Amenas, a ajuns marţi dimineaţă în ţară, la Aeroportului Militar Otopeni, la baza aeriană 90, unde având loc şi o scurtă slujbă religioasă, potrivit Mediafax.

După aterizarea aeronavei în jurul orei 7.00, în incinta bazei aeriene a avut loc şi un scurt ceremonial, incluzând şi o slujbă religioasă, la care au fost prezenţi oficiali ai MAE şi MApN, precum şi membri şi apropiaţi ai familiilor celor doi români.

De asemenea, în baza aeriană s-au aflat şi militari din Regimentul 30 de Gardă "Mihai Viteazul", ceea ce indică faptul că a avut loc şi un ceremonial militar. Presa nu a avut acces, ceremonia având un caracter privat.

Aeronava de tip C-27 J Spartan aparţinând MApN a decolat, luni, către Alger, în vederea repatrierii celor doi cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în evenimentele din In Amenas.

"Ministrul Afacerilor Externe informează că au fost obţinute, prin intermediul misiunilor diplomatice, aprobările necesare pentru efectuarea zborului militar către Alger în vederea repatrierii celor doi cetăţeni români care şi-au pierdut viaţa în tragicele evenimente din In Amenas. Acţiunea de repatriere a fost planificată şi coordonată de Celula de criză de la nivelul MAE, cheltuielile aferente acesteia urmând a fi suportate de Ministerul Afacerilor Externe", se arăta într-un comunicat al MAE.

La bordul aeronavei militare s-a aflat un reprezentant al Celulei de Criză, a menţionat sursa citată.

Aeronava a decolat din Alger luni, la ora 14.47.

Doi români au murit în atacul terorist de săptămâna trecută, pe platforma petrolieră In Amenas, din Algeria. Alţi trei români au ajuns în siguranţă în ţară. Vieţile lor s-au schimbat, însă, pentru totdeauna, după coşmarul prin care au trecut.

Ionuţ Tiberiu Costache (36 de ani) şi Mihail Bucur (40 de ani) sunt cei doi români care şi-au pierdut viaţa pe platforma petrolieră din Algeria. Tiberiu Costache era un inginer electronist din judeţul Prahova, tată al unui copil de patru ani. Soţia lui este însărcinată în luna a şaptea. Dispariţia lui Ionuţ Tiberiu Costache a îndurerat toată comunitatea din Bărcăneşti, satul natal în care avea de gând să-şi termine o casă cu banii grei munciţi în străinătate. Până sâmbătă seara, rudele şi prietenii au sperat că bărbatul se numără printre fericiţii supravieţuitori.

Miercuri dimineaţă, la ora 8.30, ora României, în momentul izbucnirii atacului din complexul algerian, inginerul Mihail Bucur (40 de ani) a vorbit ultima oară la telefon cu soţia.

Tiberiu Costache era miercurea trecută de serviciu în complexul gazifer din In Amenas, în momentul în care a fost declanşat atacul terorist al grupării afiliate Al-Qaeda. Ministrul de Externe Titus Corlăţean a precizat că nu se cunosc încă împrejurările în care a murit românul.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite