Trupele de soldaţi NATO din România şi Bulgaria, suplimentate

Trupele de soldaţi NATO din România şi Bulgaria, suplimentate

Suplimentări de soldaţi NATO FOTO Adevărul

NATO va crea o brigadă multinaţională în Estul Europei, fiind suplimentate trupele în România, Bulgaria şi Polonia. Decizia urmează să fie aprobată de miniştrii apărării din statele membre NATO.

Ştiri pe aceeaşi temă

Desfăşurată cu trei săptămâni înainte de Summit-ul NATO de la Varşovia, reuniunea are ca obiectiv principal pregătirea deciziilor ce urmează să fie adoptate de şefii de stat şi de guvern cu privire la principalele teme ale Summit-ului, dintre care de interes particular pentru România sunt postura de descurajare şi apărare, prezenţa aliată pe flancul estic şi angajamentul NATO în Afganistan.
 
Miniştrii apărării vor discuta şi agrea modalităţile de consolidare a posturii aliate de descurajare şi apărare, cu reliefarea măsurilor specifice prezenţei aliate înaintată pentru întregul flanc estic al NATO, implementării Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO (RAP), precum şi apărării cibernetice, asigurării resurselor bugetare necesare apărării şi dezvoltării capabilităţilor de apărare.
 
De asemenea, împreună cu reprezentanţii UE, ai Finlandei şi Suediei, vor fi abordate problematici de interes comun, precum îmbunătăţirea cooperării NATO - UE şi creşterea contribuţiei Alianţei la efortul comunităţii internaţionale de proiectare a stabilităţii, cu accent pe dezvoltarea capabilităţilor partenerilor.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: