Tribunalul Bucureşti a explicat de ce poate candida Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Diaconu poate candida pentru o funcţie de europarlamentar, dar nu poate candida la o funcţie de senator. Aşa arată magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei prin care au admis contestaţia depusă de actor la decizia Biroului Electoral Central (BEC). Curtea de Apel urmează să judece miercuri contestaţia depusă de BEC la soluţia dată sâmbătă de Tribunal.

Potrivit documentului, Mircea Diaconu a arătat că instanţele de judecată, inclusiv Curtea Supremă, se pronunţă oficial asupra modului de interpretare şi aplicare a legii doar prin hotărâri judecătoreşti. 

Prin urmare, spun judecătorii, opinia Curţii Supreme la care a făcut referire Agenţia Naţională de Integritate este doar un punct de vedere care nu poate fi valorizat. 

Magistraţii arată că orice lege interpretabilă nu poate fi decât în favoarea celui care s-a supus interdicţiei. 

„Aspectul litigios pus în discuţie şi argumentul esenţial pe care este întemeiată Devicizia BEC are în vedere întrebarea dacă sintagma „aceeaşi funcţie” (ex. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului) se referă doar la funcţia eligibilă ce a generat starea de incompatibilitate ori, dacă, dimpotrivă, expresia se extinde asupra întregii sfere de funcţii eligibile”, se arată în decizie. 

„Aspectul litigios pus în discuţie şi argumentul esenţial pe care este întemeiată Devicizia BEC are în vedere întrebarea dacă sintagma „aceeaşi funcţie” (Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului) se referă doar la funcţia eligibilă ce a generat starea de incompatibilitate ori, dacă, dimpotrivă, expresia se extinde asupra întregii sfere de funcţii eligibile”, se arată în motivare. 

„Reţinând că funcţia eligibilă ocupată anterior de constestator a fost aceea de senator în Parlamentul României, iar candidatura sa vizează nu aceeaşi funcţie eligibilp, ci o altă funcţie eligibilă, respectiv aceea de parlamentar european, tribunalul constată că nu se aplică aliniatul potrivit căruia „dacă o persoană a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului”, reţinută de Biroul Electoral Central prin Decizia luată”, notează judecătorii.  

BEC a avut în vedere raportul ANI privind starea de incompatibilitate

Mircea Diaconu a atacat în instanţă hotărârea BEC prin care i s-a respins candidatura ca independent la alegerile pentru Parlamentul European, din 25 mai. BEC a motivate hotărârea  prin faptul că la momentul depunerii candidaturii, Mircea Diaconu se află în perioada de interdicţie a ocupării unei funcţii eligibile.

BEC a avut în vedere raportul ANI privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat actorul ca urmare a exercitării concomitente a demnităţii de senator şi a funcţiei de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara“.

În ceea ce priveşte intenţia BEC-ului, fostul senator poate sta liniştit, deoarece, la scurt timp după decizia Tribunalului Bucureşti, preşedintele BEC, Marian Muhuleţ a anunţat că nu va face apel.

„Niciodată BEC nu a făcut apel la deciziile favorabile sau nefavorabile emise de instanţe ca urmare a atacării deciziilor BEC în instanţă. Dacă priviţi la istoria din 2009, istorie recentă, a existat o decizie a Curţii de Apel în 2009 prin care un partid a fost repus pe buletinul de vot. La fel, BEC nu a făcut apel atunci la decizia instanţei“, a spus Muhuleţ.

Trimis în judecată pentru conflict de interse

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, la jumătatea lunii martie 2014, achitarea lui Mircea Diaconu pentru conflict de interese. Actorul a primit, însă, o amendă administrativă de 1.000 de lei. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

După ce în ianuarie 2011, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au anunţat că Mircea Diaconu, pe atunci senator liberal, se află în situaţie de incompatibilitate, în noiembrie 2012 fostul ministru al Culturii a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese.

Potrivit procurorilor Parchetului General, Mircea Diaconu, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara“, ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Mircea Diaconu a negociat contractul soţiei sale în calitate de director al teatrului „C.I. Nottara“.

În plus, procurorii spun că, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.

Şi-a promovat soţia, acordându-i calificative maxime 

De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la Teatrul „C.I. Nottara“, „după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie“.

Potrivit procurorilor, Mircea Diaconu i-a acordat calificative maxime soţiei sale, iar apoi a emis o decizie de promovare a acesteia, act administrativ în baza căruia Diana Lupescu a realizat „un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă“.

Procurorii au precizat că prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu ar fi fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei.

Citeşte şi:

De câte voturi are nevoie Mircea Diaconu pentru a ajunge la Bruxelles Mircea Diaconu a demisionat din PNL şi va candida la alegerile europarlamentare din 25 mai ca independent. „Demisia am trimis-o online“, a declarat Diaconu pentru adevarul.ro. 

Reportaj. Ultima punere în scenă la Teatrul Nottara: semnături pentru Mircea Diaconu Pâlcuri de pensionari au luat cu asalt, joi, Teatrul Nottara din Bucureşti, cu un singur scop: să-l susţină pe Mircea Diaconu în demersul său de a ajunge în Parlamentul European.

Mircea Diaconu, achitat în dosarul privind conflictul de interese. Ponta îi urează succes la europarlamentare Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, achitarea lui Mircea Diaconu pentru conflict de interese, care a primit însă o amendă administrativă de 1.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacă cu apel la Curtea Supremă. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite