FOTO VIDEO Trei persoane au murit într-un accident în care a fost implicat un microbuz, pe DN2. 15 răniţi au fost transportaţi la spital

Imagini de la accidentul de pe DN2, în care trei persoane au murit

Trei persoane au murit, iar 19 au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, într-un accident în urma căruia un microbuz s-a răsturnat pe DN2, în dreptul localităţii Şindriliţa, după ce s-a ciocnit frontal cu un autoturism Fiat Doblo.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE 14 victime internate

„În urma accidentului de pe DN2, în spitalele din Bucureşti sunt internate 14 victime, după cum urmează: Spitalul Floreasca – cinci, Spitalul Sf. Pantelimon – cinci, Spitalul Sf. Ioan – două, Spitalul Elias – două. În general, victimele au traumatisme cranio-cerebrale de diferite grade, contuzii sau fracturi ale membrelor superioare şi inferioare, traumatisme cranio-faciale“, arată Ministerul Sănătăţii.
 
UPDATE 15 răniţi au fost transportaţi la spital 
 
În urma accidentului de la Şindriliţa, şase persoane au fost transportate la spital de SABIF (două la Spitalul Sfântul Ioan, două la Spitalul Floreasca şi două la Spitalul Pantelimon), şase persoane de SAJ Ialomiţa la Spitalul Floreasca, şase persoane de SMURD (două la Pantelimon, două la Floreasca şi una la Elias) şi încă o persoană rănită a fost transportată la Spitalul Floreasca cu maşina Medicului de Urgenţă. În total, 15 persoane au fost transportate la spital, au arătat reprezentanţii ISU. În urma accidentului de pe DN2, trei persoane şi-au pierdut viaţa, doi pasageri ai microbuzului şi o persoană din autoturism.

Circulaţia este blocată pe DN2 între Afumaţi şi Urziceni, pe raza localităţii Şindriliţa, microbuzul implicat ăn accident fiind răsturnat. Cauza probabilă a accidentului a fost depăşirea neregulamentară. Un microbuz care se deplasa spre Buzău a fost lovit în plin de o autoutilitară care a pătruns pe contrasens. Două dintre persoanele decedate sunt din microbuz, iar una din autoturism.

„Din primele date se pare că ar fi un impact frontal între un microbuz cu aproximativ 15 ocupanţi. Se fac verificări pentru stabilirea cauzelor accidentului. Dar pot să vă spun că vizibilitatea era redusă din cauza ceţii. În urma primelor verificări se pare că autoturismul Fiat Doblo implicat în accident ar fi intrat în depăşire şi pătruns pe sensul opus“, a declarat Roxana Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov.
 
O persoană a fost descarcerată, iar ceilalţi răniţi sunt urgenţe de cod verde, adică sunt conştienţi şi se pot deplasa singuri, a declarat pentru Digi24 Bogdan Opriţa, coordonator SMURD.
 
Şapte persoane rănite în accident au fost transportate la Spitalul Floreasca din Capitală, doi răniţi au fost duşi la Spitalul Pantelimon, alţi doi la Spitalul Sfântul Ioan şi unul la Spitalul Elias, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
 
FOTO ISU
 
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, pentru News.ro, că s-a declanşat planul roşu. 
 
"S-a declanşat planul roşu. Sunt plecate maşini şi de la Bucureşti şi de la Urziceni. Aştept informare de acolo. Din primele informaţii sunt trei persoane încarcerate în microbuz şi alte persoane rănite care au ieşit din maşini”, a declarat pentru News.ro secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
 
La faţa locului acţionează o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, patru ambulanţe SMURD,o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, Detasamentul Special de Salvatori, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

Imagini din aceeasi galerie
  • În accidentul de pe DN2, în care au fost implicate un microbuz şi o autoutilitară Fiat Dublo, şi-au pierdut viaţa trei persoane FOTO ISU

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările