Trei militari români răniţi în Irak şi Afganistan vor primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei într-o ceremonie organizată de Ziua Naţională

Trei militari români răniţi în Irak şi Afganistan vor primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei într-o ceremonie organizată de Ziua Naţională

Militarii vor primi titlul de cetăţean de onoare FOTO Adevărul

Trei militari români răniţi în teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan vor primi titlul de cetăţean de onoare al Capitalei, potrivit unor proiecte de hotărâre aprobate, miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus că ceremonia de acordare a acestui titlu pentru cei trei militari va fi organizată de 1 Decembrie, după parada de Ziua Naţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectele de hotărâre au fost aprobate în unanimitate de consilierii generali. Ceremonia de acordare titlului de cetăţean de onoare pentru cei trei militari va fi organizată de 1 Decembrie, după parada de Ziua Naţională, a precizat Firea.
 
Unul dintre militarii care vor primi titlul de cetăţean de onoare este plutonierul major în retragere Daniel Porumb, care şi-a petrecut ultimii 10 ani în scaunul cu rotile, după ce a fost rănit la prima sa misiune, împreună cu alţi trei militari.
 
„Plecasem pentru prima dată pe un teren de luptă. În Irak. Iubeam armata. Am vrut să plec, ca orice tânăr, pentru un viitor mai bun. După ce m-au scos din transportor mă întrebau cum mă simt, ce e cu mine. Mi-am dat seama că nu-mi pot mişca nici mâinile şi nici picioarele”, povesteşte Daniel Porumb.
 
Militarul a fost încadrat în gradul I de invaliditate după accident şi a fost trecut în retragere. În vârstă de 37 de ani, el este anul II la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti şi este membru de onoare al Asociaţiei militarilor vetereni şi veteranilor cu dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” şi al Asociaţiei de caritate a Armatei României. În 2010 a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei Române de Ministerul Apărării Naţionale, iar în 2014, cu distincţia „Eroism, devotament şi demnitate” de Liga studenţilor români din străinătate.
 
„A participat şi după trecerea în retragere la activităţile organizate de MApN cu prilejul evocării unor evenimente importante din istoria patriei şi forţelor armate ale României, fiind imaginea relevantă a militarului care nu se lasă învins. A fost înaintat, succesiv, de la gradul de fruntaş la sergent major în retragere, plutonier în anul 2015 şi la gradul de plutonier major cu prilejul Zilei Veteranilor, pe data de 11 noiembrie 2017”, se arată în proiectul de hotărâre.
 
De asemenea, titlul de cetăţean de onoare al Capitalei va fi primit şi de caporalul Eugen-Valentin Pătru, de 28 de ani, care face parte din grupul INVICTUS, obţinând titlul mondial la proba cu arc clasic la Campionatul Mondial Militar desfăşurat la Fontainebleau, în Franţa. El a fost rănit în 2014, într-un atac sinucigaş cu un autovehicul capcană încărcat cu explozibil, care a intrat direct în maşina de luptă în care se aflau el şi colegii săi din Batalionul Manevră dislocat în provincia Zabul, într-o misiune de patrulare.
 
Eugen Pătru a fost atunci spitalizat patru luni în Germania, apoi a fost repatriat şi internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”. Deşi a fost diagnosticat cu traumatism la nivelul ambelor gambe, cu desprinderea ţesutului muscular, multiple leziuni produse de schije, timpan drept perforat-cicatrizat şi cu tulburări de vedere post-traumatice, fiind încadrat în gradul II de invaliditate, militarul a decis să continue cariera şi a cerut să fie menţinut în activitate în cadrul MApN, activitate pentru care i s-a oferit Emblema de merit „În slujba Păcii” şi i s-a acordat titlul onorific de Veteran.
 
Primăria Capitalei îi va oferi titlul de cetăţean de onoare şi colonelului în retragere Dorin Petruţ, care a împlinit anul acesta 54 de ani şi care, în 2007, într-un atac indirect al insurgenţilor cu proiectile reactive nedirijate asupra Victory Base Complex Bagdad a salvat viaţa colegului său, un colonel britanic, protejându-l cu propriul corp şi fiind în pericol să-şi piardă un picior.
 
Pentru sacrificiul său, Dorin Petruţ a fost decorat cu Medalia „Non Article 5 NATO” de Secretarul General Jaap de Hoop Scheffer şi a primit distincţiile Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor pentru militari cu însemn de război, Emblema de Onoare a Armatei Române şi Emblema de Merit „În slujba Păcii” clasa I.
 
De asemenea, în 2011 militarul a fost trecut direct în retragere, iar pentru activitatea desfăşurată în cadrul Ministerului Apărării Naţionale i s-a conferit Semnul Onorific „În Serviciul Patriei” pentru ofiţeri şi i s-a acordat titlul onorific de Veteran.
 
„Cadru militar loial, inteligent, cu spirit de observaţie şi capacitate de asimilare a noi cunoştinţe, cu o memorie bună, flexibilitate în gândire, cu mare putere de concentrare în situaţii deosebite şi o dezvoltată capacitate de creaţie, s-a remarcat pe linia ordinii şi disciplinei militare şi a fost un exemplu de urmat, aducându-şi contribuţia la menţinerea unui climat de muncă favorabil, bazat pe încredere şi cooperare. Acest militar ambiţios a considerat că poate fi patriot şi loial ţării şi după încadrarea în gradul II de invaliditate şi trecerea sa în retragere”, arată municipalitatea.
 
Astfel, el face parte din grupul INVICTUS şi a venit cu propunerea alcătuirii unei echipe de tir cu arcul. La Jocurile Paralimpice Invictus – Invictus Games Toronto 2017, a obţinut locul I şi medalie de aur la proba de tir cu arc compound.
 
Dorin Petruţ a primit premiul special Brâncoveanu, oferit de Fundaţia Alexandrion în 2015, este vicecampion naţional la Bowhunting, la proba de tir cu arc compound, titlu obţinut în 2016, campion naţional indoor paralimpic, proba de tir cu arc compund (2017), locul III la open Bowhunting, proba de tir cu arc compound (2017), locul I la outdoor Cupa Steaua, proba de tir cu arc compound (2017). De asemenea, este vicecampion CISM Franţa 2017, la proba de tir cu arc compound şi a obţinut locul I la Cupa Minerului Aninoasa (2017) şi locul III la Campionatul naţional de tir cu arcul Aninoasa (2017).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările