Trei maşini s-au ciocnit în zona Eroilor din Capitală, o persoană este încarcerată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trei maşini s-au ciocnit în Capitală FOTO Adevărul
Trei maşini s-au ciocnit în Capitală FOTO Adevărul

Cel puţin două persoane au fost rănite luni după-amiază, una dintre acestea fiind încarcerată, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autotursime, la intersecţia bulevardelor Eroilor şi Eroii Sanitari, au declarat oficiali din echipele de intervenţie.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Poliţia Rutieră, SMURD şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

„Persoana încarcerată este stabilă hemodinamic”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile.

Victimele erau conştiente şi au fost transportate la Spitalul Universitar, aflat în apropierea locului unde s-a produs accidentul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti, Andrei Codău, un autoturism Volkswagen care venea pe bulevardul Eroilor dinspre Academia Militară s-a ciocnit cu două maşini Suzuki care circulau pe bulevardul Eroilor Sanitari, potrivit Mediafax.

Codău a mai spus că accidentul s-a produs, în mod cert, după ce unul dintre şoferi a trecut pe roşu, însă urmează să se stabilească cine este vinovat, pentru că toţi trei şoferii le-au declarat poliţiştilor că au intrat în intersecţie la culoarea verde a semaforului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite