Trei angajaţi ai companiei Tarom, reţinuţi pentru furt din bagaje

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei suspecţi ar fi umblat prin bagajele declarate pierdute
Cei trei suspecţi ar fi umblat prin bagajele declarate pierdute

Trei angajaţi ai companiei Tarom au fost reţinuţi, luni, fiind acuzaţi că ar fi furat haine, încălţăminte, aparatură IT, cosmetice şi mâncare din bagajele depuse la Biroul Bagaje Pierdute.

„La data de 7 iulie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti - Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene 'Henri Coandă' au reţinut trei persoane, un bărbat şi două femei, bănuite de furt calificat”, se arată într-un comunicat emis marţi de Poliţia Română.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 18 - 23 iunie, cei trei ar fi comis patru furturi după ce au deschis mai multe bagaje depuse la Biroul Bagaje Pierdute, de unde au furat haine, încălţăminte, aparatură IT, cosmetice, mâncare şi chiar detergenţi, după care au înfăşurat din nou bagajele în benzile transportoare.

Valoarea prejudiciului a fost stabilită la aproximativ 8.000 de lei.

Compania Tarom a precizat marţi, într-un comunicat de presă, că nu a primit nicio notificare oficială din partea anchetatorilor cu privire la acest caz.

„În lipsa unei notificări oficiale din partea organelor competente, care să ne informeze că salariaţi ai companiei Tarom au fost reţinuţi sub “bănuiala de furt calificat” conform comunicatului emis de Poliţia Română, Compania Tarom nu poate comenta/confirma informaţiile apărute în presă. În cazul în care organele de cercetare vor solicita, Compania Tarom va susţine şi va sprijini Poliţia Română cu toate informaţiile solicitate, pe care le deţine, astfel încât posibilele cercetări ce se vor efectua pentru acest caz, să fie finalizate”, au arătat aceştia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite