Trei agenţi de poliţie rutieră de la IPJ Bacău, reţinuţi pentru luare de mită

Trei agenţi de poliţie rutieră de la IPJ Bacău, reţinuţi pentru luare de mită

Asupra celor trei ofiţeri s-au găsit 300 de lei

Trei agenţi de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău au fost reţinuţi pentru luare de mită, vineri, în urma unor acţiuni de flagrant organizate de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din MAI.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit DGA, în baza activităţilor desfăşurate de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Bacău, în 2013, s-a solicitat efectuarea unei testări a integrităţii lucrătorilor de poliţie din zona Oneşti, de către Serviciul Operaţii al DGA, informeaz[ Mediafax. 

Astfel, ofiţerii Serviciului Operaţii au organizat, în august 2013, o activitate de testare a integrităţii, al cărei rezultat a fost negativ pentru agenţii de poliţie C. R. I. şi C. C., ambii din cadrul IPJ Bacău, Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naţionale şi Europene. În cauză a fost însă sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, fiind înregistrat dosar penal, iar pe baza ordonanţei s-a dispus introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire.

Vineri, cei doi agenţi, dar şi colegul lor M. B., au fost prinşi în flagrant, în urma unor acţiuni realizate de lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciile Judeţene Anticorupţie Bacău, Neamţ şi Vrancea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi cu participarea Serviciului Operaţii din cadrul DGA şi sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

Astfel, în urma unei percheziţii făcute în comuna Ştefan cel Mare din judeţul Bacău, asupra echipajului de poliţie rutieră format din M. B. şi C. R. I. au fost găsiţi 300 de lei, ceruţi şi primiţi mită pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională, susţine DGA.

La agentul de poliţie C. C., percheziţionat în comuna Oituz din acelaşi judeţ, s-au găsit 400 de lei, ceruţi şi primiţi, de asemenea, drept mită.

Cei trei poliţişti au fost reţinuţi, urmând să fie formulată propunerea de arestare preventivă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: