Traian Băsescu, către românii din Italia: „Acasă, toată lumea e veselă, toată lumea se ceartă. Acasă e ca la noi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea FOTO presidency.ro
Traian Băsescu, la mormântul Papei Ioan Paul al II-lea FOTO presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor de români din Italia, cărora le-a povestit care este situaţia în România. Acesta a vorbit şi despre economia românească, despre care a spus că în mod cert va avea creştere în acest an, chiar dacă nu la nivelul care se doreşte.

„După sacrificiile din 2010, România nu mai are probleme economice, nu are probleme în a se împrumuta la costuri sustenabile. Cu siguranţă, nu vom avea recesiune, avem potenţial de creştere, dacă luăm banii de la Comisia Europeană”, a declarat preşedintele în faţa a aproximativ 100 de români veniţi din toate colţurile Italiei la ambasada României la Roma.

„România este printre puţinele state europene în care rata şomajului nu a crescut, iar asta datorită faptului că nu am aplicat măsuri dăunătoare din punct de vedere fiscal, nu am pus o plapumă peste economie”, a mai declarat Traian Băsescu. „Românii au plătit scump, ştiţi cu toţii prin ce au trecut bugetarii şi pensionarii. Astăzi lucrurile s-au stabilizat”, a continuat acesta.

„Datoria publică este printre cele mai mici din Europa, chiar dacă în timpul crizei am împrumutat bani. Dar de doi ani încoace, România nu a mai luat niciun ban de la Comisia Europeană şi FMI. Dar nici nu vin alţii să ne guverneze ţara, să ne oblige să facem ceva, că altfel nu ne dau bani”, a mai spus şeful statului.

„Acasă, toată lumea e veselă, toată lumea se ceartă la TV. Acasă, e ca la noi. Nu ne mai certăm la fel de rău, chiar dacă ne mai împungem”, a prezentat succint preşedintele situaţia din România.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite